Când ne gândim la problemele de sănătate specifice sezonului rece, primele pe listă sunt răceala şi gripa. Dar vremea rece îşi lasă amprenta şi asupra sănătăţii ochilor.
Cea mai întâlnită problemă de natură oftalmologică, iarna, este sindromul ochilor uscaţi. Scăderea temperaturilor exterioare face ca aerul să devină mai rece şi mai uscat. Când aerul este uscat, suprafața ochiului, care este formată în principal din apă, îşi pierde umiditatea din cauza evaporării. Astfel, ochiul devine uscat şi produce lacrimi insuficiente pentru menținerea umezelii. În plus, strălucirea soarelui combinată cu albul zăpezii formează un duo de evitat.
„Îngheţaţi” problemele oculare
Iată ce puteţi face pentru a ţine la distanţă problemele ochilor pe timp de iarnă:
1. Reglaţi temperatura în interior şi utilizaţi umidificatorul
Aerul din spaţiile încălzite poate fi la fel de deshidratant şi dăunător pentru pielea şi ochii dumneavoastră, precum cel rece de afară. Ce puteţi face? Păstraţi o temperatură medie şi folosiţi un umidificator. De asemenea, aerisiţi frecvent, chiar dacă doar pentru câteva minute.
2. Utilizaţi lacrimi artificiale
Dacă vă simţiţi ochii uscaţi, lacrimile artificiale vă pot ajuta să scăpaţi de neplăceri. În caz că simptomele persistă, este recomandat să mergeţi la un control oftalmologic, pentru a descoperi dacă ochii uscaţi sunt simptomul vreunei afecţiuni oftalmologice.
3. Hidrataţi-vă constant
Unul dintre cele mai bune moduri de a lupta împotriva ochilor uscaţi în timpul iernii este să vă hidrataţi corespunzător. Pentru o hidratare optimă, este indicat să beţi cel puţin 8 pahare de apă în fiecare zi.
4. Îngrijirea ochilor în aer liber
Nu uitaţi, razele UV sunt la fel de dăunătoare pentru ochi şi când este frig afară! De aceea, este recomandat să ţineţi la îndemână ochelarii de soare şi iarna, mai ales dacă este zăpadă. Ochelarii de soare vă vor fi de ajutor şi dacă vă lăcrimează ochii atunci când ieşiţi afară sau când bate vântul. Lentilele polarizate şi heliomate sunt ideale pe timp de iarnă. Au proprietatea de a „tăia” strălucirea luminii şi reflexia, mai ales când sunteţi la volan, şi pot fi realizate cu dioptrii.
5. Menţineţi igiena ochilor
Igiena corespunzătoare este o altă modalitate de a asigura o sănătate optimă a ochilor nu numai iarna, ci pe tot parcursul anului. Prin urmare, spălaţi ochii în fiecare zi. Impurităţile, precum machiajul, transpiraţia sau praful pot avea efecte nedorite asupra lor. Evitaţi folosirea la comun a ustensilelor de machiaj sau a prosoapelor. Acestea pot transmite germeni dăunători, ce pot cauza infecţii precum conjunctivita bacteriană. De asemenea, aveţi grijă să vă spălaţi pe mâini înainte de a atinge ochii.
6. Atenţie la timpul petrecut în faţa dispozitivelor electronice
Iarna, petreceţi mai mult timp în interior, respectiv în faţa calculatorului şi a televizorului. Acest lucru este posibil să vă producă durere, mâncărime sau roşeaţă la nivelul ochilor. Este indicat să priviţi ecranele dispozitivelor electronice cu pauze, fără a vă suprasolicita vederea. Mai puteţi încerca şi o metodă clasică de relaxare a ochilor – să priviţi timp de 20 de secunde un obiect aflat la 20 de metri distanţă.