Prin „sindrom de malabsorbție” înțelegem condiția patologică specifică în care, din cauza unor tulburări la nivel gastrointestinal, are loc absorbția deficitară a anumitor componente nutritive, macro- sau micronutriționale. Malabsorbția face referire la absorbția deficitară a nutrienților în orice punct, de-a lungul tractului gastrointestinal, în care aceștia sunt absorbiți, iar maldigestia se referă la afectarea procesului de digestie în lumenul intestinal sau la nivelul marginii în perie a microvilozităților intestinale. În practiă, condiția descrisă drept „sindrom de malabsorbție” se referă la o absorbție deficitară a nutrienților ingerați, de la proteine, până la oligoelemente.
O persoană poate fi diagnosticată cu sindrom de malabsorbție ca urmare a oricărui defect apărut în procesul de digestie, respectiv absorbție. Aceste defecte pot rezulta dintr-o gamă deosebit de variată de condiții și patologii, cum ar fi afectarea mucoasei, defecte congenitale ale sistemelor de transport de la nivelul membranei intestinale, afectarea absorbției unor nutrienți specifici și diminuarea motilității gastrointestinale, perturbarea florei intestinale și multe altele. Rezultatul, în esență, este fie o afectare globală a absorbției tuturor nutrienților alimentari, fie afectarea, în mod specific, a absorbției anumitor nutrienți, în funcție de procesul fiziopatologic de bază.
Sindrom de malabsorbție – cauze și factori de risc
Înainte de a discuta despre principalele cauze care pot duce la sindrom de malabsorbție, trebuie să aflăm mai multe privitoare la procesul de absorbție. Există trei etape principale prin care are loc absorbția nutrienților din alimente: etapa luminală, mucoasă și postabsobrtivă. Prin urmare, un sindrom de malabsorbție este clasificat în funcție de care din aceste trei etape este afectată.
- Faza luminală: implică amestecarea mecanică a alimentelor cu enzimele digestive;
- Faza mucoasă: necesită ca membrana mucoasă să fie funcțională pentru a absorbi, ulterior, nutrienții;
- Faza postabsorbtivă: facilitată de aprovizionarea cu sânge și dinamica sistemului limfatic.
Este important de reținut că un sindrom de malabsorbție poate apărea din orice tip de disfuncție fie la nivel de digestie, fie la nivel de absorbție. Este evident faptul că digestia deficitară ajunge să afecteze, în cele din urmă, și absorbția.
Sindrom de malabsorbție al grăsimilor
Este cel mai frecvent diagnosticat sindrom de malabsorbție și apare din cauza defectelor fie în absorbția grăsimilor, fie în digestia lor. Principalul simptom al acestui sindrom de malabsorbție este steatoreea, adică eliminarea de scaune groase, cu miros respingător. Cauzele pot fi:
- Scăderea pH-ului duodenal: sindromul Zollinger-Ellison;
- Limitarea suprafeței intestinale implicate în absorbție: boala Crohn, colita ulcerativă, boala difuză a mucoasei sau a enterocitelor, rezecția intestinului subțire, cel mai adesea ca rezultat al unei intervenții chirurgicale bariartrice de elecție;
- Procesarea deficitară a lipidelor de către acizii biliari: boli hepatice (ciroza hepatică, însă și amiloidoza gastrointestinală, colestaza);
- Creșterea bacteriană anormală la nivelul microflorei intestinale: perturbarea ecosistemului microbian normal, creșterea excesivă a anumitor bacterii putând duce la inactivarea (printr-un proces de deconjugare) a acizilor biliari, făcându-i ineficienți pentru absorbția lipidelor. Fenomenul poate fi întâlnit în gastrită atrofică, deficit prelungit de lactoză, însă mai ales în boala inflamatorie intestinală.
- Insuficiență pancreatică exocrină, cu producție deficitară de lipază pancreatică, colipază și bicarbonat: pancreatită cronică, rezecție pancreatică, fibroză chistică, cancer pancreatic sau sindromul Schwachman, Zollinger-Ellison, boala celiacă;
- Biosinteză deficitară de chilimicroni și lipoproteine: abetalipoproteinemia care afectează în esență formarea chilomicronilor și eliberarea lor în limfă, cu sindrom de malabsorbție.
