Revista care te menține sănătos

Prevenție

Sarbatorile, intre abuz si cumpatare

1 decembrie 2008
Share

Este cunoscut faptul ca sarbatorile de iarna ii aduc pe cei dragi mai aproape de noi. Activitatile desfasurate in aceasta perioada pot genera insa mult stres.

Exista tendinta de a exagera cu aportul de alimente nesanatoase, somnul este insuficient, cafeina si alcoolul sunt consumate in exces, se modifica rutina de zi cu zi si, in general, uitam sa avem grija de propria sanatate. Mesele imbelsugate de sarbatori dau startul maratonului pentru mancat. Sfatul nostru: puneti jos furculita!
Echilibrul biologic al corpului este foarte sensibil la schimbarile bruste. Organismul poate compensa schimbarile bruste de ritm, dar intr-o anumita masura care depinde de varsta si de alte afectiuni existente. Daca la un om tanar si sanatos excesele alimentare de sarbatori se vor resimti sub forma unei stari de satietate, de oboseala postprandiala, la cei in varsta sau bolnavi riscul agravarii unor boli cronice este foarte mare. Pe langa caloriile ingerate in exces, lipsa efortului fizic, consumul de alcool si tutun nu numai ca nu relaxeaza organismul, ba mai mult, il supun unui efort suplimentar.

Evitati sa consumati sare in exces!
Mesele, pe langa faptul ca pot fi imbelsugate, asociaza principii alimentare greu digerabile, cu efort major din partea organelor interne ale corpului. Sarea in exces, consumata atat din mancarurile proaspat pregatite, dar mai ales din mezelurile si muraturile de sezon, face ca riscul episoadelor acute in cazul bolilor cardiovasculare sa creasca. Concret, cei cu probleme de tensiune arteriala s-ar putea sa faca mai des crize hipertensive in aceasta perioada, caci, pe langa sarea in exces, consumul de alcool si oboseala isi vor spune cuvantul.

Cardiacii au interzis la alimentele bogate in grasimi
Cardiacii au inca un lucru de care trebuie sa aiba grija: alimentele bogate in grasimi. Acestea vor aduce si mai mult colesterol la zestrea deja deloc de invidiat care da atata bataie de cap inimii si vaselor. Studii noi indica faptul ca un aport crescut de mancare grasa, asociata cu sedentarismul, incarca sistemul cardiovascular, afectand buna functionare a acestuia. Dupa o masa bogata in grasimi, arterele fac eforturi adaptative timp de 4 ore pentru a permite sangelui sa treaca prin ele. Aceste eforturi sunt precursoare ale aterosclerozei, boala in care se formeaza placi de grasime pe peretii arterelor. Dupa o masa saraca in grasimi sau in cazul persoanelor care au luat vitaminele C si E dupa o masa bogata in grasimi, arterele functioneaza normal. Dilatarea vaselor de sange depinde in mare parte de oxidul nitric care stimuleaza muschii netezi din peretii vaselor. Dupa mese bogate in grasimi, substantele grase elibereaza radicali liberi. Aceste fragmente moleculare dezactiveaza oxidul nitric, impiedicand expansiunea vaselor. Antioxidantii precum vitaminele C si E, care inlatura radicalii liberi, pot compensa efectul unei mese bogate in grasimi.

Mesele bogate in grasimi favorizeaza si coagularea sangelui, putand sa determine aparitia unui cheag in torentul sangvin, responsabil de producerea unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral. Alcoolul, excesele alimentare, nivelul crescut de stres, ca si depresia din preajma sarbatorilor, pot creste mult incidenta infarctului in aceasta perioada a anului.

