Cryo-Save asigura stocare gratuita a celulelor stem atunci cand un membru al familiei nou-nascutului (frate, sora, mama, tata) a fost diagnosticat deja cu o boala ce poate fi tratata cu astfel de celule. „Programul de stocare gratuita a celulelor stem – Cost free Familiy Donation – este implementat si in Romania din 2012.
Acest program ofera posibilitatea de a stoca la nastere celule stem, recoltate din sangele si tesutul cordonului ombilical. Pentru a fi admis in program, trebuie ca un membru al familiei (frate, sora, mama, tata) al nou-nascutului sa fie deja diagnosticat cu o boala ce poate fi tratata cu celule stem in mod oficial si sa fi contactat un medic specialist oncolog/hematolog care sa fie de acord sa completeze formularul de recomandare a tratamentului. Dupa admiterea in program, tot serviciul este oferit gratuit de Cryo-Save”, a declarat Roxana Macri, general manager.
Acest program acopera intregul proces necesar pentru ca transplantul sa aiba loc: analizele specifice HLA din proba pentru a confirma faptul ca exista compatibilitate cu pacientul care trebuie tratat, precum si coordonarea si transportul probei de la banca Cryo-Save din Belgia la spitalul unde se va desfasura tratamentul.
Medicul specialist va trebui sa completeze formularul tip de recomandare si va trebui sa anexeze dovezi referitoare la analizele paraclinice, diagnosticul, stadiul bolii si tratamentul efectuat, dupa care specialistii Cryo-Save vor analiza cazul. Dupa ce dosarul este aprobat, familia va semna un contract de servicii si va primi kit-ul de recoltare personalizat, complet gratuit, dupa cum a explicat Roxana Macri. Potrivit acesteia, dupa ce probele sunt testate, urmeaza procesarea lor, extragerea si identificarea de celule stem si crioconservarea lor, apoi stocarea. Transplantul de celule stem, mai ales intre frati, este astazi tratamentul cel mai indicat.
Roxana Macri a mai afirmat ca pentru un client obisnuit, care nu are probleme de sanatate in familie, costul stocarii de celule stem in banca este de 2.050 de euro, care se platesc in primul an. Probele se pastreaza 20 de ani, apoi se poate face prelungirea pana la 25 de ani. Numai 4-5% dintre romani isi permit sa stocheze celule stem.
Irina Prodan