Revista care te menține sănătos

Interviu

Prof. Acad. Dr. Leon Dănăilă, un senior de colecţie

31 august 2023
Share


Deschide videoclipul

Catena a susţinut, în calitate de Sponsor Gold, gala SENIORI de COLECŢIE, ajunsă la cea de-a XI-a ediţie şi în cadrul căreia a fost celebrat academician profesor doctor Leon Dănăilă.

„SENIORI de COLECŢIE” este un proiect iniţiat de Asociaţia Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenţiei oameni de excepţie, care au contribuit la promovarea şi valorificarea imaginii României şi care au influenţat în bine generaţii de tineri.

Stâlpii sănătăţii

„Eu nu am venit aici pentru glorie, am venit pentru binele oamenilor, să-i ajut cât pot. Pentru aceasta sunt nişte stâlpi ai sănătăţii şi în aceştia intră o alimentaţie corespunzătoare (…). Alimentaţia este foarte importantă, regimul mediteranean – adică individul respectiv trebuie să consume peşte, fructe de mare, legume, fructe -, care este foarte bun şi a dat rezultate foarte bune. (…) Îmbătrânirea de 65 până la 85 de ani este îmbătrânirea normală, după 85 de ani, super îmbătrânirea. În afară de alimentaţie, exerciţiile fizice sunt foarte bune, cel puţin mersul pe jos. Dacă faci câte 2.000 de paşi în fiecare zi tot e bine. În afară de aceasta, sacralitatea, adică credinţa, este foarte importantă. Să ai încredere în ceea faci, în ceea ce vrei să realizezi şi cu rugă către Dumnezeu, pentru că rugăciunea are trei roluri: una de cerere, una de mulţumire lui Dumnezeu şi una de laudă pentru Dumnezeu”, a declarat Dănăilă. Somnul este un alt „stâlp al sănătăţii” menţionat de reputatul neurochirurg.

„Individul respectiv, dacă nu are mulţumire în suflet, este deprimat, nu este bine, fiindcă depresia poate să ducă la scăderea imunităţii şi la apariţia diferitelor boli. S-a constatat că stările depresive duc şi la apariţia cancerului. Apoi, satisfacţiile. Dacă nu ai satisfacţii în activitate şi optimism, nu este bine. Apoi, susţinerea morală – trebuie să ai nişte persoane în jur, care să fie de acord cu ideile oamenilor şi să-i susţină din punctul de vedere al activităţii lor”, a subliniat Leon Dănăilă.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.