Tulburare a dezvoltarii care asociaza o hiperactivitate motorie unui comportament impulsiv si unei dereglari a atentiei.
Frecventa si cauze – Sindromul hiperkinetic al copilului este foarte frecvent avand in vedere ca afecteaza aproape 3% dintre copiii de varsta scolara, cu o neta preponderenta masculina (intre sase si opt baieti pentru o fata). Sindromul ar fi datorat unei disfunctii cerebrale (maturare intarziata, legata eventual de anomaiii ale metabolismului cerebral).
Simptome si semne – Copilul afectat de acest sindrom nu poate sta pe loc. El se agita fara incetare pe scaun, nu poate sta la masa, se lanseaza in activitati fizice periculoase, cu gesturi stangace. Acasa, ca si la scoala, are un comportament impulsiv si indisciplinat, nu-si asteapta nici o data randul la jocuri. Trece cu rapiditate de la o activitate, pe care o lasa neterminata, la alta, dovedindu-se incapabil sa-si fixeze mai multa vreme atentia si sa se concentreze asupra unei misiuni. El este greu suportat de catre anturaj din cauza fluctuatilor sale de dispozitie, a intolerantei sale la frustrari, a acceselor sale de manie.
Tulburarile debuteaza, in general, inaintea varstei de 4 ani si dureaza toata copilaria, atenuandu-se adesea la pubertate. Ele sunt insotite in anumite cazuri de probleme specifice ale invataturii ca dislexia sau disortografia.
Diagnostic si tratament – Cu scopul de evita esecul scolar si inadaptarea sociala, este necesar sa se examineze copilul cat mai devreme posibil de catre o echipa medicala specializata (pediatru, psiholog pentru copii, ortofonist). Aceasta va evalua importanta handicapului in functie de un bilant global (eventuala existenta a tulburarilor asociate).
Tratamentul comporta masuri psihoterapice si educative (terapie comportamentala, reeducare ortofonica, conversatii familiale), uneori prescrierea de medicamente (psihostimulante, antidepresoare). Acest tratament poate ajuta copilul sa urmeze o scolaritate normala.
Sinonime: sindrom hiperkinetic al copilului, instabilitate psihomotorie.
