Acneea reprezinta una dintre problemele cu care se confrunta foarte multi adolescenti si nu numai, insa cercetatorii sunt de parere ca au descoperit un nou tratament impotriva acestei afectiuni. Oamenii de stiinta din Scotia cred ca algele marine ar putea fi secretul.
Se pare ca acizii grasi produsi de alge prezinta proprietati puternice de curatare. Astfel, acesti acizi grasi ar putea preveni dezvoltarea bacteriei Propionibacterium acnes – ce duce la aparitia acestei probleme a tenului.
Acizii grasi sunt prezenti in mod natural in sistemul de aparare a pielii, asa ca, prin aplicarea unei cantitati si mai mari de acizi grasi, va creste nivelul de aparare deja existent. Specialistii au descoperit sase tipuri de acizi grasi eficienti in lupta impotriva acneei, printre care Omega-3 si Omega-6, dar si acidul eicosapentaenoic, produs de algele marine, acumulat apoi in anumite specii de peste, precum somonul. Cercetatorii doresc sa creeze o lotiune care sa contina acest acid gras, benefic ca tratament impotriva acneei. De asemenea, isi doresc sa inlocuiasca anumite medicamente existente pe piata, recunoscute pentru efectele secundare.
Ruxandra Raica
Sursa: dailymail.co.uk
Ce principii alimentare trebuie respectate in post