Pentru protejarea cavitatii bucale de bacterii, nu este suficient doar sa va spalati pe dinti, ci trebuie sa folositi si o periuta dentara adecvata care, la randul ei, trebuie ingrijita corespunzator. In caz contrar, utilizarea unui astfel de obiect plin cu bacterii va poate face mai mult rau decat bine.
Daca nu sunt curatate dupa fiecare intrebuintare, periutele dentare pot deveni un adevarat focar de microorganisme ce provin din mediul inconjurator, de bacterii din placa bacteriana detasata de pe dinti in timpul utilizarii sau provenite din infectii anterioare la nivelul gurii sau cailor respiratorii superioare. Tocmai de aceea, nu este indicata folosirea instrumentelor dentare pe care le-ati utilizat si cand ati avut probleme de sanatate, intrucat riscati reaparitia bolii sau infectiei.
Primul pas ar fi, mai ales in cazul copiilor, dar si in cazul adultilor, ca inainte de prima utilizare sa introduceti pentru cateva minute periuta dentara in apa fiarta. Desi acest lucru poate determina uzura mai rapida a obiectului, astfel veti omori majoritatea bacteriilor. In plus, daca la fabricarea periutelor s-au folosit produse ce contin chimicale, se va neutraliza astfel si efectul negativ al acestora.
-
Clatirea periutei de dinti dupa fiecare utilizare
Dupa fiecare intrebuintare, pentru a reduce flora microbiana acumulata pe periutele dentare, este important sa le clatiti bine sub jetul de apa calda pana dispare orice reziduu de pe suprafata lor. Dupa aceea, scuturati-le si asezati-le intr-un suport special (pe care il veti tine departe de chiuveta, sa nu fie stropit cu apa) in pozitie verticala, capul periutei in sus, pentru a se usca mai usor. Tot din acest considerent, ar fi ideal sa aveti doua periute, una pe care sa o utilizati dimineata, iar pe alta, seara.
-
Solutii speciale pentru curatarea periutei dentare
Cel putin o data pe saptamana, puteti cufunda pentru cateva minute capul periei intr-un recipient cu putina apa de gura antiseptica, pentru a extermina germenii, dar apoi trebuie clatita din nou cu apa calda. Acelasi lucru il puteti face si cu solutie de apa oxigenata in proportie de 3%, iar restul, apa plata. Mai mult, exista si diverse solutii de curatare a obiectelor de igiena orala, cu efect rapid.
-
Evitati folosirea capacului: favorizeaza umiditatea
Desi poate parea o idee buna sa acoperiti capul periutei cu un capac sau alte dispozitive pentru a o proteja, acest lucru favorizeaza umiditatea, mediu propice inmultirii microorganismelor. De aceea, este bine sa asigurati o buna ventilatie in baie, sa aerisiti incaperea cat mai des. Folositi totusi un capac din plastic sau un toc special in momentul in care calatoriti. In rest, fiti atenti ca obiectele dumneavoastra personale sa nu intre in contact cu cele ale altor persoane si nu le imprumutati sub nicio forma nimanui.
La ce sa fim atenti cand alegem obiecte de igiena orala
Periuta de dinti trebuie sa fie moale, pe ambalaj sa scrie „soft” sau „ultra soft”. In ceea ce priveste firele de par, acestea trebuie dispuse pe cel putin patru-cinci randuri, cat mai elastice si calibrate (adica toate de aceeasi dimensiune). Mai mult, este ideal ca perii sa fie taiati la capat sub forma de semisfere, pe rotund, pentru a nu zgaria smaltul. Daca acestia sunt colorati si se decoloreaza mai repede de trei luni (interval la care se recomanda schimbarea in mod normal), este semn ca periuta este deja uzata si necesita inlocuirea. Cat despre periutele electrice, perii acestora sunt mai rigizi. Ele curata eficient suprafetele expuse, insa este bine de stiut ca nu pot patrunde in spatiile interdentare la fel ca cele manuale.
Atentie! Periajul dentar este esential, dar nu reuseste sa curete perfect spatiile interdentare, mai ales daca dintii sunt inghesuiti. Astfel, o igiena orala completa si corecta presupune si utilizarea atei dentare, cu care se pot igieniza foarte bine spatiile interdentare unde exista risc maxim de aparitie a cariei, dar si a apei de gura.
Text: Cristina Ionescu
Consultant: Dr. Andrei Tarpea
Medic stomatolog
Cabinet Stomatologic ATDENT