Pentru mult timp, placenta a fost considerată doar un produs de care corpul mamei se desparte după naștere. Totuși, cercetătorii subliniază tot mai des că această resursă remarcabilă are un potențial medical substanțial, fiind crucială nu doar pentru sănătatea imediată a mamei și copilului, ci și pentru viitorul lor.
Examinarea placentei poate dezvălui informații critice despre sănătatea mamei și a copilului. Cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego, au subliniat recent că patologia placentară poate oferi răspunsuri importante pentru probleme de sănătate din timpul sarcinii. De exemplu, anumite leziuni descoperite în placentă, pot prezice riscul apariției unor afecțiuni precum cele cardiovasculare sau reapariția preeclampsiei, lucru care poate sprijini cadrele medicale pentru o intervenție mai rapidă și țintită. În plus, în contextul nașterilor premature, examinarea placentei poate chiar să ajute medicii să adapteze rapid tratamentele care se pot dovedi salvatoare în cazul micuților care vin pe lume înainte de termen.
Recoltarea placentei
Mai mult, pe lângă studierea care poate oferi perspective medicale ce se pot dovedi salvatoare, în prezent placenta poate fi recoltată la naștere pentru a oferi protecție suplimentară bebelușului, dar și întregii familii, pe parcursul vieții. „Recoltarea celulelor stem din întreaga placentă, nu doar din cordonul ombilical, deschide calea unor terapii mai complexe și personalizate, oferind o sursă mai vastă de celule care pot susține tratamente viitoare pentru o gamă largă de boli”, explică dr. Bogdan Coltor, Cord Blood Center. Celulele stem colectate din placentă sunt deosebit de valoroase datorită diversității lor și potențialului de a regenera și trata țesuturi afectate sau de a ajuta în mod direct la reconstituirea sistemului imunitar.
Celulele stem recoltate la naștere sunt deja folosite în terapii aprobate pentru tratarea unor boli grave, inclusiv afecțiuni oncologice sau neurologice. Cercetările recente continuă să deschidă uși pentru utilizarea lor în terapii avansate de regenerare celulară, dar și pentru studierea interacțiunilor dintre sistemul imunitar și mediul tumoral, ceea ce ar putea revoluționa tratamentele cancerului.