O renumita companie producatoare de masini va scoate pe piata in curand un autoturism care va putea monitoriza starea de sanatate si chiar va putea prelua controlul volanului atunci cand soferului ii este rau sau adoarme la volan.
In acest sens, specialistii lucreaza deja la dezvoltarea unui scaun capabil sa evalueze functionarea inimii soferului in timp ce conduce. Acesta va fi dotat cu un monitor cardiac incorporat (lucru extrem de util in prevenirea accidentelor ce au loc din cauza afectiunilor cardiovasculare), dar si cu senzori care inregistreaza ritmul batailor inimii, la fel ca electrozii folositi pentru electrocardiograma. Astfel, aparatura respectiva poate detecta aparitia unui atac de cord, dar si alte probleme, precum cresterea tensiunii arteriale.
In cazul in care soferul este in pericol, fie este atentionat de respectivul sistem, fie masina se opreste singura, iar datele sunt transmise automat unui centru medical prin intermediul telefonului mobil al utilizatorului. Tehnologia mai are inca nevoie de unele ajustari, insa metoda este una promitatoare, mult asteptata de viitorii utilizatori.
Cristina Ionescu
Sursa: Daily Mail