Am intalnit multi pacienti care acuzau senzatia de sensibilitate dentara, descrisa ca o usoara durere la nivelul unui dinte sau al unui grup de dinti. Durerile se resimt in special la contactul cu alimente reci, fierbinti, acre sau dulci.
Acesta este semnul pe care multi dintre pacienti il exprima ca sensibilitate dentara in momentul in care discuta cu medicul dentist. Durerile au un caracter putin diferit, pot fi ascutite, profunde sau instantanee.
Cea mai frecventa cauza de sensibilitate dentara o reprezinta dentina expusa la nivelul radacinii dentare. Nu trebuie facuta confuzia cu durerea dentara provocata de existenta unei carii sau a unei obturatii dentare (plombe) dizlocate.
Sensibilitatea dentara, una dintre cele mai frecvente probleme dentare
Dentina reprezinta cel de-al doilea strat din structura dintelui ce este protejat de smalt (primul strat dentar) la nivel coronar si de cement la nivel radicular. La nivelul dentinei exista microcanalicule ce fac legatura intre dentina si organul pulpar ce contine, printre altele, si structuri nervoase. Asa se explica transmiterea senzatiei de durere. Sensibilitatea dentara este una dintre cele mai frecvente probleme dentare, intalnita la majoritatea adultilor in anumite perioade ale vietii. Afectiunea este cauzata, in principal, de consumul unor produse alimentare si bauturi racoritoare. Sensibilitatea dentara mai apare si in momentul retractiei tesutului gingival de la baza dintilor.
Exista si sensibilitate dentara la nivel pulpar. Pulpa dentara este alcatuita, printre alte elemente, din vase sangvine si ramificatii nervoase. Organul pulpar este situat in interiorul dintelui. In momentul in care un proces carios profund, fisurarea, fracturarea sau expunerea la presiune prin scrasnet (bruxism) intereseaza direct un dinte apare durerea. In ceea ce priveste bruxismul, trebuie precizat ca este o afectiune ce se manifesta involuntar, mai des in timpul somnului si din cauza presiunilor mari la care sunt supusi dintii, presiuni ce se produc in urma contactului interdentar anormal, ce face sa se auda acel scrasnet specific.
Si periajul dentar incorect sau agresiv poate produce sensibilitate dentara prin abraziune excesiva. Afectiunile gingivale care determina retractia, indepartarea tesutului gingival de pe dinte si expunerea radacinii dentare favorizeaza aparitia sensibilitatii dentare. Daca nu sunt utilizate corect si produsele de albire, pot provoca sensibilitate dentara.
Ce solutii avem pentru sensibilitatea excesiva a dintilor?
Exista solutii de prevenire a sensibilitatii dentare, si anume:
- Alegeti o periuta de dinti de tip mediu sau soft;
- Nu periati dantura excesiv sau agresiv;
- Nu aplicati presiune crescuta asupra dintilor in timpul periajului pentru a evita retractiile gingivale;
- Utilizati paste de dinti special concepute pentru dintii sensibili;
- Folositi ata dentara;
- Recurgeti la o alimentatie echilibrata;
- Renuntati la bauturi carbogazoase, dulci, inlocuiti o perioada citricele cu fructe autohtone;
- Nu mai consumati produse cu un continut mare de zahar;
- Inaintea unui procedeu de albire dentara consultati medicul;
- Nu spargeti, nu muscati alimente dure;
- Daca suferiti de bruxism, utilizati o gutiera realizata dupa amprenta (mulajul) dentara a dintilor dumneavoastra;
- Evitati bauturile fierbinti sau produsele reci;
- Utilizarea apelor de gura cu un continut de fluor.
In concluzie, sensibilitatea dentara poate fi prevenita respectand un regim alimentar sanatos si o igiena dentara corespunzatoare.
Dr. Realini Lupsa
Medic stomatolog