Scarlatina – ce trebuie să știți

Scarlatina este o infecție bacteriană, cu manifestări cutanate sub formă de erupții papulare, care apare în special la copii în asociere cu faringita bacteriană. Agentul etiologic al infecției este o bacterie numită streptococ β-hemolitic de grup A, și anume Streptococcus pyogenes. În general, tratamentul de primă linie pentru scarlatină este penicilina, iar la pacienții alergici se folosesc, în schimb, cefalosporine de primă generație. Simptomul caracteristic pentru această afecțiune, dincolo de amigdalita acută și puseele febrile, este erupția cutanată de culoare roșu-intens, care la palpare se simte asemenea unui șmirghel sau glaspapir rugos. În general, este autolimitată.

Scarlatina apare cu precădere în rândul copiilor cu vârste între 5-10 ani, frecvent în focare (ca urmare a infecțiilor din colectivitățile de copii, grădinițe și școli). Diagnosticul se pune pe baza culturii bacteriene din exsudatul faringian. În general, persoanele infectate răspund bine și rapid la tratament, însă la copiii netratați pot apărea complicații postinfecțioase destul de serioase, cu potențial violent. Acestea sunt mult mai frecvente în rândul copiilor cu stare imunitară slabă și compromisă, care suferă de comorbidități sau urmează tratamente cu corticosteroizi. Ca urmare a apariției și dezvoltării antibioticelor, complicațiile au început să fie mult mai rare.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Imunovit, care contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar la copii, datorită combinației de vitamina C și zinc. Recomandat începând cu vârsta de 4 ani.

Scarlatina – cauze și factori de risc

Agentul etiologic responsabil de scarlatină este streptococul β-hemolitic de grup A care secretă o endotoxină, numit Streptococcus pyogenes. Bacteria este considerată β-hemolitică, deoarece endotoxina eliberată duce la distrugerea completă a hematiilor. Streptococcus pyogenes se face responsabilă și de alte patologii, cum sunt faringita streptococică, impetigo, celulita, erizipelul, fasciita necrozantă. În rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5-15 ani, infecția cu streptococul β-hemolitic de grup A este responsabilă de până la 30% dintre cazurile de faringită, iar la adulți aproximativ 5-15% dintre cazuri se datorează acestei bacterii, scarlatina fiind relativ mai rară.

Scarlatina se prezintă cu o erupție cutanată specifică, care apare din cauza endotoxinei produse de bacterie, ducând la aspectul caracteristic „de șmirghel”. Toxinele eliberate streptococ duc la un răspuns inflamator local la nivelul pielii, fiind denumite „toxine eritrogenice”. Multe studii de natură epidemiologică susțin o incidență crescută a cazurilor de scarlatină odată cu începerea anului școlari și cu scăderea temperaturilor, pe măsură ce se apropie sezonul de cu temperaturi scăzute (toamna și iarna). Această constatare este în conformitate cu faptul că incidența pare să scadă odată cu momentul în care copiii sunt în vacanță și temperatura externă se încălzește.

Scarlatina – metode de transmitere

Este foarte important de reținut faptul că scarlatina este o boală contagioasă, care frecvent tinde să se răspândească în colectivitățile de copii, unde apar focare de infecție. Deși o persoană care este infectată poate să nu prezinte simptome, încă poate reprezenta o sursă de infecție. Bacteria se transmite în sens orizontal, adică de la persoane infectate la persoane sănătoase, prin:

• contactul direct cu fluide provenite de la persoana infectată (tuse, strănut, salivă, mucus);
• prin picăturile microscopice Flügge, care sunt eliminate când o persoană vorbește, respiră;
• uneori, agentul patogen poate fi transmis și prin contactul cu leziunile cutanate deschise ce apar la persoanele cu scarlatină.

O persoană cu scarlatină, dar care nu urmează terapie cu antibiotice, încă poate fi contagioasă, chiar și după câteva săptămâni de la infecție. În schimb, dacă se administrează antibiotice încă din perioada infecției, o persoană nu mai prezintă riscul de a transmite bacteria indivizilor care sunt sănătoși. Efectele terapiei cu antibiotice se fac resimțite în 24-48 de ore de la administrare.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Acadeaua Bombovit împotriva durerilor în gât. Are gust plăcut de zmeură şi contribuie la calmarea şi protecţia mucoasei gâtului, laringelui şi gurii, în cazul gripelor şi răcelilor.

