Rozaceea este o afectiune comuna, dar grava a pielii, care se caracterizeaza in principal prin roseata la nivelul pielii si vase de sange proeminente. Simptomele rozaceei pot fi de foarte multe ori asemanatoare cu cele ale unor alte afectiuni, iar prin tratarea gresita a acestei boli cronice, se poate agrava ducand la alte complicatii.
Rozaceea apare mai fecvent la persoanele cu piele deschisa, ochi albastri si par roscat, si mult mai des in cazul femeilor. La asiatici si afro-americani, rozaceea este foarte rar intalnita. Poate afecta calitatea vietii, intervenind sentimentul de jena, si poate scadea increderea in sine.
Cauzele exacte ale rozaceei nu se cunosc inca, insa exista mai multi factori care ar trebui luati in calcul. Printre acestia, se numara: factorii genetici, mediul inconjurator, anumite disfunctii imune etc. Aflati mai multe despre rozacee mai jos!
Cauze ale rozaceei
Asa cum spuneam si mai sus, medicii nu cunosc cu exactitate cauzele aparitiei rozaceei, chiar daca ereditatea poate juca un rol important in dezvoltarea ei. De asemenea, anumiti factori de mediu pot contribui si ei la instalarea rozaceei. Partea pozitiva in ceea ce priveste aceasta afectiuneeste ca nu este contagioasa si, ca atare, cei care se confrunta cu ea nu trebuie sa se izoleze.
Semne si simptome ale rozaceei
Desi exista unele simptome comune, nu toata lumea se va confrunta cu ele. Acestea variaza si pot include:
- Inrosirea fetei;
- Roseata persistenta in obraji;
- Vase de sange vizibile;
- Adesea papule si pustule;
- Piele ingrosata;
- Ochi iritati.
Roseata faciala persistenta reprezinta cel mai comun semn al rozaceei si seamana cu o arsura solara care pur si simplu nu se mai vindeca, sau arata ca petele de pe piele care isi fac aparitia atunci cand o persoana consuma foarte mult alcool. Roseata poate fi observata de obicei in obraji, pe nas, barbie, funte, gat si piept. Pielea se poate usca, devine solzoasa si se poate umfla.
Alte simptome ale rozaceei ar fi:
- Senzatia de arsura si intepaturi la nivelul fetei;
- Edem facial;
- Sensibilitatea la produsele cosmetice;
- Aparitia cicatricilor.
Majoritatea persoanelor care sufera de rozacee au perioade cand simptomele sunt foarte suparatoare, urmate de perioade in care simptomele sunt mai putin problematice.
Tratamentul rozaceei
Abordarea terapeutica a rozaceei este formata in mare parte din managementul acestei afectiuni, ingrijirea corecta a pielii care ajuta la repararea si mentinerea functiei barierei epidermice ce poate reduce semnele si simptomele bolii. Cremele cu factor ridicat de protectie solara nu trebuie sa lipseasca in ceea ce priveste persoanele care sufera de rozacee. Expunerea la ultraviolete inrautateste insa simptomele.
Trebuie sa va spalati pe fata cu sapunuri care au un pH compatibil cu aciditatea naturala a pielii, care reduc iritatia si uscaciunea pielii. Hidratarea cu agenti umectanti restabileste capacitatea pielii de a retine umezeala. Mai puteti utiliza spray-uri speciale care sa contina vitaminele A si E, care reduc senzatia de iritatie dupa expunerea la razele UV, vant, frig etc. De asemenea, medicii prescriu creme sau comprimate pe baza de antibiotic, impotriva pustulelor care pot aparea. Tot cremele pe baza de vitamina A sau derivati (tretinoin) sunt benefice in caz de rozacee. Alte proceduri utilizate sunt dermabraziunea sau chirurgia cu laser. In formele avansate, se poate apela la tratamentul chirurgical.
Ruxandra Raica
Surse: ageing.com; nhs.uk; realsimple.com