Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Remedii eficiente în infecţiile urinare

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, apifitoterapie, gemoterapie; Medica RD Esthetic
26 septembrie 2024
Share
Remedii eficiente în infecţiile urinare

Infecţiile de la nivelul aparatului urinar (rinichi, vezică urinară) pot beneficia de terapii naturiste care cresc imunitatea organismului, au efect antiseptic, antiinflamator, diuretic la nivelul aparatului urinar. Pentru o eficacitate maximă, curele cu aceste plante trebuie urmate cel puţin 20-30 de zile.

Întotdeauna trebuie descoperiţi factorii favorizanţi ai infecţiilor urinare, care pot fi: litiaza urinară, frigul, diabetul zaharat, constipaţia, hipertrofia prostatei, defecte congenitale ale căilor urinare. În cazul în careexistă suspiciunea prezenţei unei infecţii urinare, trebuie efectuate neapărat urocultura cu antibiogramă, deoarece tratamentul cu antibiotice trebuie instituit în funcţie de aceste rezultate. Pentru a menţine sănătatea tractului urinar, este indicat consumul a cel puţin doi litri de lichide pe zi, fie că este vorba despre apă plată, fie despre ceaiuri din plante.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Urosuport Forte Naturalis, un supliment alimentar recomandat pentru susţinerea sănătaţii tractului urinar. 

Aliaţi din natură

Plantele benefice în cazul infecţiei urinare sunt strugurii-ursului, merişorul, afinul, urzica, coada-calului, mătasea de porumb, cozile de cireşe, mesteacănul, mugurii de plop, sulfina. Ele au acţiune antiinflamatoare, antiseptică şi diuretică, ajută la diminuarea simptomatologiei, la prevenirea apariţiei complicaţiilor şi a recidivelor. Pot fi asociate tratamentului cu antibiotice clasice, întrucât pot reduce durata administrării acestora.

  • extractul din strugurii-ursului şi coada-calului are proprietăţi antiseptice şi diuretice;
  • extractul din frunze de urzică are efecte diuretic şi analgezic;
  • rădăcina de ghimbir stimulează imunitatea, cu efecte antibacterian şi antiviral; are acţiune antiinflamatoare şi analgezică puternică;
  • rădăcina de turmeric are proprietăţi antiinflamatoare, antioxidante, antiseptice, analgezice;
  • afinul american are acţiune antiseptică şi antibiotică, antiinflamatoare şi antioxidantă, diuretică, cicatrizantă; scade riscul apariţiei litiazei renale;
  • merişoarele sunt considerate un antibiotic natural, datorită numeroaselor proprietăţi antimicrobiene,
    antiinflamatoare şi diuretice pe care le au; printre altele, acestea conţin nişte compuşi unici, proantocianidinele de tip A, care împiedică ataşarea E. coli de mucoasa vezicii urinare şi a tractului urinar, prevenind astfel infecţiile;
  • D-manoza este un zahăr simplu, cu efect antiseptic la nivelul căilor urinare; după ce este ingerată, se elimină prin urină; bacteriile de la acest nivel (precum E. coli) au o mare afinitate pentru molecula D-manoză, se leagă de aceasta şi se elimină împreună prin urină, prevenind, astfel, ataşarea bacteriilor de pereţii vezicii urinare; ajută şi la menţinerea unui echilibru la nivelul florei intestinale, ceea ce duce la creşterea imunităţii digestive şi generale, deci şi la prevenirea infecţiilor urinare;
  • hibiscus are acţiune diuretică, antiinflamatoare şi antiseptică, emolientă; previne formarea
    pietrelor la nivelul căilor urinare; stimulează imunitatea generală a organismului.

Pentru creşterea imunităţii generale nespecifice a organismului se poate face o terapie cu extract de echinaceea (10-20 de zile); cugoldenseal, care stimulează imunitatea şi are o acţiune antibacteriană puternică şi cu Astragalus, care are acţiune antiinflamatoare şi antioxidantă.

Uleiuri esenţiale, propolis şi gemoterapie

Se pot folosi şi amestecuri de uleiuri esenţiale (cuişoare, cimbru, lavandă, pin, ienupăr, eucalipt), cu efecte puternice antibiotice, antiseptice, antispastice, antiinflamatoare, diuretice. Acestea ajută la diminuarea simptomelor şi la prevenirea apariţiei litiazei urinare şi eliminarea calculilor. Se administrează 2-3 picături de 3 ori pe zi, între mese, într-o linguriţă de miere, timp de 7-14 zile.

De ce recidiveaza infectiile urinare?

La fel, propolisul are efecte antiinfecţioase şi antibiotice deosebite. Se recomandă tinctura de propolis, care se administrează de două-trei ori pe zi, câte 20-30 de picături. Deosebit de utilă este şi gemoterapia. Se recomandă extractul din mlădiţe de merişor, mlădiţe de afin, mlădiţe de iarbă neagră, în cure de 2-3 luni. Este recomandat consumul de suc de pătrunjel, de mere, de pere, de gutui, de struguri şi de ţelină.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.