Revista care te menține sănătos

Digestie

Scapati de arsurile la stomac!

26 iulie 2018
Share

Mesele copioase, consumul excesiv de alimente picante, bauturile alcoolice si acidulate, somnul agitat, stresul sunt cateva dintre cauzele arsurilor la stomac. De asemenea, arsurile pot fi un simptom al refluxului gastro-esofagian, boala care se produce atunci cand relaxarea sfincterului esofagian inferior se produce intr-un alt moment decat cel al inghitirii alimentelor si se mentine deschis pe o perioada indelungata.

Aproximativ 90% dintre persoane sufera de arsuri la stomac, cel putin o data in viata. In cazul celor care au arsuri frecvente si de o intensitate mare, este recomandat sa se consulte un medic de specialitate. De asemenea, daca este cazul, se recomanda schimbarea stilului de viata, care are un rol extrem de important in tratamentul contra arsurilor stomacale.

 

Aveti grija ce alimente consumati, pentru a evita arsurile la stomac!

Exista cateva alimente care sunt contraindicate atunci cand aveti arsuri stomacale. Printre acestea, se numara: rosiile, usturoiul si ceapa, menta, branza grasa, nucile, chips-urile si snacks-urile, cofeina, alcoolul, bauturile acidulate. Astfel de alimente relaxeaza sfincterul si muschii dintre stomac si esofag, aparand astfel senzatia de arsura.

De asemenea, evitati prajelile, carnea grasa fiarta, otetul din salata, lamaia din limonada, grepfrutul sau marele. Pe de alta parte, puteti consuma alimente bogate in proteine (carne, peste, pasare), lactate (lapte, branza slaba, produse degresate) si fructe, indicate fiind bananele, deoarece reduc aciditatea stomacala si elimina complicatiile gastrointestinale. Si mierea este recomandata in caz de arsuri, putand fi consumata inainte de fiecare masa.

 

Ceaiul de galbenele si musetel – remedii naturiste pentru arsuri stomacale

Ceaiurile de galbenele si de musetel sunt indicate in caz de arsuri la stomac, deoarece calmeaza mucoasa stomacului. Pentru prepararea ceaiului de galbenele aveti nevoie de 40 g planta la 1 litru de apa rece. Amestecul se fierbe aproximativ 15 minute, dupa care se filtreaza si se beau cel mult 3 cani pe zi, maximum 2 saptamani. Cura se reia doar dupa 6 saptamani. In ceea ce priveste ceaiul de musetel, aveti nevoie de 30 g planta la 1 litru de apa. Ceaiul se lasa la infuzat timp de 30 de minute, dupa care se strecoara si se beau intre 1 si 3 cani pe zi, intre mese.

Remedii la fel de eficiente pentru arsurile la stomac sunt si ceaiurile de lemn-dulce si busuioc. Pentru preparea ceaiului de lemn-dulce aveti nevoie de 1-2 lingurite de radacina rasa care se lasa la macerat intr-o cana cu apa rece, timp de 12 ore. Se bea o cana pe zi, timp de 3-4 saptamani. Ceaiul de busuioc se bea la sfarsitul fiecarei mese, nu mai mult de o cescuta. Acesta se prepara din 30 g planta si 1 litru de apa fiarta. Ceaiul se lasa la infuzat 10 minute, dupa care se filtreaza si se bea.

 

Sfaturi utile pentru a evita arsurile la stomac

  • Mancati putin si des, mestecati incet pentru a ajuta stomacul sa digere mai repede alimentele ingerate. De asemenea, nu consumati alimente inainte de a va culca, pentru ca blocati activitatea stomacala normala.
  • Dupa ce ati mancat, nu va intindeti imediat in pat, asteaptati cel putin 2 ore. Intre timp, puteti face putina miscare pentru a permite stomacului sa sintetizeze mai bine si mai rapid alimentele, evitand astfel blocajele.
  • Daca dormiti pe partea stanga, se amelioreaza senzatia neplacuta de arsura, potrivit unui studiu publicat in The Journal of Clinical Gastroenterology. Persoanele care au participat la studiu au consumat mancaruri grase, pentru ca arsurile sa isi faca aparitia. Imediat dupa masa, unii dintre ei au dormit pe o parte, altii pe cealalta, fiindu-le masurat gradul de aciditate. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca a dormi pe partea stanga face ca gravitatia sa amelioreze senzatiile neplacute. De asemenea, persoanele care sufera de arsuri la stomac pot dormi pe spate, cu umerii si capul mai sus decat corpul.
  • Desi este considerata nesanatoasa, guma de mestecat poate fi benefica in cazul in care suferiti de arsuri stomacale. Guma de mestecat produce saliva, care are rolul de a neutraliza acidul din stomac.

 

Elena Diaconu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.