Procedurile de înfrumuseţare efectuate în saloanele de profil, printre care tratamentele faciale, manichiura şi pedichiura reprezintă în egală măsură necesităţi ale femeii moderne, precum şi o sursă de relaxare şi răsfăţ. Cu toate acestea, atunci când nu sunt respectate câteva reguli simple, în urma unei vizite la salon pot apărea numeroase probleme medicale.
De departe, cele mai mari riscuri sunt asociate cu procedurile de manichiură-pedichiură, deoarece implică utilizarea de instrumente care înţeapă şi taie. Deşi vorbim despre o simplă curăţare a unghiei, atunci când se folosesc astfel de instrumente care înţeapă/taie bariera cutanată, există un risc de transmitere a infecţiilor parenterale (prin sânge), cum ar fi hepatitele B, C, HIV. Cât despre tratamentele faciale, cele mai frecvente probleme apar ca urmare a utilizării produselor neadaptate tipului de ten.
Risc de infectare cu HPV cutanat
Un alt risc, mult mai frecvent decât infecţiile parenterale, este cel de infectare cu HPV cutanat, respectiv apariţia verucilor sau a negilor. Acestea se pot transmite de la o persoană la alta prin intermediul instrumentelor folosite fără sterilizare sau se pot înmulţi la aceeaşi persoană prin tăierea unei veruci, frecvent confundate cu o bătătură, şi transfer al virusului pe foarfecă la alte zone abordate în cadrul manichiurii/pedichiurii.
Sterilizarea corectă
Riscurile infecţioase se pot controla printr-o sterilizare corectă a întregului instrumentar după fiecare utilizare şi după fiecare persoană (preferabil printr-o tehnică de tip autoclav, cu ambalare individuală a instrumentelor şi deschiderea acestora în faţa clientei) sau prin utilizarea de instrumente de unică folosinţă. Simpla introducere a instrumentelor în alcool sanitar între două programări este insuficientă.
Panariţiu şi paronichie
Pliul unghial (pieliţa) are rolul de a sigila rădăcina unghiei şi de a bloca accesul microorganismelor. Atunci când este îndepărtat prea agresiv, se pierde rolul său protector şi există riscul de apariţie de panariţii (infecţii bacteriene dureroase) sau paronichie (inflamaţie cronică a ţesuturilor din jurul unghiei). Îndepărtarea pliului unghial trebuie efectuată doar parţial, astfel încât să nu se creeze o comunicare a spaţiului acoperit de pliu cu exteriorul.
Micozele mainilor si picioarelor: cele mai frecvente forme
Manichiura semipermanentă
În ultimii ani, a luat amploare manichiura semipermanentă, care este preferată de multe femei. Însă aceasta presupune expunerea periodică a degetelor la lampa cu ultraviolete A pentru stabilizarea/uscarea ojei. Razele UV sunt considerate agenţi carcinogenetici (ce pot provoca cancer cutanat).
Există date care arată că expunerea repetată la aceste lămpi poate creşte riscul de cancer de piele pe zonele din jurul unghiilor.Riscul poate fi redus prin aplicarea de cremă cu SPF 50, cu 10 minute înainte de procedură sau prin utilizarea de mănuşi speciale cu decupaje pentru unghii.
„Suferă baba la frumuseţe?”
„Categoric nu!”. În cazul tratamentelor faciale pot apărea iritaţii şi alergii manifestate prin roşeaţă, mâncărime, usturime. Dacă aplicarea unei creme sau măşti provoacă disconfort, trebuie îndepărtată imediat.
Persoanele cu ten sensibil sau cu probleme dermatologice (acnee, rozacee, lupus) trebuie să consulte un specialist înainte de a efectua tratamente cosmetice. Scoaterea comedoanelor (puncte albe/negre) la salon poate fi agresivă, lăsând cicatrici, utilizarea acelor fiind total contraindicată. Un tratament facial cosmetic corect nu trebuie să provoace sângerare, iar pentru persoanele cu acnee va avea doar rol adjuvant.