Anorexia nervoasă este unul dintre cele două tipuri de tulburări alimentare. Celălalt este bulimia nervoasă, care se manifestă prin alimentație compulsivă, urmată apoi de comportament compensatoriu, de tipul provocării de vărsături sau antrenamentelor extenuante.
Anorexia nervoasă este caracterizată de pierderea extremă în greutate din cauza evitării alimentației. Aproape 90% dintre cazuri sunt reprezentate de femei și boala debutează mai ales între 12 și 25 de ani.
Sir Richard Morton, un medic din Anglia, este cel care a făcut prima descriere a anorexiei în limba engleză. A redat, în anul 1689, cazurile a doi adolescenți, fată și băiat, care refuzau alimentația ca urmare a suferințelor emoționale. În 1874, anorexia nervoasă a fost introdusă ca diagnostic de către doi medici: Sir William Withey Gull, englez, și Charles Lasegue, din Franța.
Ambii au documentat în lucrările lor diverse aspecte ale afecțiunii și amândoi au descris anorexia ca fiind o boală „nervoasă”, caracterizată prin înfometare. Când Gull a raportat observațiile sale Societății Clinice de la Londra, a folosit termenul „anorexia nervosa”, termen care înseamnă „pierderea apetitului din cauze nervoase”.
Diverse cazuri de anorexie au fost documentate de-a lungul istoriei, însă, abia în 1980, boala a fost recunoscută oficial ca tulburare psihiatrică. În anii ’80, cazurile de anorexie s-au înmulțit enorm. Mulți experți consideră că de vină a fost media, care a început să acorde o atenție covârșitoare aspectului fizic al femeilor, conturându-se idealuri nerealiste.
