Schizofrenia este o afectiune psihica cu evolutie indelungata, continua, intermitenta sau remitenta a carei caracteristica esentiala o constituie disocierea autista a personalitatii.
Strict etimologic, termenul schizofrenie se traduce prin „disocierea mintii” (in limba greaca „schizein” inseamna a desparti, iar „fren” inseamna minte, spirit).
Statistic, frecventa bolii in populatia generala este apreciata la 35 la 100.000 de locuitori. Riscul de imbolnavire pare sa fie egal pentru ambele sexe. Majoritatea schizofreniilor devin manifeste intre pubertate si debutul celui de al patrulea deceniu de viata, cu o incidenta maxima intre 20-25 ani. Simptomatologia schizofreniei este foarte variata. Debutul este polimorf, necaracteristic, printr-o psihoza acuta lucida sau confuziva, un act medico-legal surprinzator, o stare depresiva, manie, criza de originalitate juvenila, o stare nevrotica, o simptomatologie hipocondrica, prin fenomene de depersonalizare si de derealizare lucide si traite penibil. Ulterior aceste fenomene se sistematizeaza, se asociaza cu manifestari tipice, permitand definirea bolii.
Exista la anumiti pacienti asa-numitul caracter preschizofrenic, schizotim, care prin agravarea trasaturilor duce la „schizoidie” evolutiva, exprimata printr-o stare de inhibitie, rigiditate, scaderea eficientei activitatii, pierderea interesului fata de instruire sau activitatea profesionala, hoinareala bizara, neglijenta. Afectivitatea se modifica, pacientul ramanand indiferent la emotiile pozitive sau negative. Apare interesul pentru domenii ale artei, stiintei, filozofiei, religiei, cu care subiectul nu avea nici o tangenta sau pentru care are o pregatire sumara. Ambivalenta afectiva, ostilitatea fata de familie, comportamentul sexual excentric conduc treptat la exacerbarea tendintei de izolare.
30-50% dintre schizofrenii debuteaza prin stari psihotice acute: crize delirante si halucinatorii acute, cu tulburari de perceptie, fenomene de influenta, instrainare, bizarerii, lipsa totala a constientei bolii, stari de excitati maniacala, stari depresive atipice, stari confuzo-onirice. Uneori accesele psihotice acute apar cu intermitente, la intervale de 2-3 ani, pe fondul unei personalitati „schizoide”. Cam dupa trei accese se poate instala o evolutie cronica.
Simptomatologia clinica specifica a schizofreniei cuprinde:
tulburari de perceptie la nivelul tuturor analizatorilor: astfel sunt prezente iluziile vizuale (sosii, false recunoasteri); halucinatii auditive („voci” care comenteaza actiunile bolnavului, il incurajeaza sau il apostrofeaza, uneori avand un caracter imperativ indemnand la acte de agresiune sau autoagresiune); pseudohalucinatiile auditive (ii vorbeste mintea, aude cu urechiile mintii, propriile ganduri se sonorizeaza – automatism ideoverbal); halucinatii si pseudohalucinatii corporale (raporturi sexuale fortate, senzatia de spoliere a maduvei, existenta unor paraziti cu localizari diferite); halucinatii vizuale, mai frecvente la copii si adolescenti; halucinatii gustative si olfactive asociind idei delirante de otravire, persecutie, urmarire; tulburari de atentie generand lipsa de interes fata de ambianta, detasare; tulburari de memorie nespecifice, determinand hipomnezia de fixare ca urmare a lipsei de interes fata de realitate; tulburari de gandire: incoerenta, asociatii bizare, accelerarea sau incetinirea vitezei de desfasurare a gandirii, delirul. Temele frecvente ale delirurilor din schizofrenie sunt: urmarire, influenta, relatie, otravire, hipohondrie, vinovatie si autoacuzare si gelozie. Toate fenomenele delirante contribuie la realizarea autismului, bolnavul isi creeaza o lume a lui, desprinsa de cea reala; tulburari de limbaj scris si vorbit: debit verbal exacerbat, stereotipii (repeta la nesfarsit cuvinte, propozitii, fraze), mutism, vorbirea la persoana a treia despre propria persoana, vorbirea puerila, modificarea tonalitatii, limbaj metaforic, creearea unor cuvinte noi; tulburari de afectivitate: labilitate afectiva, indiferenta afectiva, inversiuni afective; tulburari ale psihomotricitatii: sindromul catatonic caracterizat prin inertie si lipsa initiativei motrice, pe fondul carora se manifesta catalepsia (mentinerea atitudinilor impuse, flexibilitate ceroasa, stereotipiile, manierismele, mimica paradoxala, negativismul si sugestibilitatea) tulburari ale personalitatii: pierderea apartenentei la „eu”, actele si starile proprii fiind percepute ca fiind produse, conduse sau influentate de altii; pierderea unitatii propriei persoane la un moment dat; stergerea granitelor intre „eu” si „non-eu”, bolnavii identificandu-se cu obiecte exterioare, transpunand asupra celor din jur trairile lor; tulburarile somatice sunt nespecifice: retentie urinara, oscilatii ale pulsului, tensiunii arteriale, amenoreea, tulburari de dinamica sexuala, tulburari de mers, analgezii locale sau generalizate.
