Despre platfus, o afecțiune cu efecte nedorite

Piciorul plat, cunoscut în termeni medicali drept platfus sau pes planus, reprezintă o afecțiune în care unul sau ambele picioare se prezintă cu arcurile plantare (de la nivelul tălpii) parțial sau total aplatizate. Persoana cu platfus nu prezintă un arc vizibil la nivel plantar, motiv pentru care talpa intră în contact total cu suprafața pe care calcă. Un picior plat la copii se consideră, pe de altă parte, a fi normal, întrucât este prezent încă de la naștere. Totuși, platfusul la copii tinde să se corecteze până în jurul vârstei de 6 ani, pe măsură ce piciorul își capătă arcuirea normală. În funcție de mecanismul apariției, piciorul plat poate fi congenital sau dobândit de-a lungul vieții.

Ce este platfusul?

Prin platfus înțelegem absența arcului longitudinal al piciorului care în mod normal se dezvoltă pentru a susține greutatea corpului și a amortiza șocul mecanic în timpul mersului. Arcul plantar are un rol biomecanic esențial, acționând ca un „amortizor natural” care reduce stresul mecanic asupra articulațiilor. La persoanele cu platfus, această structură fie este slab dezvoltată, fie este complet absentă, ceea ce duce la distribuirea inegală a greutății pe suprafața tălpii. Așa cum s-a menționat, platfusul poate fi congenital sau dobândit. În platfus congenital, structurile osoase sau conjunctive care alcătuiesc piciorul sunt afectate, iar platfusul dobândit are cauze variabile.

Este important de menționat că există mai multe tipuri de picior plat, și anume:

• platfus flexibil: arcurile plantare sunt prezente și devin vizibile în momentul în care tălpile sunt ridicate de pe sol, reprezintă cel mai comun tip de platfus. Nu este dureros, însă poate provoca ușoare probleme posturale și de mers;
• platfus rigid: arcada plantară nu este vizibilă când talpa este ridicată de pe sol. Acest tip de platfus este mai rar, de obicei se dezvoltă în timpul copilăriei (dar poate apărea oricând). În general, se dezvoltă din cauza coaliției tarsale, osului navicular accesoriu, talusului vertical congenital.

Platfusul rigid este mult mai sever decât cel flexibil. De cele mai multe ori, necesită intervenție chirurgicală pentru a fi tratat.

Platfus – cauze și factori de risc

Clinic, piciorul plat poate fi clasificat în funcție de etiologie după cum urmează:

Platfus congenital

Platfusul la sugari este destul de comun. Sugarii și copiii mici sunt predispuși la absența arcadei plantare din cauza laxității ligamentare și lipsei de control neuromuscular. Sugarii au o pernuță de grăsime sub arcul longitudinal, cu rol în protejarea arcului plantar în copilăria timpurie. Însă, majoritatea copiilor dezvoltă arcade normale până la vârsta de 5-6 ani. Există, însă, un procent mic de copii care nu reușesc să dezvolte o arcadă normală până la vârstă adultă. Obezitatea, de exemplu, se consideră a fi principala cauză a subdezvoltării arcului plantar. Alte afecțiuni care afectează procesul de formare a arcadelor și duc la picior plat includ laxitatea ligamentară din:

• sindromul Down;
• sindromul Marfan;
• sindromul Ehlers-Danlos.

Hiperlaxitatea ligamentară secundară sarcinii poate provoca și platfus, dar în majoritatea dintre cazuri se corectează de obicei după naștere. Coaliția talo-calcaneană (coaliția tarsală) reprezintă o altă posibilă cauză pentru picior plat la nou-născuți, alături de paralizia cerebrală.

Platfus dobândit

În caz de platfus dobândit, arcul piciorului se micșorează sau se prăbușește odată cu înaintarea în vârstă sau ca urmare a unei fracturi, afecțiuni asociate. Principalele cauze sunt următoarele:

• afecțiuni ale tendonului tibial posterior: funcția tendonului tibial posterior este de a susține arcul plantar și de a coordona mișcări de flexie și inversie plantară a piciorului. Inflamația, ruptura sau disfuncția acestuia (frecvent observate la femei de peste 40 de ani cu obezitate, diabet) va duce, progresiv, la picior plat;
• obezitatea susținută;
• leziuni ligamentare sau ale mușchilor din proximitate;
• slăbirea progresivă, pe fondul înaintării în vârstă, a tendoanelor și ligamentelor care susțin arcul plantar;
• artropatii degenerative sau inflamatorii (artrită reumatoidă, artropatii seronegative);
• leziuni ale țesuturilor moi (fasciita plantară);
• neuropatie senzorială și artropatie Charcot;
• practicarea sporturilor repetitive de impact crescut (baschet, alergat, fotbal, săritul corzii);
• purtarea încălțămintei necorespunzătoare, constrictive.

