Silimarina (Silybum marianum) este o plantă medicinală străveche folosită de mai multe secole în medicina tradițională și homeopată, pentru tratamentul anumitor boli, în special ale ficatului. De exemplu, silimarina era întrebuințată rapid în momentul în care cineva era mușcat fie de un șarpe veninos, fie de o insectă, sau atunci când involuntar ingera ciuperci otrăvitoare. Mai mult decât atât, extractul de plantă era folosit și pentru a trata afecțiunile vezicii biliare sau pentru a trata intoxicațiile acute cu alcool ale acestui organ. Planta este răspândită în Kashmir, America de Nord, Canada și Mexic, are frunze mari, floare de culoare roșu-violet și prezintă spini.
Partea medicinală a plantei este reprezentată de semințe sau de bulbul floral, iar extractul poartă denumirea de silimarină. Cunoscută și sub denumirea de „ciulinul de lapte”, această plantă face parte din familia Carduus marianum, și poate fi găsită și la noi, în mod obișnuit în zone de deal sau de câmpie. Suplimentele cu silimarină sunt comercializate pe scară largă, datorită faptului că prezintă numeroase proprietăți hepatoprotectoare și de regenerare a acestui organ. Silimarina acționează printr-o gamă variată de mecanisme, studiile clinice indicând faptul că prezintă mai multe proprietăți de captare a radicalilor liberi și de modulare a activității enzimelor de leziune.
Ce este silimarina?
Silimarina este componenta bioactivă a plantei Silybum marianum, extrasă din semințele și din inflorescențele acesteia. De fapt, silimarina este un complex de mai multe componente, printre care silibina A, silibina B, izosilibina a, izosilibina B și alți flavonoizi care îi susțin proprietățile terapeutice: silychristin, neosilyhermin, silyhermin și silidianin. Proprietățile medicinale avute de silimarină sunt menționate în scrierile medicului și botanistului grec Dioscoridei, care într-o scriere a menționat faptul că silimarina poate trata eficient mușcătura șarpelui veninos. Secole mai târziu, Nicholas Culpeper a susținut că silimarina este benefică pentru icter și calculi biliari.
De-a lungul timpului, extractele și tincturile din semințe de Silybum marianum au fost folosite pe scară largă pentru tratarea pacienților cu diferite afecțiuni hepatice. Extractul din ciulinul de lapte este cunoscut drept silimarină și reprezintă un amestec complex de compuși cu activitate biologică: flavonolignani, flavonoide (taxifolină, quercetină) și molecule polifenolice. În mod obișnuit, acești compuși sunt cunoscuți ca având potențial antioxidant, dar studiile clinice arată faptul că, în sinergie, compușii din silimarină pot reprezenta o alternativă terapeutică deosebit de eficientă pentru o gamă variată de afecțiuni hepatice. Despre asta vom vorbi în continuare.
Beneficii și utilizări ale silimarinei în protejarea ficatului
Silimarina este cunoscută în special datorită proprietăților sale hepatoprotectoare, susținând nu doar terapiile împotriva anumitor afecțiuni, ci, în sine, reprezentând o formă viabilă de terapie. Iată cum acționează silimarina în direcția protejării și susținerii sănătății ficatului, transformând acest compus într-un adevărat aliat împotriva unei game variate de patologii care au potențialul de a compromite funcția hepatică.
Silimarina protejează ficatul de acțiunea radicalilor liberi
Expunerea la niveluri ridicate de toxine (alcool, medicamente hepatotoxice), alături de oxidarea acizilor grași, duce la producerea excesivă de radicali liberi nocivi. In vitro, s-a arătat faptul că silimarina are potențialul de a capta și neutraliza speciile reactive de oxigen, reducând în mare măsură stresul oxidativ implicat în patogeneza unei game variate de afecțiuni hepatice, inclusiv fibroza hepatică. Silimarina crește disponibilitatea glutationului în ficat, printr-o creștere clară a disponibilității cisteinei (substratul necesar biosintezei), care ulterior contribuie semnificativ la îmbunătățirea capacității sale antioxidante la nivelul țesutului hepatic.
