Sistem de grupuri sangvine compus din diferite antigene.
Sistemul Rhesus este, impreuna cu sistemul ABO principalul sistem al grupurilor sangvine. Antigenele apartinand sistemului Rhesus, denumite uneori in mod gresit "factori Rhesus", sunt numeroase dar, in practica doar 5 dintre ele sunt realmente importante (susceptibile sa antreneze formarea de anticorpi atunci cand sunt transfuzate unui subiect care nu poseda antigenul in cauza): antigenele D, C, c, E si e.
Subiectii care poseda antigenul D se numesc Rhesus pozitivi, cei care nu-l poseda sunt numiti Rhesus negativi. Anumite persoane prezinta o forma atenuata a antigenului D, numita D slab. In plus, globulele rosii sunt purtatoare ale antigenelor C, E, c, si e, asociate in mod diferit dupa legi stabilite: orice globul rosu care nu este purtator al antigenului C este inevitabil purtator al antigenului c si reciproc. La fel se intampla si cu antigenele E si e. In schimb, nu exista un antigen d: un individ care nu este purtator al antigenului D nu poarta nimic in loc.
Formarea anticorpilor – In anumite imprejurari, corpul omenesc fabrica anticorpi indreptati impotriva antigenelor sistemului Rhesus:
– in cursul unei transfuzii, anticorpii apar in doua cazuri. Fie cand un subiect cu sange Rh pozitiv doneaza sange unui subiect cu Rh negativ, de exemplu in situatie de urgenta sau de penurie: in acest caz, anticorpul in cauza este indreptat impotriva antigenului D. Fie, si acesta este cazul cel mai curent, ca urmare a unei transfuzii de sange nu perfect compatibil cu celelalte antigene ale sistemului Rhesus. Anticorpii sunt atunci indreptati impotriva altor antigene: E, c, e sau C. Formarea de anticorpi nu antreneaza nici un simptom deosebit, dar o a doua transfuzie de sange de acelasi tip poate provoca pacientului un accident transfuzional de gravitate variabila (febra, frisoane, stare de soc, icter etc.).
– in cursul unei sarcini, fatul poate purta antigene ale sistemului Rhesus diferite de cele ale mamei sale. Se intampla atunci, in anumite imprejurari (traumatism, hemoragie etc.) ca aceasta sa produca anticorpi (anticorpi anti-Rhesus) indreptati impotriva antigenelor (antigene Rhesus) copilului pe care-l poarta, care distrug globulele rosii ale acestuia. Acest fenomen sta la originea bolii hemolitice a nou-nascutului, care nu afecteaza primul copil (aceasta imunizare nu survine decat la sfarsitul perioadei de sarcina), dar poate afecta copiii urmatori daca acestia sunt purtatori ai acelorasi antigene.