Boala reumatismala inflamatorie caracterizata printr-o atingere a sinovialei (membrana conjunctiva care captuseste fata interna a articulatiilor).
Poliartrita reumatoida este o boala frecventa (1 % din populatie este afectata), cu predominanta net feminina (3 bolnavi din 4 sunt femei). De cauza necunoscuta, face parte din bolile autoimune in cursul carora organismul produce anticorpi (factor reumatoid) indreptati impotriva propriilor tesuturi.
Simptome si evolutie – Poliartrita reumatoida debuteaza, in general, intre 40 si 60 de ani, fara vreun factor declansant cunoscut. Ea afecteaza indeosebi articulatiile membrelor, in particular pe cele ale mainilor, incheieturii mainii, antepiciorului; aceste atingeri, de gravitate foarte variabila, sunt, in general, bilaterale si simetrice. Se intampla rar ca leziunile sa afecteze coloana vertebrala, cu exceptia articulatiei dintre primele doua vertebre cervicale, care poate fi luxata. Articulatiile sunt inflamate, intepenite, deformate, dureroase, mai ales noaptea si la inceputul zilei.
Dupa cativa ani de evolutie, poliartrita reumatoida poate atinge alte tesuturi conjunctive decat cele ale articulatiilor: tendoanele (tenosinovite), dar si pielea (noduli subcutanati), pericardul (pericardita) sau plamanii (pleurezie, infiltrate pulmonare etc.). Arterele de calibru mic se inflameaza, provocand tulburari senzitive (amortire, furnicaturi) si motorii (paralizia unui nerv) sau o necroza cutanata. Poliartrita reumatoida se asociaza adesea cu sindromul lui Gougerot-Sjogren (ochii uscati, gura uscata), mai rar cu sindromul Felty (splina mare, scaderea nivelului sangvin de globule albe). Boala, cronica ce evolueaza in mod destul de imprevizibil, prin pusee intrerupte de perioade de remisiune. In absenta tratamentului, ea antreneaza o stare de neputinta.
Diagnostic – In timpul primelor luni ale bolii, diagnosticul se face pe baza distributiei si cronicizarii atingerilor articulare. Dozarile sangvine indica semne inflamatorii (accelerarea vitezei de sedimentare VSH, cresterea nivelului sangvin de proteina C reactiva), semne imunologice (factor reumatoid, anticorpi antinucleari etc.). Daca se punctioneaza o articulatie atinsa, se scoate un lichid inflamator, iar biopsia sinovialei pune in evidenta o inflamatie. Un an sau doi mai tarziu, factorul reumatoid poate fi decelat in serul a 70% dintre pacienti. Radiografia arata eroziuni osoase si o pensare a interliniilor articulare – spatiul care separa cele doua extremitati osoase ale articulatiei cauzate de panusurile sinoviale, noduli inflamatori formati printr-o ingrosare a membranei sinoviale, care distrug, putin cate putin, oasele si ligamentele.
Tratament – Tratamentul trebuie sa fie permanent si sa asocieze mai multe metode. Acesta se bazeaza pe antiinflamatoare (aspirina, fenilbutazona, indometacin sau corticosteroizi in caz de esec). Toate medicamentele au o oarecare toxicitate, iar bolnavii trebuie sa faca obiectul unei supravegheri medicale regulate. Tratamentele locale constau in prevenirea aparitiei deformatii lor: infiltratiile cu corticosteroizi, sinoviortezele (injectii intraarticulare cu o substanta – acid osmic, izotop radioactiv etc. – permitand distrugerea sinovialei atinse), ablatia sinovialei prin chirurgie conventionala sau pe cale endoscopica etc. Ergoterapia permite prevenirea aparitiei deformatiilor. O reeducare poate fi necesara. Curele termale sunt contraindicate in perioada evolutiva. Se observa ca sarcina induce adesea o remisiune completa a bolii, dar administrarea de hormoni sau de extracte plantare s-a dovedit pana in prezent ineficace.
