Metoda terapeutica ce consta in investigarea proceselor inconstiente.
Indicatii – Psihanaliza se adreseaza mai ales starilor nevrotice, tulburarilor de sexualitate (impotenta, frigiditate), uneori afectiunilor psihosomatice. Decizia de a intreprinde o psihanaliza depinde mai intai de toate de personalitatea subiectului si de dorinta lui de a se vindeca (si nu doar de cautarea unei multumiri sufletesti). Sansele de succes sunt cu atat mai mari cu cat psihanaliza este intreprinsa inaintea varstei de 50 ani.
Riscuri – Psihanaliza nu este lipsita de riscuri (sinucidere, aparitia unei psihoze, dificultati ivite din mediu); de asemenea, orice psihanalist trebuie sa fi urmat el insusi o psihanaliza si sa fie afiliat unui institut sau unei societati psihanalitice acreditate.
Desfasurare – Cura psihanalitica, pe plan tehnic, are mai multe reguli generale: pacientul alungit pe un divan cu scopul de a usura destinderea fizica; analistul in afara razei vizuale a pacientului trei sedinte saptamanale in medie cu orare si onorarii fixate dinainte. O cura dureaza de la doi la patru ani, uneori chiar si mai mult.
Tratament – Cheia de bolta a tratamentului este "transferul", relatia ambivalenta ce se instaureaza intre subiect si analistul sau, care trebuie sa pastreze o "neutralitate binevoitoare". Bolnavul vorbeste cat mai liber posibil neascunzand nimic, nici din gandurile sale (tehnica asocierilor libere), nici din visele sale. Cu timpul se instaureaza transferul, prin care reapar conflictele infantile, atitudinile fata de parinti etc. Acest transfer va fi interpretat putin cate putin de catre analist, de ale carui reactii fata de pacient (contra transfer) trebuie sa se tina cont. Psihanalistii pentru copii au inceput activitatea prin 1920, prin reprezentantele Anna Freud si Melanie Klein, care utilizau metoda de substituire a jocului prin asociatii verbale.
