Scarlatina este o boala infecto-contagioasa relativ frecventa la copil, ce apare uneori in epidemii, cei mai expusi fiind copiii din colectivitati. Varful de incidenta a bolii este la copiii cu varste cuprinse intre 5 si 10 ani. Perioada propice manifestarii scarlatinei este cu precadere toamna-iarna-inceputul primaverii, care coincide cu perioada de varf a anginelor sau amigdalitelor. Insa nici vara nu este straina de aparitia acestei afectiuni.
Factorii care favorizeaza scarlatina sunt in general anotimpul rece, colectivitatile de copii, varsta, infectiile intercurente.
Scarlatina – semne si simptome
Scarlatina este provocata de streptococul beta hemolitic de grup A, insa doar de unele serotipuri ale acestuia, si anume cele care produc toxina eritrogena, restul determina cel mai des angina streptococica. Acest streptococ provoaca o inflamatie locala si elibereaza o toxina in sange. Dupa o perioada de incubatie de 3-5 zile, apar alte semne, precum febra de 39-40 grade, dureri de cap, varsaturi, greata, durere in gat, ritm cardiac accelerat, ganglioni umflati, dificultati la inghitire. Examinarea gurii releva o inflamatie a mucoasei, descuamarea limbii si amigdale umflate.
In urmatoarele 24 de ore de la debutul bolii, pete mici rosii, apropiate unele de altele si usor sangerande apar initial pe torace, apoi, in urmatoarele 2 zile, se extind in zona axilelor, pe picioare si fata, cu exceptia palmelor si talpilor. Pielea pare arsa de soare, iar la atingere se simte extrem de rugoasa. Eruptia nu este contagioasa. In mai putin de o saptamana petele rosii dispar, iar pielea incepe sa se cojeasca.
Scarlatina – cai de transmitere
Scarlatina se transmite prin stranut, tuse, secretii nazale sau prin intermediul obiectelor contaminate (jucarii, periuta de dinti, pahare, obiecte de vesela etc). Sursa infectiei o reprezinta bolnavii cu afectiuni streptococice (angina, scarlatina, impetigo streptococic) sau purtatorii sanatosi de streptococ (cei la care streptococul este prezent la nivelul faringelui, insa nu au nicio manifestare clinica). Receptivitatea la aceasta afectiune este generala, mai ales dupa epuizarea anticorpilor proveniti de la mama (dupa varsta de 6-12 luni), insa pana la varsta de 4-5 ani predomina infectiile cutanate cu streptococ (impetigo).
Scarlatina se prezinta sub doua forme clinice: majoritatea cazurilor prezinta forme usoare ale bolii, cu evolutie usoara si vindecare completa in cazul in care se urmeaza un tratament adecvat. Formele grave de scarlatina sunt toxice si afecteaza si alte organe (sistem nervos, inima, rinichi, ficat).
Scarlatina – criterii de stabilire a diagnosticului
Diagnosticul de scarlatina se stabileste pe baza a trei criterii:
- Epidemiologic: contactul cu bolnavul purtator de streptococ;
- Clinic: aspectul sugestiv pentru o infectie cu streptococ (angina, eruptia si limba caracteristice, febra mare si modificarea starii generale);
- Paraclinic (de laborator):
In cazul diagnosticului stabilit in laborator, se urmaresc mai multi parametri:
- Hemograma cu leucocitoza si neutrofilie;
- Sindromul biologic inflamator: VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) si CRP (proteina C reactiva) pozitive;
- Exsudatul faringian pozitiv pentru streptococ beta hemolitic de grup A (exista insa si situatii in care exsudatul este negativ, mai ales daca a fost recoltat dupa inceperea tratamentului antibiotic). Un exsudat negativ, chiar corect recoltat, nu infirma diagnosticul de scarlatina, atunci cand sunt intrunite criteriile epidemiologice, clinice si biologice ale bolii;
- testul ASLO (anticorpii antistreptolizina O) nu este un test utilizat pentru diagnosticul infectiei acute. Acesti anticorpi cresc progresiv atingand in saptamanile 4-5 valoarea maxima si asigura imunitatea specifica.
Tratamentul scarlatinei, in spital
Tratamentul corect al scarlatinei se face numai sub supraveghere medicala, in spital. Exista 3 directii pe care le urmareste tratamentul pentru scarlatina:
- Tratamentul antibiotic este obligatoriu, de prima alegere fiind penicilina G (injectabila) pentru o perioada de minimum 3-5 zile, urmand apoi administrarea orala de penicilina V pana la 7-10 zile. Pentru copiii alergici la penicilina, se folosesc alternative la tratament. In functie de forma clinica de boala si de particularitatile copilului, se recomanda si administrarea unei peniciline retard pentru o protectie antistreptococica optima.
- Tratamentul simptomatic presupune administrarea de antitermice, antialgice.
- Urmarirea pacientului cu scarlatina: lunar, timp de 3 luni, se va efectua un examen clinic si de laborator pentru a certifica vindecarea si a depista eventualele sechele poststreptococice. Acesta consta in examen de urina efectuat saptamanal in cursul primei luni si in analize care determina parametrii ASLO, VSH, CRP, efectuate lunar.
Scarlatina netratata si complicatiile ei
- Toxice – apar in cursul evolutiei bolii si sunt cauzate de difuziunea toxinei la nivelul altor organe, cu afectarea inimii (miocardita), rinichiului (glomerulonefrita), ficatului (hepatita), articulatiilor (artrita septica);
- Septice (de vecinatate: otite, otomastoidite, sinuzite, flegmoane periamigdaliene, sau la distanta: pneumonia, meningita, pericardita, sepsisul);
- Postinfectioase: reumatismul articular acut, glomerulonefrita acuta poststreptococica, eritemul nodos.
Imunitatea dobandita de trecerea prin infectie este durabila, insa ea confera protectie doar pentru scarlatina, nu si pentru alte infectii cu streptococ. In 2-3% dintre cazuri, copilul mai poate face o data boala, insa este produsa de un alt serotip de streptococ. De la aparitia penicilinei si a cortizonului, complicatiile scarlatinei au disparut, mai ales pentru ca tratamentul cu antibiotice ataca direct streptococul si impiedica progresia sa.
Cat despre persoanele care au intrat in contact cu un bolnav de scarlatina, acestea pot urma un tratament preventiv pentru ca maladia sa nu se instaleze si la ele.
Consultant: Dr. Andreea Anton
Medic specialist pediatru
Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria
