Revista care te menține sănătos

Primul ajutor

Primul ajutor in caz de… intepaturi de insecte

9 mai 2022
Share
Primul ajutor in caz de… intepaturi de insecte

Odata cu venirea caldurii, isi fac aparitia si insectele, care dau mari batai de cap persoanelor sensibile la intepaturile lor.

Daca va numarati printre acestea, este foarte important sa nu va pierdeti cu firea in cazul unui astfel de eveniment si sa actionati in cunostinta de cauza.

Simptomatologia difera in functie de intepatura

Intepaturile insectelor provoaca, de obicei, alergii de intensitate moderata, iar in majoritatea cazurilor, tratamentul la domiciliu este suficient pentru a diminua simptomatologia care difera in functie de tipul „ciupiturii”. Daca in unele situatii este vorba de o simpla inrosire a pielii, in alte cazuri ciupiturile pot provoca dureri, usturimi sau chiar mancarimi si stari generale de rau.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena produsele RILASTIL XEROLACT, recomandate ca adjuvant în toate cazurile de psoriazis, ichtioza, iritaţii, mâncărime, înţepături, eczemă cronică şi în cazurile de piele uscată cauzată de diabet.

Indepartati cu grija acul din piele!

Fie ca este vorba de un simplu tantar, o albina sau un paianjen, daca insecta se afla inca in preajma dumneavoastra sau chiar pe suprafata pielii, primul pas este sa o indepartati cu grija si, apoi, sa parasiti zona. Astfel, daca nimeriti in apropierea unui stup de albine, spre exemplu, veti evita sa intrati in contact si cu ceilalti „membri” ai familiei. Acul de albina sau viespe infipt sub piele poate fi indepartat cu ajutorul unui card magnetic sau chiar al unghiei. Ideea este sa zgariati usor locul respectiv, cu miscari perpendiculare pe zona afectata. Atentie! Daca insecta este inca pe piele, nu este recomandat sa o bruscati atunci cand o prindeti, intrucat daca se simte agresata, va elibera si mai mult venin.

Nu scarpinati zona afectata!

Pasul urmator consta in tinerea sub control a edemului local. Acest lucru se poate realiza prin aplicarea de comprese cu gheata pe zona afectata si indepartarea eventualelor inele sau bijuterii care pot jena circulatia sangvina, in cazul in care intepatura se produce la nivelul membrelor. Locul afectat nu trebuie scarpinat sau stors, deoarece exista riscul de suprainfectie. In general, nu este nevoie de dezinfectant, dar daca cel intepat este un copil si nu poate respecta sfatul de a nu se scarpina, specialistii recomanda totusi sa recurgeti la spirt pentru a curata locul afectat si a evita posibilele complicatii.

Primul ajutor in caz de... intepaturi de insecte

Daca sunteti alergic, luati un antihistaminic si chemati ambulanta

In situatia in care este vorba de o persoana mai sensibila, este indicat sa ia un medicament antialergic sau, mult mai eficient, sa i se injecteze intravenos hemisuccinat de hidrocortizon. De asemenea, daca intepaturile sunt pruriginoase (provoaca mancarimi), puteti apela la un unguent mentolat sau la o lotiune dermatologica, ce are proprietati calmante. In cazul in care reactia alergica aparuta in urma intepaturii este severa, indicat este ca pacientul sa cheme de urgenta ambulanta. Daca are antecedente de intepaturi de albina sau viespe, care s-au soldat cu aparitia unor reactii alergice grave, este bine sa isi administreze cat mai repede un antihistaminic.

Compresele si tincturile pot fi de ajutor

Iata cateva alternative la preparatele medicamentoase. Aplicati pe zona afectata fie tinctura de echinacea, fie o pasta preparata prin amestecarea apei calde cu praf de carbune activ, sau apa calda amestecata cu argila bentonita. Daca nu aveti la indemana aceste produse care ajuta la calmarea durerii provocate de intepaturile de albina, de exemplu, puteti pune comprese cu otet, suc de lamaie, lapte rece sau bitter suedez. Si compresele cu bicarbonat de sodiu sau sare si apa s-au dovedit utile de-a lungul timpului.

In cazul aparitiei unei pustule (basica), se recomanda ca zona din jurul acesteia sa fie atent ingrijita si dezinfectata, pentru a nu se infecta. In niciun caz aceasta nu trebuie sparta.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.