
Despre ochi uscați, ochi deshidratați și ochi obosiți știm că sunt simptome frecvent apărute care pot avea diferite cauze, afectând confortul de zi cu zi. În acest articol vom descoperi care sunt principalii factori declanșatori și care sunt soluțiile pentru a atenua acest disconfort.
Fie că vorbim de statul cu orele în fața calculatorului sau în apropierea unui aparat cu aer condiționat, ori că ne aflăm într-un mediu uscat sau că nu consumăm suficiente lichide, suntem mai predispuși la ochi uscați, deshidrați și obosiți. În astfel de condiții, ochii devin mai vulnerabili în fața afecțiunilor și tind să provoace astfel de simptome.
Ochi uscați
Ochiul uscat apare atunci când nu există o peliculă lacrimală suficientă pentru lubrifierea naturală a ochilor. Acest lucru poate cauza disconfort și poate duce la senzația de „nisip în ochi”, iritație sau chiar durere.
Cauzele comune ale apariției ochilor uscați sunt:
- expunerea prelungită la ecrane (telefon, computer, TV);
- vântul puternic sau aerul uscat (de exemplu, în mediile climatizate sau încălzite);
- anumite medicamente (antihistaminice, antidepresive etc.);
- boli autoimune (sindromul Sjögren);
- înaintarea în vârstă (în timp producția de lacrimi scade).
Ochi deshidratați
Deshidratarea generală a organismului poate afecta inclusiv ochii, ducând la o scădere a producției filmului lacrimal. Simptomul de ochi deshidratați este asemănător cu cel al ochilor uscați și includ lipsa unei pelicule lacrimale adecvate care să protejeze ochiul și senzația de arsură, mâncărime sau senzația de „corp străin” în ochi.
Cauzele deshidratării sunt:
- consumul insuficient de lichide;
- vremea caldă și uscată;
- consumul de alcool sau cafeină care pot contribui la deshidratarea organismului.
Ochi obosiți
Ochiul obosit apare de obicei atunci când ne concentrăm privirea și ochii sunt suprasolicitați. De exemplu când:
- citim mult sau lucrăm la calculator pentru perioade lungi de timp fără pauze;
- avem insomnii sau nu ne odihnim corespunzător;
- ne uităm la o lumină intensă sau reflectată (ex. de la ecrane sau soare);
- suntem în perioade stresante sau avem stări de oboseală generală.
Simptomele de ochi obosiți se resimt ca o durere sau presiune în jurul ochilor, apare vederea încețoșată temporară și sensibilitatea la lumină.
Sfaturi pentru a preveni și ameliora aceste stări de ochi uscați, deshidratați și obosiți
Când apare sindromul de ochi uscați, deshidratați și obosiți există mai multe metode rapide și eficiente pentru a ameliora disconfortul. Însă, dacă simptomele persistă sau se agravează după realizarea tuturor acestor pași, este indicat consultul de specialitate, al unui medic oftalmolog, pentru evaluare suplimentară și diagnosticare.

1. Folosirea picăturilor pentru ochi
Lacrimile artificiale sunt disponibile în farmacii și pot ajuta instantaneu în caz de ochi uscați. Acestea imită lacrimile naturale și oferă hidratare rapidă.
Picăturile decongestionante sunt recomandate în cazul în care ochii se înroșesc sau devin inflamați din cauza oboselii. Astfel de picături care reduc roșeața pot oferi un efect rapid de revigorare.
Assista Oftapic Intensive, pentru ochii roșii și obosiți
Assista Oftapic Intensive picături ochi este o soluție tampon cu acid hialuronic 0,15%, Hamamelis și Ginkgo biloba, oftalmică, sterilă, lubrifiantă, hidratantă, calmantă, protectoare, antioxidantă, reconfortantă, biocompatibilă și izotonă. Produsul este special creat pentru ochii uscați, deshidratați, iritati și obosiți. De asemenea, poate fi folosit și de persoanele care poartă lentile de contact.
