Febra reprezinta un simptom şi este definită ca o temperatură a corpului mai mare de 37.2 grade Celsius. Febra poate să apară atunci când organismul luptă împotriva unei infecţii. Alte motive pentru care febra poate să apară includ vaccinarea, infecţii ale urechilor, ale tractului urinar, unele boli inflamatorii, cancerul şi prezenţa cheagurilor de sânge.
Febra poate să dispara în câteva zile, însă, în acest timp, puteţi simţi un disconfort. Iată ce remedii puteţi încerca în caz de febră.
Apa rece
Înmuiaţi un prosop în apă rece, scurgeţi excesul de apă şi aplicaţi prin tamponare pe mâini, picioare şi pe frunte pentru a reduce febra. Prosopul trebuie schimbat în mod constant, o dată la câteva minute. Acesta este unul dintre cele mai bune remedii în caz de febră ridicata.
In plus, puteţi face o baie în apă călduţă pentru a vă relaxa. Evitaţi duşurile şi odihniţi-vă cât mai mult.
Hidratare şi iar hidratare
Când aveţi febră, organismul transpiră pentru a se răcori. Dar dacă pierdeţi prea multă apă – așa cum s-ar putea să se întâmple în caz de febra mare – organismul își oprește canalele sudoripare pentru a preveni pierderea în continuare a apei; ceea ce va îngreuna gestionarea febrei. Aşadar, recomandarea de a consuma multe lichide în caz de febră nu este o vorba în vânt, ci una dintre cele mai bune măsuri sau remedii în caz de febră.
O alternativă sănătoasă, pe lângă apă, sunt ceaiurile din plante medicinale care intensifică transpiraţia şi ajută la scăderea febrei, au efecte antiseptice, antiinflamatoare: ceaiul de soc şi ceaiul de ghimbir, băute călduţe, provoacă transpiraţie puternică şi stimulează circulaţia sangvină.
Ceaiul din scoarţă de salcie şi cel din creţuşcă au în compoziţie salicilină (precursorul natural al aspirinei), cu acţiune antitermică puternică. Ca remedii naturale pentru febra ridicata, pot fi folosite şi infuziile de busuioc, cimbru, tei, muşeţel, coada-şoricelului, salvie, măghiran, angelică, mentă, muguri de plop.
Este bine ca ceaiurile să fie băute calde, cu adaos de miere de albine şi suc de lămâie. Puteţi bea şi 2-3 căni de ceai alb sau ceai verde care, pe lângă hidratare, vă furnizează substanţe imunostimulatoare şi antioxidante.
Busuiocul
Busuiocul este o planta benefică pentru reducerea febrei, cu efecte asemănătoare antibioticelor. Fierbeţi câteva frunze de busuioc, împreună cu o linguriţă de ghimbir proaspăt dat prin răzătoare, până ce cantitatea se reduce la jumătate. Adăugaţi puţina miere şi consumaţi acest amestec de 2-3 ori pe zi, timp de 3 zile.
Busuiocul, un revigorant al functiilor hepatice
Oţetul de mere
Lista cu remedii pentru febră include şi oţetul de mere. Acesta este un remediu ieftin şi bun pentru febră mare. Oţetul de mere scade febra prin reducerea căldurii de la nivelul pielii. Iată cum puteţi să-l folosiţi:
- Adăugaţi jumătate de cană de oţet de mere în apă călâie şi faceţi baie timp de 10 minute. Repetaţi, la nevoie, dacă temperatura creşte din nou;
- Amestecaţi apa rece cu oţet de mere, cantităţi egale, şi scufundaţi un prosop în acest amestec. Aplicaţi prosopul pe frunte, abdomen şi picioare. Odată ce prosopul se încălzeşte, schimbaţi-l şi repetaţi procedura la nevoie;
- Amestecaţi două linguriţe de otet de mere cu o linguriţă de miere într-un pahar cu apă. Beţi acest amestec de 2-3 ori pe zi.