Sindrom de malabsorbție al glucidelor
Un alt sindrom de malabsorbție poate fi cel al glucidelor (amidon, lactoză, zaharoză, glucoză). Digestia carbohidraților începe prin acțiunea amilazei salivare și pancreatice, până când aceștia sunt transformați în glucide simple (monozaharide), absorbite activ sau pasiv. Carbohidrații ce nu sunt digerați și absorbiți (celuloza, spre exemplu) sunt fermentați la nivelul colonului, ceea ce duce la eliberarea de acizi grași (utilizați în scop energetic). Cauzele acestui tip de sindrom de malabsorbție pot fi:
- Deficitul de amilază pancreatică;
- Activitatea deficitară a dizaharidazelor: deficitul de lactază, zaharază, trehalază;
- Reducerea teritoriului intestinal implicat în absorbție: leziuni difuze ale mucoasei (așa cum sunt cele din boala celiacă, sprue tropical, enteropatia autoimună, boala Crohn, colita, boala inflamatorie intestinală, limfangiectazia intestinal);
- Pierderea funcționalității mucoasei intestinale: creșterea excesivă a bacteriilor, prezența de fistulă enterică, scleroza sistemică, dereglarea peristaltismului și staza intestinală, rezecțiile de intestin subțire;
- Ingestia de carbohidrați nedigerabili: celuloză, sorbitol etc.
Sindrom de malabsorbție al proteinelor
Digestia și absorbția proteinelor începe cu proteoliză la nivelul stomacului, cu proenzime care trec în forma activă în micromediul gastric acid. Amploarea proteolizei depinde de nivelul pH-ului, de motilitatea gastrică (necesară amestecării) și alte variabile, până când proteinele vor fi descompuse în aminoacizi, ulterior absorbiți. Acest sindrom de malabsorbție poate să apară din mai multe motive, cum ar fi:
- Afectarea secreției și/sau activității proteazelor pancreatice: pancreatită cronică sau fibroză chistică, precum și alte patologii enumerate mai sus;
- Reducerea teritoriului intestinal implicat în absorbție: leziuni difuze ale mucoasei (așa cum sunt cele din boala inflamatorie intestinală), limfangiectazie intestinală, rezecție intestinală.
Sindrom de malabsorbție al vitaminelor, mineralelor și oligoelementelor
Diverse mecanisme de transport intestinal realizează absorbția vitaminelor, mineralelor și altor compuși esențiali. Disfuncția la oricare dintre aceste niveluri are drept rezultat scăderea acestui proces, incluzând deficit de vitamina B12, D, calciu, fier, cupru, seleniu și altele. Cauzele sunt:
- Patologii la nivelul stomacului sau părții proximale a intestinului subțire;
- Malabsorbția lipidelor;
- Limitarea suprafeței intestinale de absorbție (rezecție, chirurgie bariatrică), boli intestinale;
- Acrodermatita enteropatică: maladie ereditară, autozomal recesivă, cu malabsorbție de zinc și anomalii asociate pielii și mucoaselor.
Sindrom de malabsorbție de natură infecțioasă
Dincolo de condițiile prezentate mai sus, sindromul de malabsorbție – fie că este vorba despre sechele tranzitorii, reversibile sau permanente – poate fi secundar și infecției cu diferite specii de microorganisme, printre care:
- Giardia lamblia (giardioză);
- Tropheryma whipplei;
- Cryptosporidium parvum (criptosporidioză);
- Specii din filumul Microspora (microsporidioză).
Sindrom de malabsorbție – tratament
În caz de sindrom de malabsorbție, se are în vedere corectarea deficiențelor, redobândirea, după caz, a homeostaziei nutriționale, tratarea cauzei de bază, evitarea factorilor declanșatori, dar și ameliorarea simptomelor (diareea, spre exemplu). Tratamentul trebuie să se concentreze înainte de toate pe tratarea cauzei de bază, întrucât sindromul de malabsorbție se datorează unui anumit defect de-a lungul celor trei etape principale ale absorbției. Deoarece etiologia este specifică și extinsă, implicând un anumit tip de sindrom de malabsorbție, este nevoie de evaluarea completă a cadrului medical, în vederea identificării cauzei principale a absorbției deficitare.