Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Remedii naturale pentru tusea productiva

Ruxandra Dumitrescu; Surse: Livestrong.com; Healthline.com; Mnn.com
8 ianuarie 2020
Share
Remedii naturale pentru tusea productiva

Tusea productiva reprezinta modalitatea prin care caile respiratorii si plamanii se curata de mucus. Este adesea unul dintre simptomele racelilor si gripelor, dar daca nu scapati de ea in 10-14 zile sau daca este acompaniata de febra, scadere in greutate, respiratie suieratoare, trebuie sa mergeti la un consult de specialitate. Din fericire, exista si remedii naturale pentru tusea productiva la care puteti apela.

In aceasta perioada, renuntati la alimentele picante, bauturile carbogazoase, preparatele pe baza de otet, alcool, deoarece toate acestea pot declansa un acces puternic de tuse.

Mierea, remediu popular pentru tuse

Mierea este un remediu popular impotriva tusei productive, recunoscut datorita proprietatilor sale antibacteriene, antivirale, antiinflamatoare. Pentru a calma tusea, puteti inghiti pur si simplu doua lingurite de miere, o puteti adauga in ceaiurile din plante sau in apa calduta cu lamaie. Mierea are efect linistitor, in timp ce sucul de lamaie decongestioneaza. Un studiu realizat in 2007 de catre expertii de la Colegiul de Medicina al Universitatii Statului Pennsylvania, Statele Unite, arata ca administrarea de miere copiilor si adolescentilor intre 3 si 18 ani ii ajuta sa doarma mai bine si sa tuseasca mai putin pe timp de noapte.

Ulei de eucalipt

Inhalarea vaporilor de ulei esential de eucalipt poate calma rapid tusea. Apelati la metoda de inhalare cu aburi, prin adaugarea a cateva picaturi de ulei esential de eucalipt intr-un recipient in care ati turnat deja apa clocotita. Asezati-va deasupra castronului, acoperiti-va cu un prosop si inhalati vaporii pentru 10 minute. Va ajuta sa expectorati si sa eliminati flegma. Aveti insa grija, pentru ca uleiul de eucalipt poate provoca reactii alergice daca atinge pielea fara a fi diluat.

Top 5 uleiuri esentiale si utilizarile lor

Bromelaina din ananas

Probabil ca nu v-ati gandit pana acum sa mancati ananas atunci cand tusiti. Insa bromelaina este o enzima prezenta in fructul de ananas ce poate suprima tusea si reduce mucusul. De asemenea, se pare ca ananasul ar putea contribui la ameliorarea problemelor sinusurilor care apar in urma alergiilor, avand proprietati antiinflamatoare. Puteti manca pur si simplu ananas sau puteti consuma suc proaspat de ananas, obtinut din pulpa.

Ceapa cu zahar sau miereres-2 paragraf  ceapa cu zahar sau miere

Poate ca aceasta combinatie nu suna foarte apetisant, insa ceapa si zaharul reprezinta un remediu natural pentru tusea productiva si suparatoare. Curatati o ceapa, taiati-o, puneti-o intr-un bol si adaugati fie doua-trei linguri de zahar, fie miere. Lasati amestecul peste noapte pentru a obtine un sirop. Luati cate o lingura de sirop o data la doua ore si veti observa ca va veti simti mai bine.

Cateva sfaturi practice pentru ameliorarea tusei

Mai exista si alte remedii pentru tusea productiva, precum ceaiul de menta care ajuta la suprimarea ei. Si sa nu uitam de supa de pui care contribuie la ameliorarea simptomelor tusei, reduce secretia de mucus si incetineste producerea de globule albe care stimuleaza raspunsul inflamator.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.