Depresia este o tulburare a stării de dispoziţie, ce implică persistenţa sentimentului de tristeţe şi pierderea intereselor asupra activităţilor de zi cu zi. Aceasta este diferită de fluctuaţiile de dispoziţie ce fac parte din viaţa fiecărei persoane.
Evenimentele stresante, precum decesul unei persoane dragi sau pierderea locului de muncă pot duce la apariţia depresiei. Această afecţiune se explică prin persistenţa simptomelor de tristeţe, vinovăţie, scăderea interesului pentru anumite activităţi sau lipsa interacţiunii sociale, cel puţin două săptămâni. Însă, depresia poate dura şi mai multe săptămâni, luni sau chiar ani.
Cele mai multe lucruri care pot duce la depresie nu pot fi controlate: bagajul genetic, anumite substanţe din creier, anumiţi factori de mediu sau traume emoţionale, diverse boli cronice (cancer, diabet, boala Parkinson etc.). Însă, puteţi învăţa cum să ţineti sub control stresul. Iar dacă suferiţi deja de depresie, puteţi preveni agravarea acesteia.
Simptome fizice declanşate de depresie
Terapia cognitiv-comportamentală
Deşi nu se cunoaşte pe deplin dacă depresia poate fi prevenită în totalitate, este posibil să o ţineţi departe dacă aţi avut deja un episod. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul terapiei cognitiv-comportamentale, cu ajutorul unui psiholog specializat. Această terapie vă ajută să vă concentraţi asupra prezentului, să fiţi conştient de propriile gânduri negative şi vă poate face să învăţaţi să le schimbaţi.
Şi alte terapii, precum terapia interpersonală, ce se axează pe relaţii, pot fi de folos. Unele metode medicale, schimbările stilului de viaţă şi ale dietei ajută, de asemenea, la prevenirea depresiei.
Nu există o reţetă standard de prevenire a drepresiei, însă există câteva metode care vă pot ajuta să preveniţi depresia, precum:
- Gestionarea stresului şi îmbunătăţirea respectului de sine.
- Atenţia sporită la stilul de viaţă. Asiguraţi-vă că dormiţi suficient şi că adoptaţi o dietă sănătoasă şi echilibrată, fără zahăr şi carbohidraţi în exces. În plus, nu uitaţi că o rutină zilnică de exerciţii fizice vă poate ridica moralul prin eliberarea de substanţe ale fericirii (serotonina) şi vă menţine starea de sănătate generală.
- Reinventaţi relaţiile cu cei apropiaţi. Reluaţi legătura cu vechi prieteni, vizitaţi-vă mai des rudele sau vorbiţi la telefon mai mult decât de obicei şi împrospătaţi relaţia de cuplu, mai ales atunci când simţiţi că episodul depresiv este aproape.
- Mergeţi la medic periodic, atunci când sunteţi programat sau atunci când simptomele sunt exacerbate. Medicul vă poate oferi mai multe indicaţii, sfaturi sau vă poate ajusta tratamentul în funcţie de nevoi şi de situaţie.
- Cereţi ajutorul celor apropiaţi atunci când simţiţi că s-a instalat depresia. Cu cât aşteptaţi mai mult, cu atât aceasta se va agrava mai mult.
Depresia, demonul care otraveste sufletele
Sfatul specialistului
Dacă suferiţi deja de depresie, există anumite lucruri pe care le puteţi face pentru a preveni agravarea acesteia. Iată care sunt acestea:
- Asiguraţi-va că luaţi tratamentul aşa cum a fost prescris de medic. Nu faceţi modificări fără acordul acestuia şi nu săriţi peste anumite medicamente sau şedinţe de psihoterapie. Anunţaţi medicul dacă observaţi schimbări de comportament sau efecte adverse ale medicamentelor.
- Evitaţi consumul de alcool şi alte substanţe dăunătoare. Alcoolul poate că vă face să vă simtiţi mai bine pe moment, însă tot ce poate face este să vă agraveze depresia.
- Încercaţi diferite metode care vă ajută să combateţi stresul, precum meditaţiile, yoga sau terapia prin muzică şi artă.
- Petreceţi mai mult timp cu familia şi cu prietenii. Faceţi mai multe lucruri împreună, precum un sport sau o plimbare.
- Învăţaţi să vă cunoaşteţi propria persoană. Observaţi lucrurile care vă pot agrava simptomele. Eventual, ţineţi un jurnal în care să notaţi toate aceste lucruri şi, ulterior, să-i arătaţi medicului.
- Nu luaţi decizii importante într-o perioadă în care vă simţiţi demoralizat.
- Întrebaţi medicul în legătură cu unele medicamente sau metode care pot împiedica recidiva depresiei.