Rinichii sunt organe pereche, cu roluri foarte importante in mentinerea sanatatii: filtrarea sangelui si eliminarea „deseurilor” din organism, producerea anumitor hormoni, absorbtia unor minerale, secretia de urina, neutralizarea substantelor acide.
Rinichii au capacitatea de a monitoriza lichidele organismului, concentratia electrolitilor, ca sodiul si potasiul, si echilibrul balantei acido-bazice a organismului. Cand sangele iriga rinichii, senzorii din acesta decid ce cantitate de apa va fi excretata prin urina, impreuna cu electrolitii. Daca o persoana este deshidratata, rinichii vor retine cat de multa apa este posibil, iar urina devine foarte concentrata. Invers, daca organismul este hidratat adecvat, urina este mai diluata si mai clara.
Diabetul, principala cauza a bolilor renale
Un stil de viata nesanatos reprezinta unul dintre factorii de risc pentru bolile renale. Printre obiceiurile care ne expun unui risc crescut de afectiuni renale sunt: consumul insuficient de lichide, consumul exagerat de sare, cafea si de proteine de origine animala (carne). Diabetul zaharat (atat cel de tip 1, al copilului, cat si cel de tip 2, al adultului) este cea mai importanta cauza a afectiunilor renale care apar dupa mai multi ani de evolutie a diabetului. Din aceasta cauza, este foarte important ca valorile glicemiei sa fie foarte bine controlate la toti pacientii cu diabet, prin dieta si tratament medicamentos.
Hipertensiunea arteriala
Hipertensiunea arteriala (HTA) este a doua cea mai frecventa cauza de insuficienta renala, de regula, dupa mai multi ani de evolutie a hipertensiunii, mai ales daca valorile tensiunii arteriale nu au fost mentinute in limitele normale in urma tratamentului. Exista o legatura directa bidirectionala intre bolile cardiovasculare si cele renale, in sensul ca pacientii cardiovasculari au un risc mare de a dezvolta afectiuni renale si invers, persoanele cu afectiuni renale au un risc mare de a face boli cardiovasculare.
Infectiile urinare
Infectiile urinare repetate constituie un alt factor de risc pentru dezvoltarea insuficientei renale cronice. Malformatiile tractului urinar favorizeaza refluxul urinei din vezica urinara inapoi spre rinichi, ceea ce, in timp, duce la alterarea structurii si a functiei rinichilor. De cele mai multe ori, aceste malformatii sunt diagnosticate in perioada copilariei, intrucat devin simptomatice destul de devreme dupa nastere.
Utilizarea frecventa a medicamentelor contra durerii
Administrarea frecventa a unor medicamente analgetice (pentru controlul durerilor), cum sunt cele care contin ibuprofen, naproxen, acetaminofen (medicamente antiinflamatoare), creste riscul aparitiei unei nefrite interstitiale, o inflamatie a rinichiului ce poate determina insuficienta renala. De aceea, nu este recomandat consumul repetat al acestor medicamente fara indicatia medicului.
Varsta inaintata
Riscul dezvoltarii insuficientei renale creste paralel cu inaintarea in varsta. Traumatismele, unele interventii chirurgicale, utilizarea substantelor de contrast pentru efectuarea investigatiilor diagnostice, de tipul tomografiei computerizate (CT), pot afecta rinichii in mod direct sau pot reduce fluxul sangvin renal, determinand insuficienta renala acuta. Prezenta unor boli, cum sunt lupusul eritematos (boala de tesut conjunctiv), cancerul, SIDA, hepatita C, se asociaza, de asemenea, cu un risc mai mare de insuficienta renala.
Dr. Camelia Diaconu
Medic primar boli interne, specialist cardiologie
International Pediatric and Family Medical Clinic, Pipera-Voluntari
Tel.: 0374200300