De asemenea, se observă și componenta genetică a bolii, confirmată de faptul că într-o familie mai mulți membri tind să se prezinte cu pes planus (picior plat).

Platfus – simptome și manifestări

Simptomele de platfus variază în funcție de gradul de severitate. Spre exemplu, unele persoane, deși nu au un arc plantar complet dezvoltat, tot reușesc să-și distribuie optim greutatea la nivel plantar. Simptomele sunt mai severe, însă, la persoanele cu pes planus avansat, și pot include:

• durere în regiunea arcului plantar, călcâi sau gleznă, de obicei agravată de activități precum mersul, alergatul, statul în picioare și ameliorată în repaus;
• oboseală musculară;
• crampe musculare;
• inflamație în jurul gleznei sau pe partea interioară a piciorului;
• probleme de postură, pentru că platfusul afectează alinierea piciorului și, implicit, și pe cea a articulațiilor superioare (glezne, genunchi, șolduri, coloana vertebrală). Prin urmare, este relativ obișnuit ca persoanele cu platfus să acuze dureri de genunchi, șold, dureri de spate;
• deformări secundare: platfusul favorizează dezvoltarea unor afecțiuni degetele în ciocan și hallux valgus (monturi), dureri lombare cronice.

Persoanele cu platfus tind să aibă un model alterat de mers, fiind vorba de așa-zisul tip de mers antalgic: vor avea tendința de a călca pe vârf sau pe călcâi, în timp ce trunchiul va fi înclinat în partea opusă piciorului afectat.

Tratament platfus

Tratamentul pentru platfus depinde, în mare măsură, de severitatea afecțiunii. În cele mai multe dintre cazuri, managementul este conservator. Alternativele chirurgicale de tratament în caz de platfus sunt rezervate cazurilor severe, când arcul plantar este complet absent. Opțiunile actuale de tratament includ următoarele:

Tratament conservator

• kinetoterapie și exerciții pentru platfus, care întăresc mușchii piciorului. Exercițiile se vor desfășura sub îndrumarea unui specialist;
• utilizarea ortezelor pentru platfus, tălpilor ortopedice (talonete), care ajută la redistribuirea presiunii la nivelul piciorului și la susținerea arcului plantar. Se recomandă mai ales atunci când apar și simptome de durere, alterarea mersului;
• modificarea activităților fizice și reducerea activităților care suprasolicită piciorul;
• purtarea încălțămintei adecvate, care susține adecvat arcul plantar, amortizează șocurile;
• pierderea în greutate, în cazurile de picior plat asociate obezității.

Tratament medicamentos

• în cazul în care persoana cu platfus acuză durere și inflamație semnificative, se pot utiliza antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru ameliorarea simptomelor;
• injecțiile cu corticosteroizi reprezintă o opțiune temporară și eficientă în cazul inflamației severe.

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală este rezervată doar în cazurile în care tratamentele conservatoare pentru platfus nu au avut rezultatele dorite. Există mai multe tipuri de operație pentru platfus:

• osteotomia (corectarea aliniamentului osos prin modificarea oaselor piciorului);
• reconstrucția chirurgicală a tendonului tibial posterior (foarte eficientă, dat fiind faptul că, în mod obișnuit, platfusul dobândit apare ca urmare a disfuncției acestui tendon);
• artodeza (fuziunea articulațiilor piciorului pentru a stabiliza structurile și reduce durerea);
• inserarea unui implant subtalar, pentru a sprijini formarea arcului plantar.

Copiii au rareori nevoie de tratament pentru platfus. Ortezele sunt indicate în cazul în care apar și dureri de picior sau de genunchi, spate. Intervenția chirurgicală este indicată numai în caz de pes planus rigid.

Platfus – complicații și riscuri asociate

În caz de platfus, greutatea la nivelul piciorului nu poate fi uniform și adecvat distribuită, ceea ce va duce la un stres mecanic excesiv asupra mușchilor, tendoanelor și oaselor piciorului. Prin urmare, se poate ajunge la anumite complicații, cum ar fi:

• calusuri (bătături);
• neurinom Morton;
• artrită;
• pinteni osoși, monturi;
• hallux valgus;
• degete în ciocan;
• dureri lombare cronice, de șold, genunchi;
• mers antalgic;
• defecte posturale;
• fasciita plantară;
• tendinita ahileană.

Tratamentul este cu atât mai eficient cu cât se intervine mai rapid. Din acest motiv, persoanele ar trebui să solicite un consult medical de îndată ce observă primele modificări la nivelul arcului plantar.

Foto: shutterstock.com