Se aplică una sau două picături în fiecare ochi, o dată sau de mai multe ori pe zi, în funcție de necesitate sau de sfatul medicului oftalmolog. Pentru persoanele care poartă lentile de contact, acestea ar trebui să aplice două, trei picături pe lentile, înainte de a fi folosite sau după utilizarea acestora, direct în ochi.

Assista Oftapic Advanced, pentru ochi deshidratați și uscați
Assista Oftapic Advanced este o soluție oftalmică biocompatibilă, pe bază de lipozomi și acid hialuronic cross-linkat, fără conservanți, sterilă, lubrifiantă și hidratantă, pentru ochi sensibili, uscați, deshidratați și obosiți. Este potrivită și pentru lentile de contact, indiferent de tipul acestora. Absența conservanților reduce riscul reacțiilor adverse, produsul devenind astfel potrivit pentru terapiile care necesită aplicare frecventă și îndelungată, precum protejarea corneei pe timpul nopții.
Picăturile de ochi Assista Oftapic se pot achiziționa din farmaciile Catena și online de pe springfarma.com.
2. Aplicarea compreselor reci
Compresele cu apă rece aplicate pe pleoape pentru 5-10 minute pot ajuta la reducerea oboselii ochilor și la calmarea inflamației. Apa rece ajută la stimularea circulației și la reducerea disconfortului.
3. Masajul pentru ochi uscați, deshidratați și obosiți
Un masaj ușor în jurul ochilor poate stimula circulația sanguină și poate reduce senzația de oboseală. Apăsarea fără presiune a vârfurilor degetelor și masarea ușoară în jurul orbitei, sub ochi și pe pleoape ajută în caz de ochi obosiți.
4. Regula 20-20-20
După concentrarea pe un ecran sau cititul mult se recomandă aplicarea regulii 20-20-20. Adică, la fiecare 20 de minute, trebuie să ne focusăm privirea pe un obiect situat la 6 metri distanță, timp de 20 de secunde. Acest lucru ajută la relaxarea mușchilor oculari și la reducerea oboselii.
5. Lumina naturală sau filtrele de lumină
Dacă ochii sunt obosiți din cauza luminii artificiale sau a ecranelor, este recomandată expunerea la lumină naturală sau folosirea unor filtre de lumină pentru ecran. Aceste filtre ajută la reducerea oboselii oculare prin protejarea ochilor de lumina albastră dăunătoare.
6. Odihnirea ochiilor
Când lucrăm, se recomandă ca la un interval de timp să închidem ochii preț de câteva minute, pentru a-I lăsa să se relaxeze. Această metodă poate ajuta la hidratarea ochilor uscați, deshidratați și la reducerea oboselii acestora.
7. Folosirea umidificatorului
Dacă aerul din încăpere este prea uscat (în special iarna, când folosim încălzire centralizată), este indicat să utilizăm un umidificator. Acesta poate ajuta la menținerea unui nivel optim de umiditate, prevenind uscarea ochilor.
8. Dieta alimentară bogată în vitamine
O dietă echilibrată cu alimente bogate în vitaminele A, C și E poate sprijini sănătatea oculară. De exemplu, ar trebui să consumăm:
- morcovi pentru vitamina A;
- citrice și fructe de pădure pentru vitamina C;
- nuci și semințe pentru vitamina E.
9. Păstrarea distanței corecte față de ecran
Dacă petrecem mult timp la calculator, trebuie să ne asigurăm că ecranul este la nivelul ochilor pentru a reduce tensiunea oculară.
10. Consumul optim de lichide
Pentru a menține ochii hidratați, pe lângă folosirea lacrimilor artificiale, se mai recomandă și hidratarea optimă. Consumul zilnic de lichide ar trebui să fie de minimum 2 litri.
11. Protejarea ochilor de mediile uscate
Totodată, pentru a ne proteja ochii de mediul uscat, ar trebui să evităm expunerea la vânt, aparatul cu aer condiționat, dar și la soare, fără ochelari cu filtru de protecție UV.
Dacă aceste soluții rapide nu sunt suficiente și ochii continuă să fie iritați sau obosiți frecvent, este recomandat consultul unui specialist pentru a depista eventuale afecțiuni sau condiții care necesită tratament suplimentar.
Foto: shutterstock.com