Peritonita reprezinta inflamatia seroasei peritoneale, o foita ce acopera organele abdominale si fata interna a peretilor abdominali. Spatiul peritoneal este un spatiu „virtual”, situat intre peritoneul visceral (cel care acopera organele abdominale, constituind seroasa acestora) si peritoneul parietal (care captuseste la interior peretii abdominali).
In mod normal, in spatiul peritoneal, exista o cantitate minima de lichid, ce permite alunecarea libera a celor doua foite peritoneale, una pe cealalta. In conditii patologice, in spatiul peritoneal se acumuleaza o cantitate mai mare de lichid sau sunt deversate accidental diverse fluide (bila, suc gastric, lichid intestinal, puroi etc.).
Peritonitele secundare se trateaza doar prin operatie
In functie de mecanismul de producere, peritonitele se impart in doua forme: peritonite primitive, respectiv peritonite secundare. Peritonitele primitive sunt mai rare si apar in anumite conditii particulare: la copiii cu sindrom nefrotic, la adulti cu ascita. Punctul de pornire este la distanta (de exemplu, un focar de amigdalita pultacee), iar de aici germenii disemineaza pe cale sangvina spre peritoneu. De regula, sunt monomicrobiene. Este implicata un singur tip de bacterie, iar tratamentul acestei forme este medicamentos (antibiotic), interventia chirurgicala fiind contraindicata.
Peritonitele secundare sunt peritonitele chirurgicale, la care operatia este obligatorie. In peritonitele secundare, calea de contaminare este directa, de vecinatate. Cel mai frecvent se produce o comunicare anormala intre un organ cavitar si spatiul peritoneal, prin perforarea peretelui organului respectiv, secundara unei inflamatii. Prin aceasta comunicare, continutul organului care este iritant si/sau contaminat (septic), ajunge in peritoneu, determinand peritonita. Astfel, peritonita secundara este o etapa tardiva de evolutie a unei inflamatii de organ, netratata corespunzator sau care nu a raspuns la tratament (apendicita acuta perforata cu peritonita, ulcer perforat cu peritonita generalizata, perforatie intestinala, inflamatia trompei uterine cu pelviperitonita la femei etc.). Peritonita poate fi initial chimica (iritatia peritoneului de produse patologice iritante – bila, acidul clorhidric din stomac) si, ulterior, septica, purulenta (cu dezvoltarea de germeni microbieni). Poate fi si din primele momente septica (de exemplu, in perforatiile colonului, al carui continut hiperseptic, cu germeni agresivi, determina o peritonita extrem de grava). In peritonitele secundare intalnim o asociere de germeni (microbi), sunt polimicrobiene, cel mai frecvent fiind Escherichia coli, constant prezent in tubul digestiv.
Netratata la timp, peritonita duce la deces
In functie de extensia procesului inflamator, peritonitele se impart in peritonite localizate (infectia este limitata la o zona a abdomenului) si peritonite generalizate. Netratata, peritonita localizata duce la constituirea unui abces (colectie de puroi), iar in forma generalizata, microbii pot ajunge in sange (septicemie), determinand socul septic. Daca nu se intervine, pacientul moare. De aici gravitatea deosebita a acestei boli. Momentul operator nu trebuie amanat, pentru ca prognosticul este cu atat mai bun, cu cat se intervine mai prompt. Afectiunea este mai severa la varstnici, cu o aparare mai precara a organismului. La acestia, diagnosticul este mai dificil, avand in vedere tabloul clinic mai estompat.
Simptome, diagnosctic si tratament
Tabloul clinic poate fi precedat de simptomatologia organului inflamat, care constituie cauza peritonitei. Pacientul are faciesul peritonitic: palid, suferind, cu ochii incercanati, infundati in orbite si poate adopta o pozitie antalgica (sta chircit in pat). La palparea abdomenului apar semnele clinice de iritatie peritoneala: durerile abdominale spontane si accentuate la palpare, apararea musculara, contractura abdominala si altele. In acest moment, chirurgul pune diagnosticul de peritonita, iar anumite semne pot orienta spre cauza acesteia. Diagnosticul de peritonita se pune in principal pe semnele clinice. Leucocitoza (cresterea numarului de leucocite) sustine diagnosticul, iar anumite metode imagistice pot fi utile: radiografia abdominala simpla vizualizeaza aerul din peritoneu (pneumoperitoneu) in perforatiile tubului digestiv, iar ecografia abdominala, lichidul din peritoneu.
Tratamentul chirurgical trebuie incadrat de tratamentul antibiotic: pre-, intra- si postoperator, precum si de masurile generale de sustinere. Interventia vizeaza evacuarea lichidului infectat din cavitatea peritoneala, indepartarea sursei de contaminare (dupa caz, sutura perforatiei, indepartarea organului – apendic), lavajul cavitatii cu cantitati mari de solutie antiseptica si drenajul peritoneal multiplu cu tuburi de dren.
Dr. Bogdan Socea
Medic specialist chirurgie generala
Asistent universitar, Doctor in Stiinte Medicale
Clinica Chirurgie, Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” Bucuresti
Telefon: 0788.491.091
