Revista care te menține sănătos

Știri

S-a dovedit: menstruatia nu influenteaza functionarea creierului!

14 iulie 2017
Share
S-a dovedit: menstruatia nu influenteaza functionarea creierului!

Daca pana acum credeati ca menstruatia afecteaza capacitatile cognitive ale creierului, aflati ca acest mit a fost demontat de cercetatori. Rezultatele unui studiu subliniaza faptul ca reprezentantele sexului frumos nu sufera modificari cognitive provocate de schimbarile hormonale in perioada ciclului menstrual, conform sciencedaily.com.

Cercetarea, realizata pe 68 de femei, pe perioada a doua menstre, schimba perceptia generala conform careia femeile nu au aceeasi capacitate cognitiva si aceeasi limpezime in gandire in perioada menstruatiei.

Modificarile hormonale nu afecteaza creierul

Studiul s-a bazat pe cercetarea nivelurilor de estrogen, progesteron si testosteron si pe influenta acestora asupra memoriei si asupra abilitatii de mentinere a atentiei asupra a doua lucruri in acelasi timp.

„Ca specialist, intru in contact cu multe femei care au impresia ca ciclul menstrual le influenteaza starea si performanta cognitiva. Modificarile hormonale legate de ciclul menstrual nu arata, insa, nicio asociere cu performanta cognitiva. Desi pot exista exceptii individuale, performanta cognitiva a femeilor nu este, in general, perturbata de modificarile hormonale care apar in ciclul menstrual”, sustine prof. Brigitte Leeners, coordonator al studiului.

Conform specialistilor acestui studiu, realizat de medici de la Scoala Medicala din Hannover (Germania) si de la Universitatea-Spital din Zurich (Elvetia), este unul dintre cele mai ample de pana acum, fiind realizat pe un numar mult mai mare de femei si pe mai multe cicluri menstruale. Aceste doua motive sunt esentiale in concluziile acestei cercetari, ce pot fi considerate revolutionare, cel putin din punct de vedere al schimbarii mentalitatilor.

Cercetarile vor continua pe aceasta tema, cu teste realizate pe mai multe subiecte si pe o perioada extinsa a ciclurilor menstruale, pentru a putea trage si mai multe concluzii referitoare la modul in care menstruatia afecteaza creierul.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.