Stafidele
Stafidele luptă împotriva infecţiilor şi reduc febra, deoarece au proprietăţi antioxidante şi antibacteriene. Ca remediu pentru febră mare, se recomandă ca stafidele să fie înmuiate timp de o oră în apă, după care se zdrobesc. Apa se filtrează cu ajutorul unei site şi se adaugă sucul de la jumătate de lămâie. Acest amestec este recomandat de două ori pe zi, până când febra dispare.
Ghimbirul
Ghimbirul ajuta lă eliminarea căldurii excesive din corp şi, astfel, reduce febra. În plus, acesta este un agent antiviral şi antibacterian şi ajută sistemul imunitar să lupte împotriva infecţiilor. Preparaţi un ceai de ghimbir prin adăugarea unei linguriţe de ghimbir proaspăt răzuit la o cană de apă clocotită. Lăsaţi la infuzat timp de câteva minute. Adăugaţi puţină miere şi bucuraţi-vă de acest ceai miraculos de 3-4 ori pe zi.
Top 5 remedii cu miere de albine pentru răceală
Menta
Menta are proprietăţi răcoritoare, ce ajută la scăderea temperaturii. Adăugaţi o linguriţă de mentă proaspăt zdrobită la o cană cu apă fierbinte. Lăsaţi la infuzat timp de 10 minute, după care adăugaţi puţina miere. Consumaţi acest ceai de 3-4 ori pe zi pentru o recuperare rapidă.
Usturoiul
Usturoiul reduce febra prin stimularea transpiraţiei. În plus, ajută la eliminarea toxinelor din corp şi grăbeşte vindecarea. Pe lângă acestea, usturoiul are proprietăţi antibacteriene şi antifungice, care luptă împotriva infecţiilor.
Mărunţiţi un căţel de usturoi şi amestecaţi-l cu o cană cu apă fierbinte. Lăsaţi 10 minute şi apoi beţi această băutură încet. Se recomandă folosirea acestui amestec de două ori pe zi. Nu este recomandată copiilor şi femeilor gravide.
Odihnă
Activitatea vă poate crește temperatura corpului. Trebuie să vă odihniți pentru a vă recupera și pentru a reduce febra. Adăugaţi şi hidratare la odihnă şi sunteţi pe drumul cel bun. Odihna suficientă ajută şi la susținerea integrității sistemului imunitar, astfel încât organismul să poată lupta împotriva virusurilor care cauzează febră. Acesta este cu siguranţă unul dintre cele mai uşor de aplicat remedii (si nu doar în caz de febră).
Purtaţi şosete umede
Poate suna ciudat pentru unii, dar acest remediu pentru febră mare este folosit de multă vreme pentru a stimula sistemul imunitar şi circulația sângelui.
Se recomandă să folosiți această tehnică din prima zi de boală și să o faceți câteva nopți la rând pentru o eficacitate maximă.
Cum se procedează? În primul rând, va trebui să vă încălziți picioarele spălându-le cu apă caldă. Uscați-le complet. Apoi, chiar înainte de a merge la culcare, înmuiați o pereche subțire de șosete de bumbac în apă rece, stoarceți-le și încălţaţi-le. Acoperiți cu o pereche de șosete uscate de lână. Șosetele umede vor fi calde și uscate dimineața. Dacă vă treziţi în miezul nopții și șosetele sunt deja uscate, repetaţi procedura. Șosetele umede vă vor ajuta să scăpaţi de febră și să creșteţi circulația sangvină în tot corpul.
De reţinut!
Apelați la un medic dacă febra dumneavoastră este însoțită de:
- dureri de cap cu gât înțepenit;
- tuse sau vărsături severe;
- durere la respirație adâncă sau dificultăți de respirație;
- dureri faciale;
- erupții cutanate;
- vânătăi sau sângerări inexplicabile;
- diaree persistentă;
- secreții galbene sau verzi din nas;
- temperatura mai mare de 38.3 care durează mai mult de 2 zile sau nu răspunde cel puțin parțial la tratament;
- temperatură mai mare de 39.4 în orice condiții.