V-ati gandit vreodata ca produsele din carne, fructele si legumele luate din piata ori din hypermarket va pot otravi? Ei bine, da, iar acest lucru se poate intampla zilnic, din cauza pesticidelor folosite de fermieri! Acestea lasa reziduuri toxice de pana la 50% din valoarea initiala in hrana noastra. Altfel spus, in fiecare zi ingeram pana la un gram de pesticide care au drept efect reducerea sperantei de viata, producerea cancerului, a unor boli nervoase, induc blocaje renale ori, in cazul nou-nascutilor, malformatii grave.
Specialistii in domeniul nutritional si endocrin sustin ca acumularea ingrasamintelor chimice si a pesticidelor are efecte asupra organismului uman ce duc, in timp, la probleme grave de sanatate. Cu alte cuvinte, trebuie sa fii foarte atent cu ce te hranesti si sa fii sigur ca hrana nu contine astfel de substante nocive. „Principiul fundamental in utilizarea oricarei substante e cel al riscului dinainte asumat. Nicio tara civilizata nu-si asuma riscul sa nu poata hrani populatia si, in consecinta, utilizeaza astfel de substante”, spune dr. Mihai Voiculescu. Sunt intrebuintate 3 000 de formule chimice pentru acestea si 25 000 de denumiri comerciale. „Exista doua riscuri: de a infometa populatia sau de a utiliza pesticide si, implicit, al intoxicatiilor care produc pierderi la animale si om”, a adaugat dr. Voiculescu.
Femeile gravide, cele mai afectate
Cadrul medical a atras atentia asupra faptului ca pesticidele modifica secventele de ADN, initiind dezvoltarea cancerului. Mai mult, studiile au aratat o crestere a cantitatii de zahar si grasime in sange la femei. De asemenea, s-a observat cresterea in greutate si faptul ca ficatul se mareste. La barbati, s-a constatat pierderea in greutate, sensibilitate sporita a rinichilor si anumite dezechilibre ale ficatului. ~n cazul femeilor insarcinate, cercetatorii americani de la Universitatea California din San Francisco au descoperit ca pesticidele cresc activitatea genei asociata si cu greutatea anormala a bebelusilor la nastere. O a doua gena cu activitate sporita a fost semnalata in randul femeilor care sufera de o inexplicabila infertilitate.
De asemenea, pesticidele pot trece bariera placentara. Actioneaza asupra fatului in diverse stadii de dezvoltare si duc la diverse malformatii precum lipsa membrelor sau a degetelor. Hrana produsa cu ajutorul pesticidelor a dus in ultimii ani la inregistrarea unei mortalitati infantile la cote alarmante. „In primul rand, pesticidele se acumuleaza in plante, consumate apoi de animale, iar in final ajung la om. Sigur, noi, prin consumul produselor de origine animala si vegetala, ingeram cantitati foarte mici de pesticide, dar care, in timp, produc efecte ireversibile”, considera dr. Voiculescu. Pe de alta parte, consumul de organisme modificate genetic din pesticide mai poate duce la aparitia cancerului, a bolilor nervoase si poate avea efecte asupra sistemului imunitar, provocand probleme sexuale si de reproducere. Dr. Mihai Voiculescu sustine ca genele sensibile la reziduuri toxice joaca un rol central in reproducere si se gasesc in tesuturile care produc steroizi.
Otrava din farfurie
Cercetatorii americani au mai descoperit ca erbicidul numit atrazina „feminizeaza” barbatii. Despre atrazina se stia deja ca provoaca anomalii sexuale. Acum s-a aflat ca aceasta altereaza si semnalele hormonale in celulele umane, desi este al doilea cel mai folosit erbicid in agricultura. Din studii a mai reiesit ca fructele si legumele contin cele mai multe pesticide. Astfel, la nivel mondial, 55,6% din esantioanele prelevate de la fructe si legume nu contin reziduuri de pesticide, 38,4% au cantitati reduse, in timp ce 6,3% sunt neconforme, deoarece depasesc limita maxima admisa. Depasirile cele mai mari de reziduuri toxice sunt la ardei gras, ardei capia, linte si vinete. Cele mai reduse cantitati sunt la cartofi, andive, morcovi si rosii. In Romania, analizele au aratat ca aproximativ 20% din legume si fructe depasesc concentratia admisa.
Text: Cosmin Anghel
Consultant: Dr. Mihai Voiculescu,
medic internist la Spitalul Fundeni
021/317.21.94; 021/318.04.00