Revista care te menține sănătos

Psihologie

Sarbatorile de iarna si efectele lor asupra psihicului

15 mai 2024
Share

E iarna si se apropie Sarbatorile. Zapada, clopotei, colinde, brad impodobit, miros de cozonaci. Dumneavoastra, dragi cititori, sunteti fericiti! Sau macar bucurosi?!

Perioada Sarbatorilor poate fi extrem de stresanta, uneori chiar si pentru oamenii care sustin ca stau bine cu psihicul. Exista o multime de lucruri care pot duce la o stare de anxietate sau chiar la depresie: de la a fi gazda pentru 20 de persoane si teama de a nu face fata, la a face cumparaturi si pana la avea grija de copiii care vor fi in vacanta in acest timp.

Craciunul este, uneori, departe de a fi o perioada de calm si liniste pentru unii dintre noi. Odata ce acesta a trecut, efectele sale pot fi resimtite: oboseala, stare de acalmie inainte de Anul Nou, blazare in fata altei sarbatori pe care o petrecem doar pentru a face o bucurie celor din jur…

Singuratatea accentueza depresia

„M-am luptat ani de zile cu tristetea de Sarbatori, fara a sti ce este. Am fost intotdeauna vesel la suprafata, insa plangeam in interiorul meu. La fiecare sarbatoare, cand familiile se reuneau, imi auzeam plansul silentios, tarziu, dupa ce ceilalti mergeau la culcare. In acele momente, in care toti ceilalti erau fericiti, eu eram foarte trist. Stiti, sotia mea a murit in urma cu cativa ani si fiul meu este plecat departe…”
Asa mi-a descris M.G. starea prin care trecea de ani de zile in perioada Sarbatorilor.
Din nefericire, cazul domnului M.G. se repeta pentru multi oameni. Fie ca au sau nu familie, fie ca au pierdut sau nu pe cineva. Pentru unii amintirile reprezinta o sursa de stres. Chiar si problemele nerezolvate in cursul anului devin parca mai presante spre sfarsitul anului.
Exista familii care reusec sa treaca cu bine peste probleme esentiale grave, insa sunt si altele care, chiar si in cazul unor probleme mult mai simple de viata, nu reusesc sa depaseasca acele momente.

Sfaturi pentru a evita stresul

Incercati sa va tineti departe de orice v-ar putea declansa tristetea de sarbatori. Relatiile cu cei pe care nu ii vedeti decat in acele momente, intalnirile cu membrii familiei cu care nu sunteti in relatii tocmai cordiale pot fi un factor de stres. Se spune ca Sarbatorile sunt un moment al impacarii, este adevarat, insa in aceste conditii faceti ceea ce va spune inima. Daca veti descoperi care sunt factorii de stres si ii veti recunoaste din vreme, acest lucru va poate ajuta ii depasiti mai usor in conditiile in care ei apar. Fiti realisti referitor la sentimentele voastre. Trebuie sa fiti constienti ca este absolut in regula sa aveti si momente de melancolie intr-un sezon al bucuriei. Daca aceste stari degenereaza si nu constientizati acest lucru, cereti ajutor si suport emotional celor din jur: familie, prieteni, comunitate etc. Faceti planuri din vreme! Nu lasati totul pe ultima clipa (cumparaturi, curatenie, pregatiri pentru masa de Craciun), pentru ca si acest lucru poate cauza stres si va poate strica sarbatorile. Fiti cumpatati si nu cheltuiti exagerat! Faceti-va un buget si tineti-va de el, pentru ca altfel veti avea dureri mari de cap, la sfarsitul acestei perioade. Feriti-va sa luati decizii de Anul Nou! Una dintre cele mai mari cauze de depresie dupa Craciun poate fi nefinalizarea anumitor obiective. Asigurati-va ca ceea ce va propuneti pentru anul viitor sunt teluri realiste si stabiliti-va un grup mic de obiective de atins. De exemplu, decat sa va promiteti ca veti slabi in noul an, mai bine propuneti-va sa nu mai mergeti la fast-food sau ca veti face exercitii fizice de doua ori pe saptamana. Relaxati-va: ascultati muzica vesela, plimbati-va prin zapada si jucati-va! Niciodata nu e prea tarziu pentru a va juca. Daruiti cadouri celor dragi si faceti-va mici bucurii care sa va umple viata, pentru atunci cand veti avea cu adevarat nevoie. Amintiti-va ca sunt oameni (personalul medical, taximetristii, politistii si altii) care nu au zile libere de Sarbatori, si cu toate acestea sunt capabili sa ofere timpul lor pentru ceilalti. In final, daca este nevoie si nu puteti trece peste tristete (care in timp se poate transforma intr-o tulburare depresiva – daca dureaza prea mult si va invalideaza viata), cautati ajutor specializat. Depresia, fie ea si sezoniera, poate fi primejdioasa si trebuie luata in serios.
Si acum, dragi cititori, mergeti si faceti un om fericit! Astfel, veti avea resurse pentru un eventual Craciun in care s-ar putea sa fiti tristi si singuri. Daca veti oferi un strop de fericire in preajma Sarbatorilor, niciodata acestea nu vor mai fi triste pentru dumneavoastra. Sarbatori fericite!

Sorina Cristea,
Psiholog clinician,
Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca
Tel: 0721/697.207

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.