La nivel hepatic, silimarina mai acționează și în următoarele moduri:
- stabilizează permeabilitatea membranei celulare prin inhibarea peroxidării lipidelor;
- protejează ficatul de leziuni cauzate de diferite substanțe chimice toxice (tetraclorura de carbon, de exemplu), prin inhibarea producției de TNF-α, IL-2, IL-4 și interferon-gamma;
- reduce absorbția celulară a xenobioticelor (otrăvuri din ciuperci, veninul de șarpe), întrucât duce la blocarea transportorilor de ioni organici aflați pe suprafața hepatocitelor.
Silimarina prezintă proprietăți antiinflamatorii
Inflamația cronică este asociată cu fibroza hepatică progresivă și dezvoltarea cirozei. NF-κb se consideră a fi un regulator transcripțional important al răspunsului inflamator și joacă poate cel mai important rol în reglarea căilor de semnalizare inflamatorie la nivel hepatic. De fapt, acest regulator este activat în aproape orice boală hepatică cronică, cum e steatoza hepatică alcoolică sau non-alcoolică, hepatita virală și boala hepatică biliară. Există numeroase dovezi care susțin faptul că silimarina inhibă mediatorii inflamatori, cum ar fi NF-κb și alți metaboliți inflamatori (prostaglantina E2, leucotriena B4), chiar și la concentrații foarte scăzute (15 μmol/L).
Silimarina prezintă efecte antifibrotice
Silimarina demonstrează efecte antifibrogenice la modelele animale și in vitro. Fibrogeneza de natură hepatică, care rezultă din afectarea cronică a țesutului hepatic, este caracterizată înainte de toate prin activarea celulelor stelate hepatice (HSC). HSC-urile activate se transformă astfel în miofibroblaste, care sunt responsabile pentru depunerea de fibre de colagen, ducând ulterior la fibroză și ciroză hepatică. Într-un mod in vitro al fibrogenezei hepatice umane, silimarina s-a demonstrat a avea proprietăți antifibrogene, ducând la inhibarea dependentă de doză (în mod direct proporțional) a producției de procolagen de către HSC-urile activate.
Efectul antifibrinogen pe care îl prezintă silimarina a fost confirmat și într-un model animal de fibroză hepatică indusă prin consumul de alcool. La babuinii cărora li s-a administrat alcool în proporție de 50% din caloriile zilnice, timp de 3 ani, cu o dietă adecvată din punct de vedere al celorlaltor nutrienți, s-a observat o creștere a colagenului de tip I în probele de biopsie provenite din țesutul hepatic al acestora. În schimb, la subiecții cărora concomitent li s-au administrat și doze de silimarină, s-a observat o reducere semnificativă a colagenului hepatic de tip I. Astfel, studiile indică faptul că, într-adevăr, silimarina are potențialul de a încetini fibroza hepatică.
Alte studii care susțin funcția hepatoprotectoare a silimarinei
Literatura de specialitate este deosebit de prolifică în ceea ce privește beneficiile pe care acest compus le prezintă în susținerea sănătății ficatului. Iată alte câteva observații relevante la care au reușit să ajungă oamenii de știință:
- îmbunătățirea profilului funcțional hepatic (TGO, TGP), parametrilor funcționali hepatici, histologiei hepatice;
- scăderea producției de bilirubină și sintezei de procolagen;
- îmbunătățirea sistemului antioxidant (creșterea biosintezei de glutation);
- îmbunătățiri în homeostazia glicemică, ale nivelurilor de HbA1c și scăderea necesității de administrare zilnică a insulinei.
Aceste rezultate au fost observate în special la grupurile de control cărora li s-au administrat în dieta zilnică extract de Silybum marianum. La persoanele care au primit un supliment placebo, rezultatele nu au fost, nici pe departe, aceleași. Concluzionând, aceste cercetări susțin faptul că într-adevăr extractul din ciulinul de lapte prezintă proprietăți terapeutice semnificative.
Foto: shutterstock.com
