Pentru orice femeie însărcinată, prima contracție dureroasă este ca un fulger ce declanșează o adevărată furtună. Fizic și emoțional, organismul începe pregătirea pentru miracolul nașterii. Durerea, neliniștile și nerăbdarea încep să crească odată cu primele simptome de travaliu. Nimeni nu poate calcula cu exactitate când începe, însă există mai multe semne / simptome prin care organismul dă de știre că mai e foarte puțin până la marea întâlnire.
Însă, cum vă puteți da seama că simptomele travaliului indică într-adevăr că a venit vremea și nu sunt doar o alarmă falsă?
Simptome travaliu, primele semne că nașterea se apropie
Travaliul este procesul prin care corpul unei femei se pregătește și finalizează nașterea. Durata și intensitatea travaliului pot varia considerabil de la o femeie la alta și de la o naștere la alta. Deci pentru fiecare femeie, fiecare naștere va fi o experiență unică.
Cu toate acestea, cunoașterea simptomelor de travaliu poate oferi un sentiment de control, de pregătire, și poate aduce un anumit grad de liniște în fața necunoscutului.
Există și câteva simptome care anticipează travaliul, iar primul dintre ele, care se manifestă cu cu una sau două săptămâni înainte de naștere, este respirația mai ușoară. Iar explicația e simplă, fătul coboară în pelvis, eliberând presiunea asupra diafragmei. Coborârea fătului poate cauza însă și o presiune crescută asupra vezicii urinare, nevoia frecventă de a urina fiind, așadar, un alt simptom ce anticipează travaliul. În plus, datorită presiunii mai mici asupra stomacului și a organelor, coborârea poate ameliora și arsurile la stomac.
Simptomele inițiale ale travaliului, cum ar fi respirația ușoară, urinarea mai frecventă și ameliorarea arsurilor, preced însă simptomele evidente de travaliu, care indică mult mai clar începerea procesului: contracțiile uterului și dilatarea colului uterin. Medicul poate verifica dacă există modificări ale colului uterin și ale poziției copilului începând cu săptămâna 36.
Alte simptome de travaliu pot include crampe, presiune pelvină și modificări ale secrețiilor vaginale.
Simptomele travaliului precoce (faza latentă)
Travaliul este împărțit în două etape: faza latentă sau travaliul precoce și travaliul activ, care culminează cu nașterea copilului. Simptomele travaliului precoce pot apărea cu câteva zile sau chiar săptămâni înainte de debutul travaliului activ. În această etapă, colul uterin începe să se înmoaie și să se deschidă (dilate), pregătind calea pentru nașterea copilului.
Contracțiile sunt primele simptome ale travaliului precoce. În această etapă, contracțiile sunt neregulate și pot varia de la ușor inconfortabile la dureroase. De obicei, această etapă este cea mai lungă a travaliului. Exercițiile de respirație, masajul și o baie sau un duș cald pot ajuta la ameliorarea simptomelor travaliului precoce.
Aceste prime contracții uterine, de regulă ușoare, se numesc contracții Braxton Hicks. Unii medici le numesc contracții „de antrenament”. Acestea sunt nedureroase, pot fi resimțite ca o încordare sau strângere a abdomenului și pot deveni mai frecvente în ultimele săptămâni ale sarcinii.
Alte simptome ale travaliului precoce. Dureri de spate și crampe
Odată cu pregătirea colului uterin, pot apărea și simptome de travaliu precum durerile de spate și crampele abdominale. În plus, pe măsură ce bebelușul coboară și se pregătește de naștere, presiunea în pelvis poate fi resimțită ca o senzație de greutate.
Diareea este un alt simptom al travaliului precoce. În pregătirea pentru naștere, corpul tinde să golească intestinele. Deși poate părea ciudat, acest simptom poate indica faptul că travaliul este la 24-48 de ore distanță.
În această etapă, anxietatea poate crește și devine mai evident sentimentul de neliniște. Unele femei simt o dorință puternică de a-și pregăti casa sau de a face ordine înainte de naștere, manifestând ceea ce se numește instinct de „cuibărit”.