Spuneti NU alcoolului!
Persoanele care sufera de o afectiune hepatica si prezinta deja oboseala, iritabilitate, insomnii si cefalee (durere de cap), trebuie sa aiba permanent in vedere sanatatea ficatului lor. Din moment ce alcoolul reprezinta o potentiala toxina pentru ficat, persoanele cu orice tip de afectiune hepatica trebuie sa evite consumul de alcool. In special bolnavii cu hepatita cronica virala trebuie sa tina cont de acest avertisment, deoarece alcoolul are un efect nociv cumulativ cu anumite virusuri hepatice asupra ficatului. In cazul bolnavilor cu hepatita C, de exemplu, s-a demonstrat ca alcoolul stimuleaza replicarea virusului hepatic C (HCV), rezultand o incarcatura virala crescuta cu virus C. In cazul bolnavilor cu hepatita cronica B sau C, s-a demonstrat ca prin consumul unor cantitati mici de alcool se accelereaza progresia bolii spre ciroza hepatica. Mai mult, este cunoscut faptul ca alcoolul creste absorbtia fierului, si excesul de fier, singur, poate cauza leziuni hepatice si ciroza. Deoarece multi bolnavi cu hepatita cronica virala au niveluri serice crescute de fier, este necesar ca acestia sa evite orice consum de alcool. Si, in sfarsit, este important de retinut ca in cazul oricarei persoane cu afectare hepatica, alcoolul dubleaza riscul de a dezvolta un cancer hepatic. Berea fara alcool este o alternativa viabila in cazul de fata.
O alimentatie saraca in grasimi si in sodiu este, de asemenea, recomandata in cazul bolnavilor cu afectare hepatica. In general, este de preferat ca acestia sa consume carbohidrati complecsi: cartofi sau paste in locul carbohidratilor simpli, cum sunt prajiturile sau bomboanele; proteine animale din carne slaba: curcan, peste sau proteine vegetale in locul carnii grase, cum ar fi sunca sau friptura de porc.

Alti „dusmani”: alimentele bogate in sodiu si zaharul
Alimentele bogate in sodiu trebuie de asemenea evitate. Condimentele precum busuiocul, mararul, piperul sau otetul pot fi utilizate pentru a inlocui sarea, in prepararea alimentelor. Este recomandat, de asemenea, consumul suficient de apa si limitarea aportului de cafea la 1 pana la maximum 3 cesti pe zi.

Pentru ca sfarsitul de an sa aduca cu adevarat relaxare, aveti grija ca alimentele pe care le consumati sa nu fie in exces caloric, sa nu intre in conflict cu eventualele probleme de sanatate existente, gen gastrita cronica, ulcer, dischinezie biliara, pancreatita, colita sau diabet. Zaharul determina cresteri in greutate, dar isi face simtit efectul si asupra unor sisteme din organism. Cariile, colesterolul crescut, obezitatea (si toate bolile asociate obezitatii), demineralizarea osoasa si fracturile sunt tot atatea aspecte patologice influentate de aportul excesiv de zahar. Consumat in exces, influenteaza si aspectul general al organismului: pielea capata o culoare bolnavicioasa, ochii isi pierd din stralucire, apar probleme dermatologice, inclusiv pusee de acnee. Mancand des, in cantitati mici, mese bogate in carbohidrati complecsi (paine integrala, paste, cartofi, cereale), va creste cantitatea de energie si va puteti asigura astfel ca organismul beneficiaza in permanenta de o sursa de energie sanatoasa.

Iata cateva sugestii simple pe care le puteti lua in considerare pentru a nu va simti coplesiti sub niciun aspect in perioada sarbatorilor de iarna:
Pastrati-va programul normal de somn! Dormiti 7-9 ore in fiecare noapte! Beti apa din abundenta! Mancati cumpatat, evitand excesele de orice fel! Limitati consumul de alcool si cafeina! Nu uitati: alcoolul are efect inhibitor, iar cafeina are efect stimulator la nivelul sistemului nervos central. Faceti miscare, exercitii de intretinere! Fiti rabdator cu dumneavoastra si cu cei din jur! Nu uitati niciun moment semnificatia reala a sarbatorilor de iarna! Aceste sugestii pot fi valabile pentru majoritatea oamenilor si pot fi aplicate de-a lungul intregului an. Va invitam sa luati in considerare fiecare dintre aceste sugestii pentru a reduce stresul si pentru a crea un anumit echilibru, astfel incat sa nu spunem ca doar am supravietuit si in acest an perioadei sarbatorilor de iarna.

#tags   \   ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.