Odată cu începerea sezonului rece, tot mai multe persoane se confruntă cu o scădere a capacității de apărare a organismului și, deseori, cu apariția răcelii. Aceasta debutează cu tuse, febră, dureri de cap, strănut și alterarea stării generale.
Fie că optați pentru un tratament alopat, fie că sunteți adeptul tratamentelor homeopate sau naturiste, trebuie să știți că numeroase studii recente atribuie vitaminei D un rol important în ceea ce privește ținerea la distanță a răcelii.
Vitaminele C, E și D stimulează sistemul imunitar
Vitamina D este fără doar și poate o vitamină-minune pentru organism, fiind cunoscută în special pentru rolurile ei în menținerea integrității sistemului osos. Puțini știu însă că, împreună cu vitaminele C și E, este implicată în mod direct în stimularea sistemului imunitar, aportul ei scăzând astfel șansele de contractare a bolilor de sezon. Având în vedere toate acestea, ar fi bine să nu se apeleze cu atâta ușurință în unele situații la antibiotice, fiind mult mai facilă o cură de vitamina D pentru prevenirea și tratarea răcelilor.
Vitamina D a fost și este subiectul a numeroase studii ce încearcă să dovedească legătura clară dintre nivelul scăzut al acesteia și riscul de apariție a afecțiunilor precum: gripa, astmul, osteoporoza, diabetul tip I, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare și cancerul.
Protejează organismul de virusuri și bacterii
Mecanismul de apărare a organismului împotriva diverselor infecții este unul extrem de complex. În momentul de față, este cunoscută existența unei peptide antimicrobiene în organism, catelicidina, fiind capabilă să se insereze la nivelul membranei bacteriilor ce intră în organism, ducând astfel la distrugerea acestora. Studiile de ultimă oră afirmă că această peptidă poate distruge și unele virusuri. Vitamina D este implicată în mod direct în stimularea producției catelicidinei, fiind de un real ajutor în prevenirea bolilor de sezon.
Vitamina D are efect antiinflamator, reducând simptomele răcelii
Trebuie adăugat că vitamina D este capabilă să scadă răspunsul inflamator al organismului în momentul infecțiilor și, astfel, este posibilă o diminuare a simptomelor caracteristice răcelii. Suplimentele de vitamina D vă pot ajuta să scăpați mai repede de tuse, febră, rinoree sau pot ajuta la apariția unor forme de boală mult mai ușoare. Carnea de pește este de departe una dintre cele mai importante surse de vitamina D (somon, păstrăv, hering, ton, sardine, crap), alături de lapte și cereale.
Care este necesarul de vitamina D?
În momentul de față, se consideră că o doză de 600-800 unități internaționale (UI) pe zi este benefică adulților, persoanelor în vârstă și femeilor gravide sau care alăptează. Capacitatea de apărare a organismului copiilor este menținută la cote maxime dacă pe parcursul lunilor reci li se administrează o doză de 400 UI/zi. Nu în ultimul rând, consumați alimente bogate în vitamina D!