Desi hepatita poate fi depistata printr-un simplu test de sange, medicii specialisti atrag atentia ca in multe cazuri virusul este identificat abia dupa cativa ani, timp in care oamenii traiesc cu infectia in corp fara sa stie acest lucru. Astfel, diagnosticarea tarzie sau subdiagnosticarea bolilor hepatice claseaza Romania pe un loc fruntas in Europa in ceea ce priveste prevalenta cazurilor de hepatita B si C.
In plus, diagnosticarea tarzie a bolilor hepatice este cauzata de faptul ca persoanele infectate cu virus hepatic nu prezinta simptome acute. „Populatia ar trebui sa constientizeze ca hepatitele sunt probleme de sanatate publica, iar depistarea din timp inseamna o mai buna complianta la tratament, dar si prevenirea contaminarii altor persoane”, a declarat profesor doctor Mihai Voiculescu, presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului, cu ocazia Congresului National de Hepatologie 2013.
Situatia este cu atat mai grava, cu cat infectiile hepatitice B si C netratate corespunzator pot afecta major calitatea vietii pacientilor, ducand la complicatii importante, precum hepatita cronica, ciroza hepatica, insuficienta hepatica acuta/cronica sau cancerul hepatic.
Cristina Ionescu