Revista care te menține sănătos

Nutriție

Salata verde va purifica organismul

29 aprilie 2007
Share

Salata verde de gradina (laptuca) este prezenta aproape tot timpul anului, deoarece poate fi cultivata si in sere, insa este una dintre primele legume care apar primavara si care, prin continutul ei, poate suplini alimentatia greoaie si lipsita de vitamine din cursul iernii.

Denumita stiintific lactuca sativa, salata verde stimuleaza pofta de mancare, revigoreaza si curata organismul de toxinele acumulate. Aceasta contribuie, totodata, la combaterea deficitului de hemoglobina si saruri minerale din organism.

Bogatie de saruri minerale

In afara hidratilor de carbon (zaharuri) salata contine foarte multe saruri minerale, indispensabile metabolismului ca stimulenti: saruri de calciu, fosfor, iod, fier, magneziu, cupru, arsen, iar ca vitamine, in special vitamina C, apoi A, B, D si E. In afara de aceste substante, salata verde mai are in componenta ei hormoni estrogeni, cu efect anafrodisiac (reduce excitatia sexuala). Datorita vitaminei C, salata mareste rezistenta la infectii si virusuri si combate anemia.

Continutul abundent de mucilagii are un rol deosebit in reglarea digestiei si a tranzitului intestinal, fapt care intereseaza pe cei care sufera de constipatie, ca laxativ.

Alte efecte benefice ale salatei sunt cel hipoglicemiant, de drenare a ficatului, diuretic, cu indicatie in litiaze si edem, de aparitie si desfasurare normala a ciclului menstrual. Salata este, de asemenea, indicata in cazul tulburarilor neurovegetative din sfera cardiaca, cum ar fi tahicardia si extrasistolele, nevrozele cardiace etc.

Datorita unor substante cu caracter hormonal, salata este sedativa – consumata mai ales seara contribuie la diminuarea stresului zilnic – si, in plus, are calitatea de a induce un somn fiziologic.

Recomandari terapeutice

Sub forma de infuzie, salata are efect antispastic, diuretic si calmant. Infuzia bauta seara asigura un somn bun.
Daca se fierb doua salate bine spalate cu un litru de apa timp de 20 de minute, se obtine o solutie de uz extern.

Astfel, cu lichidul rezultat se pot pune comprese pe fata (pentru combaterea acneei) sau pe alte parti ale corpului, cum ar fi zonele afectate de psoriazis, cu efect decapant, de curatare a pielii. Compresele trebuie sa fie la temperatura camerei si se tin cate 10 minute (se aplica in 3 reprize).

Compresele au, totodata, rolul de a tonifia pielea fetei. Din aceasta cauza, lichidul rezultat din fierberea salatei.
se poate folosi sub forma de masti, mai ales in cazurile de cuperoza si ten uscat.
Mircea Teodosiu
Farmacist primar

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.