Debutul fenomenelor psihotice in schizofrenie este legat de unele psihotraume ca esecul la un examen, ruperea unei legaturi sentimentale, nereusita unui proiect de viitor. Aceste evenimente sunt de cele mai multe ori efectul si nu cauza, o anamneaza corecta evidentiand elemente psihopatologice anterioare factorului considerat declansator. Mediul familial a fost de asemenea studiat in legatura cu debutul si cu evolutia ulterioara a bolii. Dupa unii autori, in familiile in care copilul este respins de catre parinti apare tipul de schizofrenie paranoida, iar in familiile supraprotectoare tipul catatonic. Evolutia bolii este de obicei cu episoade psihotice acute si perioade de remisiune totale sau partiale. Cu cat numarul episoadelor creste, cu atat remisiunea este mai dificila, nemaipermitand reinsertia sociala si familiala a pacientului.
Exista patru tipuri de remisiuni, imbinand criteriul clinic cu cel al reinsertiei socio-profesionale:
tipul A – remisiunea permite reinsertia bolnavului in familie, societate si profesie; este echivalenta cu vindecarea;
tipul B – remisiunea permite reinsertia pacientului in familie si societate, reincadrarea in munca se face la un nivel inferior celui anterior;
tipul C – remisiunea permite reintegrarea in familie, care se insarcineaza cu supravegherea si ingrijirea pacientului; ergoterapia este accesibila;
tipul D – remisiunea consta in stabilirea simptomelor, fara posibilitatea de reinsertie in familie si societate; este accesibila terapia ocupationala.
Formele cu debut la pubertate si adolescenta au un prognostic mai favorabil, cu remisiuni de tip A si B in cca. 26% dintre cazuri si de tip C in 42% dintre cazuri. Debutul in copilarie constituie un element de prognostic nefavorabil. In cazurile cu debut acut este mai probabila o remisiune de calitate. Formele catatonice, formele cu stari depresive si maniacale atipice, formele paranoide au o evolutie mai buna, spre deosebire de formele agitate si cele hebefrenice (cu dementiere progresiva).
Un rol important in remisiune il constituie si personalitatea prepsihotica. O personalitate bine integrata, bine adaptata in activitatea sociala, ocupationala, sexuala, prezinta sanse mari de remisiune; nivelul intelectual peste medie permite o mai buna remisiune; existenta unor factori psihogeni si somatogeni in declansarea episodului pledeaza pentru un prognostic favorabil. Natura si momentul aplicarii tratamentelor, continuarea terapiei de intretinere, masurile de recuperare influenteaza mult prognosticul pe termen lung al bolii.
Tratamentul bolii trebuie sa fie complex, flexibil si prompt
Tratamentul schizofreniei trebuie aplicat cat mai prompt, el fiind deosebit de complex si flexibil, adaptat reactivitatii fiecarui pacient in parte, de durata, depasind mult faza spitalizarii. Cuprinde: chimioterapia specifica: tratamentul cu antipsihotice clasice (Haloperidol, Zuclopentixol) sau mai noi (Olanzapina, Risperidona), adaptat formei clinice; terapia somatica (electrosocul, terapia prin come insulinice); psihoterapia inceputa inca din perioada spitalizarii, ergoterapia; terapia ocupationala.
Foarte importanta este complianta pacientului la tratament, mai ales dupa externare. Aceasta implica o psihoterapie eficienta, limitarea efectelor adverse ale terapiei medicamentoase, un mediu social si familial adecvat. Este foarte importanta sustinerea familiala in obtinerea unei remisiuni bune, evitand insa excesul de supraveghere, anxietatea manifestata a anturajului, atitudinea hiperprotectoare, hipercriticismul. Pacientul trebuie ajutat sa stabileasca o relatie optima intre aspiratii si posibilitati, intre personalitatea proprie si mediul ambiant, acestea fiind premisele unei evolutii favorabile.
Dr. Tatiana Carata – Dejoianu
Medic specialist medicina generala
Centrul de Diagnostic si Tratament „Dr. V. Babes” – Bucuresti
Tel: 322 92 50; 323 14 88; 323 14 89.