Simpome că travaliul e aproape
Unul dintre simptomele clare care indică apropierea nașterii este schimbarea scurgerilor vaginale. Pe măsură ce travaliul se apropie, se observă o creștere a cantității de secreții vaginale sau o schimbare în consistența acestora. O scurgere mai groasă și mai vâscoasă poate indica faptul că dopul de mucus, care a sigilat colul uterin pe parcursul sarcinii, începe să se desprindă. Acest dop mucos poate fi transparent, alb, galben sau ușor pătat cu sânge. Pierderea dopului de mucus nu înseamnă neapărat că travaliul va începe imediat. Dar este un semn clar că organismul se pregătește pentru naștere.
De regulă, eliminarea dopului de mucus are loc între săptămânile 37 și 42 de sarcină. Dacă se întâmplă înainte de săptămâna 36, este recomandată o investigație suplimentară pentru a verifica starea fătului și a colului uterin. Eliminarea după săptămâna 37, în absența altor simptome de travaliu care să indice vreo problemă, nu este motiv de îngrijorare.
Aceste simptome de travaliu sunt foarte importante, reprezentând semne clare că nașterea este aproape, iar starea gravidei trebuie monitorizată cu atenție.
Travaliul activ, simptomele care indică debutul nașterii
Travaliul propriu-zis, cunoscut și sub denumirea de travaliu activ, începe de obicei atunci când colul uterin este dilatat la aproximativ 4 centimetri. În această etapă, contracțiile devin mai intense, mai frecvente și mai regulate, iar dilatarea colului uterin începe să avanseze mai rapid, de obicei cu aproximativ un centimetru pe oră, deși acest ritm poate varia de la o femeie la alta.
De la 4 centimetri de dilatare, travaliul activ continuă până când colul uterin este complet dilatat la 10 centimetri, moment în care femeia este pregătită pentru faza de expulzie a bebelușului.
Contracțiile adevărate sunt primele simptome ale travaliului activ. Puteți monitoriza intervalele de contracție fie folosind o aplicație pe telefon, fie un cronometru, pentru a înregistra ora de începere și durata fiecărei contracții. Intervalul de timp dintre contracții poate indica dacă travaliul este real sau fals și când este momentul să mergeți la spital.
Simptome travaliu. Diferența între travaliul fals și travaliul real
Există o diferență clară în manifestarea simptomelor de travaliu, care indică dacă travaliul este fals sau real.
Simptome travaliu fals:
- Contracțiile sunt neregulate și nu devin mai frecvente sau mai intense în timp.
- Contracțiile sunt de obicei scurte, variind în durată și frecvență.
- Contracțiile sunt mai puțin dureroase și pot fi resimțite ca o încordare ușoară a abdomenului.
- Contracțiile sunt resimțite în partea din față a abdomenului sau a regiunii pelvine.
- Contracțiile pot dispărea dacă schimbați poziția, vă odihniți sau vă hidratați.
Simptome travaliu real:
- Contracțiile sunt regulate, apar la intervale de timp constante și devin mai frecvente în timp.
- Contracțiile durează mai mult și devin treptat mai lungi, aproximativ 30-70 de secunde, intensificându-se pe măsură ce timpul trece.
- Durerea contracțiilor reale începe adesea în partea inferioară a spatelui și se răspândește în față, spre abdomen.
- Contracțiile nu dispar și nu se ameliorează semnificativ odată cu schimbarea poziției, odihna sau hidratarea.
Alte simptome ale travaliului real. Ruperea apei
Apariția lichidului amniotic (ruperea membranelor sau ruperea apei) poate fi un simptom clar că travaliul a început.
Spre deosebire de filme, în realitate, momentul în care se rupe apa este mult mai puțin spectaculos. Mai ales că, înainte ca membranele amniotice să se rupă, cele mai multe femei au trecut deja prin toate celelalte simptome de travaliu, inclusiv contracțiile dureroase.
De altfel, ruperea apei poate fi doar unul dintre simptomele travaliului și nu toate gravidele îl experimentează, uneori medicul este cel care rupe membrana amniotică la spital.
Chiar și atunci când apare ruperea apei, nu este întotdeauna ca în filme, o țâșnire bruscă și vizibilă. La unele gravide, acesta poate fi doar o picurare lentă de lichid din vagin.
Lichidul este de obicei inodor și poate părea limpede sau de culoarea paiului. În caz contrar, medicul trebuie să fie informat imediat.
În medie, travaliul pentru prima sarcină durează între 12 și 24 de ore. Pentru sarcinile ulterioare, travaliul este adesea mai scurt și poate dura între 8 și 10 ore.
Foto: shutterstock.com