Scarlatina – simptome și manifestări

În mod obișnuit, simptomele de scarlatină apar în 1-3 zile de la infecția bacteriană, și frecvent se asociază cu faringita acută. Prin urmare, se prezintă cu:

• febră;
• durere în gât și în momentul deglutiției;
• adenopatie cervicală (umflarea ganglionilor limfatici din regiunea gâtului);
• amigdalită acută (amigdale hiperemice, tumefiate și cu sau fără puroi);
• erupție cutanată specifică (papulară, care apare la 2-3 zile după infecție, în unele cazuri pot să apară chiar și după 7 zile), cu localizare la nivelul trunchiului, subaxilar, zona inghinală, iar ulterior se extind spre extremități;
• la copiii cu scarlatină, limba ia un aspect caracteristic, și în față inițială se prezintă frecvent cu un depozit de culoare albicioasă spre cenușie, care ulterior se descuamează și, pe măsură ce mucoasa își reface integritatea structurală, devine lucioasă și colorată specific (limba din scarlatină este denumită „limbă de pisică”, datorită aspectului caracteristic);
• după ce erupția cutanată inițială începe să se vindece, pot apărea scuame și, uneori, ar putea dura până la 2-3 săptămâni pentru ca acestea să dispară în întregime;
• la unii copii, poate apărea o zonă palidă în jurul gurii.

Manifestările digestive (grețuri, vărsături) sunt relativ frecvente în rândul copiilor. Complicații asociate infecției sunt mult mai frecvente în rândul copiilor cu stare imunitară compromisă sau în rândul celor care suferă de afecțiuni cronice subiacente.

Diagnosticul de scarlatină

Diagnosticul de scarlatină implică identificarea agentului etiologic, dar simptomele afecțiunii, în general, sunt ușor de tradus într-o boală specifică. Pentru identificarea agentului patogen, se recomandă teste de laborator:

• probe de exsudat faringian (ca urmare a localizării bacteriei la nivelul orofaringelui). Etapa următoare este reprezentată de cultivarea bacteriei pe un mediu de cultură specific.
• depistarea antigenului streptococului β-hemolitic de grup A;
• in anumite cazuri, diagnosticul diferențial poate implica teste de PCR pentru depistarea, în mod cert, a agentului etiologic Streptococcus pyogenes.

Odată certificat diagnosticul de scarlatină, se inițiază tratamentul medicamentos. Se recomandă ca întotdeauna să se efectueze o antibiogramă, pentru a se determina tipurile de antibiotice care sunt eficiente împotriva streptococului. Din ce în ce mai multe bacterii ajung să manifeste ceea ce se numește rezistență la antibiotice, dobândită printr-o gamă variată de mecanisme și mutații.

Scarlatină – metode de tratament

Înainte de era antibioticelor, scarlatina era o afecțiune cu potențial mortal. În schimb, odată cu utilizarea controlată a acestora și elaborarea protocoalelor de diagnostic, riscul a scăzut în mod semnificativ. Tratamentul de primă linie pentru scarlatină este reprezentat de antibiotice, înainte de toate penicilina sau amoxicilina. Cu toate acestea, multe persoane sunt alergice la penicilină, caz în care se recomandă cefalosporine de generația I, clindamicină sau eritromicină. Ca parte a tratamentului de ameliorare a simptomelor asociate, medicul specialist poate recomanda mai multe tipuri de medicamente (antipiretice, vitamine și altele).

Scarlatina – posibile complicații

Scarlatina, prin comparație cu prognosticul de la începutul secolului al XX-lea, este acum fără riscuri de mortalitate. Acest lucru se datorează terapiei cu antibiotice și normelor de igienă care, odată adoptate, împiedică răspândirea bolii. După ce se pune diagnosticul de scarlatină și odată cu inițierea tratamentului specific, copilul își revine în scurt timp la normal. În schimb, dacă nu se inițiază tratamentul, prognosticul are potențialul de a implica posibile complicații, în special în rândul copiilor cu stare imunitară slabă și cu afecțiuni cronice. Aceste complicații includ:

• complicații rezultate dintr-o agravare, extindere sau răspândire a zonei inițiale de infecție, și care pot fi: otita medie, abcesul faringian, sinuzita, fasciita necrozantă, în rare cazuri mai poate apărea bacteriemia streptococică, meningita și trombofeblita spetică a venei jugulare, pericardita, flegmonul periamigdalian, meningita;
• complicații mediate printr-un răspuns imun, după ce infecția inițială se rezolvă (tardive) și care pot fi: febra reumatică, sindromul de șoc toxic streptococic, glomerulonefrita acută sau artrita reactivă poststreptococică, eritemul nodos. Acestea sunt din ce în ce mai rare în ziua de astăzi, dar încă pot apărea la copiii care nu urmează tratament în timp util.

Foto: Shutterstock