Caldura poate avea efecte grave asupra organismului: arsuri solare, edeme, crampe musculare, deshidratare si insolatie. Vara este in aceste conditii o sursa de pericol. Aflati cum prevenim deshidratarea, cum o recunoastem si care sunt masurile pe care le luam in caz de urgenta.
In ultima perioada, este din ce in ce mai mediatizat mesajul „Pentru mentinerea sanatatii, consumati zilnic minimum 2 l de apa”. Ei bine, aceasta idee, oricare ar fi formele pe care le imbraca, nu este un mit care se perpetueaza fara o baza medicala clara. Privarea organismului de necesarul de apa afecteaza in timp sanatatea individului si poate aduce consecinte iremediabile.
Pe termen scurt, deshidratarea intensa poate duce la intrarea in stare de soc. Simptomele acestui dezechilibru isi pot face simtita prezenta la orice varsta. Mai vulnerabili sunt insa copiii si batranii, care trebuie tinuti sub observatie.
Deshidratarea ca urgenta medicala
Pe timp de vara, organismul este mult mai predispus la deshidratare. Transpiratia abundenta, ca efect al incercarii corpului de a se termoregla, duce la pierderea rapida a apei. Cu alte cuvinte, deshidratarea apare in urma unor expuneri de lunga durata la temperaturi crescute si in medii cu umiditate inalta.
Cum o recunoastem?
O persoana deshidratata prezinta tegumente flasce, uscate sau din contra, transpiratii abundente, aspect palid al tegumentelor, stare generala de slabiciune, ameteli, dureri de cap, greata, varsaturi, absenta nevoii de urinare sau urinarea in cantitati foarte reduse (urina concentrata, inchisa la culoare, acida). De asemenea, poate prezenta crampe musculare, scaderea tensiunii, senzatia de gura uscata si tahicardie. Dincolo de simptomele fizice, se observa modificari si la nivelul comportamentului celui deshidratat. Acesta se concentreaza mai greu, este irascibil si are o stare generala de iritare si nervozitate.
Cum acordam primul ajutor?
Deshidratarea poate avea efecte foarte grave asupra organismului daca nu se iau masuri de urgenta. O persoana care prezinta simptomele de mai sus trebuie sa fie in primul rand adusa intr-un mediu cu o temperatura normala, departe de sursa producatoare de caldura. Ea trebuie asezata culcat, cu picioarele pozitionate mai sus decat corpul. Primul pas in combaterea deshidratarii este, desigur, consumul de apa (aproximativ 2 l in urmatoarele 3-4 ore). Se poate apela la solutii de apa cu sare (o lingurita la un pahar), asimilate treptat, in cantitati mici. In incercarea de echilibrare a temperaturii corporale, aplicati comprese reci la nivelul intregului corp. In cazurile grave in care victima isi pierde cunostinta sau prezinta vomismente, trebuie asezata culcat, in pozitia lateral. Chemarea serviciilor medicale de urgenta este absolut necesara. In urma internarii, pacientul va continua hidratarea intravenoasa.
Caldura nu este singura cauza a deshidratarii. Pierderea cantitatii necesare de apa din organism poate aparea in urma varsaturilor, diareei, transpiratiei abundente sau a unui efort fizic exagerat. In aceste cazuri, tratamentul de urgenta al afectiunii sau intreruperea imediata a activitatii fizice sunt primii pasi catre readucerea starii de echilibru.
Sa prevenim deshidratarea!
Cel mai important sfat este consumul de apa cel putin 2 l pe zi. Incurajati copiii sa bea apa (cel putin 8 pahare pe zi) sau, in cazul celor cu varste foarte mici, asigurati-va ca micutul este hranit cu o cantitate suficienta de lapte. Consumati cantitati mai mari de apa daca desfasurati activitati fizice intense. Evitati bauturile diuretice (cafeaua, bauturile pe baza de cofeina, alcoolul) care faciliteaza eliminarea apei din organism. Daca practicati activitati in medii foarte calduroase, alegeti o vestimentatie lejera, din materiale naturale.
Efectele pe termen lung ale deshidratarii
Deshidratarea cronica, sau cu alte cuvinte privarea organismului de cantitatea necesara de apa, are in timp grave efecte asupra organismului. In linii mari, hidratarea insuficienta se manifesta printr-o lipsa de energie, tendinta de a obosi repede si stare generala de epuizare inca de la inceputul zilei. Persoanele care consuma in mod constant cantitati mici de apa sunt predispuse la afectiuni digestive (ulcer, dureri de stomac, constipatie, balonare constanta indiferent de alimentatie), dereglari de tensiune (alternanta tensiunii mari cu cea scazuta), afectiuni respiratorii, kilograme in plus, afectiuni dermatologice si ale rinichilor (pietre la rinichi, infectii urinare frecvente).
Text: Irina Chelarescu
Consultant: Dr. Mirabela Saftoiu,
Medic medicina de familie