Banuim ca toate persoanele interesate de propria sanatate si a celor din jur au aflat ultimele vesti: mezelurile au fost declarate cancerigene. Sunt asezate, la ora actuala, pe aceeasi treapta cu inhalarea de azbest sau cu fumatul.
Suntem siguri ca existau dubii si pana acum cu privire la faptul ca produsele din carne procesata sunt sanatoase. O alta stire, aruncata pe locul doi, a fost insa ignorata de multi. Anume aceea ca si carnea rosie are o actiune probabil cancerigena, cel putin in ceea ce priveste cancerul colorectal si, poate, cel pancreatic si de prostata. Atentie! Nu e vorba de o certitudine, ca la mezeluri, ci doar de o probabilitate care trebuie avuta in vedere. Multi se intreaba de ce, pentru ca este un produs natural care are nutrienti utili. Este o buna sursa de proteine si elemente minerale, indeosebi de fier.
Opiniile OMS
Opiniile actuale referitoare la carnea rosie se adreseaza carnii de porc, de vita, de miel, capra si de cal. De stiut ca, in functie de zona anatomica a unui animal, putem alege arii cu carne rosie si arii cu carne alba. Ariile „rosii” sunt alcatuite din musculatura foarte activa, deci cu mai multa mioglobina (pigmentul bogat in fier din muschi). Chiar si pasarile de curte au carne rosie la copan, pe cand musculatura pieptului, mult mai putin folosita, pentru ca aceste pasari nu zboara, este alcatuita din carne alba. Cu toate acestea, opiniile OMS nu au avut in vedere nici carnea de pasare, nici pe cea de peste.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) este o organizatie de renume, care isi bazeaza indicatiile pe un numar foarte mare de studii de amploare si durata. Pana la urma, nu este vorba numai de seriozitate, ci si de faptul ca asemenea declaratii au consecinte economice serioase.
Ce componente din carnea rosie cresc riscul de cancer
Intrebarea pe care banuim ca o au toti in minte este ce anume din aceasta carne ridica riscurile de cancer. Raspunsurile sunt deocamdata partiale si, pe undeva, comune cu cele oferite pentru mezeluri. Primul factor de risc este tocmai fierul heminic (o forma particulara de fier care se gaseste in hemoglobina si mioglobina). Apoi este vorba de unele substante care se formeaza cand preparam carnea, deoarece nu o putem manca cruda. Aminele aromatice si hidrocarburile aromatice policiclice se formeaza intr-o cantitate cu atat mai mare, cu cat tratamentul termic se prelungeste. Si nu este recomandat intotdeauna sa tratam carnea prea putin, din cauza riscurilor de a ne contamina cu paraziti, virusuri sau bacterii periculoase prezente in carnea cruda.
Concluziile legate de acest subiect nu sunt foarte clare
Unii specialisti sunt de parere ca se poate renunta la consumul de carne in general, inclusiv de carne rosie, fara riscuri majore pentru sanatate. Deocamdata nu se stie clar cu cat ar trebui sa reducem consumul de carne rosie, astfel incat sa dispara complet banuiala unui risc de cancerogeneza. Ideea de moderatie nu stim sa fi fost vreodata cuantificata. De aceea, nu va sfatuim sa va bazati pe sfaturi de genul „mancati cu moderatie si nu se va intampla nimic”.
Ce inseamna cu adevarat „moderat”?
Probabil ca acest lucru presupune lucruri diferite in functie de om. Dar, asa cum am mentionat si in alte articole, banuiala ca un produs alimentar poate fi cancerigen ar trebui sa fie suficienta pentru a-l elimina din dieta. In fond, alimentele sunt singurele asupra carora putem actiona imediat. Daca renuntarea la un produs anume nu atrage dupa sine carente nutritionale de nerezolvat, atunci puteti lua in considerare aceasta optiune.
Dr. Corina-Aurelia Zugravu
Specialist igiena alimentatiei si nutritie