Inca de acum 50 de ani au inceput studiile stiintifice asupra cuprului in organism. Sarurile in a caror componenta intra acest metal au rol foarte important, oxidativ, ele fiind componentele unor enzime (cuproenzime) cu rol in sinteza globulelor rosii si in unele procese metabolice.
In corpul omenesc exista o cantitate mica de cupru, cu greutatea cuprinsa intre 100 si 150 mg., repartizata intre diferite organe, dar mai ales in ficat, tesuturile oculare si par.
Continutul de cupru al organismului variaza de la individ la individ. Se pare totusi, ca repartitia cuprului are ca indicator continutul acestuia in ficat, mai ales la nou nascuti. Un continut mai mare decat normal este intalnit la bolnavii de ciroza, de TBC sau de anemii cronice.
Daca in organism cuprul se prezinta sub forma de complecsi organici ca atare, in cantitate foarte mica se gaseste in stomac, datorita acidului clorhidric.
In stare naturala, sarurile de cupru se gasesc in organismul animal, si anume in: ficat, globulele rosii, stomac, creier, inima, rinichi, par, plamani, splina, glandele endocrine, oase si muschi. In regnul vegetal sarurile de cupru sunt continute de pere, gutui, cirese, visine, alune, castane, lamaie, morcov, sfecla rosie, vinete, nasturel si nuci. De asemenea, acestea pot fi gasite in unele specii de pesti, in moluste, crustacee si in oua, mai ales albus.
Absorbtia cuprului
Necesarul zilnic de saruri al organismului este de 2-4 mg, necesar pe care regimul alimentar nu il poate asigura. Absorbtia cuprului se face mai ales prin stomac si este favorizata de un PH alcalin, precum si de natura sarii de cupru (mai ales sulfati, azotati sau cloruri). Alti factori care favorizeaza asimilarea acestui element sunt sarurile de fier, cianuri etc. Retentia tisulara este determinata de modul de administrare, de combinatia chimica si de varsta.
Organul central al metabolismului cuprului este ficatul. De aici trece in sange sub forma combinata cu o proteina. Absorbtia cuprului se face prin hrana, iar excretia pe cale digestiva, prin bila si materii fecale.
Caseta: Cuprul interfereaza cu fierul in procesul de hematopoeza (proces de formare si de maturizare a celulelor sangvine). Deficitul acestui metal favorizeaza depozitarea fierului. La fel ca si in cazul zincului, concentratia plasmatica evolueaza discordant; metabolismul sarurilor de cupru este, in acest caz, controlat de hormonii hipofizari.
Functii ale cuprului in organism
Cuprul intervine in activitatea generala a organismului prin intermediul a diferite metabolisme. Sarurile de cupru ajuta la mentinerea integritatii peretilor vasculari (prin interventia in metabolismul tesutului conjunctiv) si intervine in fenomenul mielogenezei si in cel de osificare. De aceea, lipsa lui poate produce fenomenul de osteopatie. La copii, deficitul de cupru poate duce la tulburari in formarea globuleleor rosii, ceea ce favorizeaza aparitia anemiei.
Cuprul actioneaza, totodata, ca antiinfectios in apararea organismului, in efectele antiinflamatorii ale reumatismului acut, precum si in cel antitumoral.
Mircea Teodosiu,
Farmacist primar
