La nivel mondial, incidența bolii parodontale este între 20 și 50%. Studiile spun că aproape jumătate dintre români se confruntă cu această afecțiune, însă 40% nu știu nimic despre ea. În plus, lipsa educației în domeniul sănătății orale face ca vizita la medic să se facă mult prea târziu, adesea în cazuri de urgență, când dinții nu mai pot fi salvați.
„Deși multă lume crede că parodontoza «se moștenește», factorul genetic este mai puțin important. În realitate, parodontoza este cauzată de placa bacteriană – principalul aspect negativ al unei igiene orale necorespunzătoare – care se dezvoltă în timp, distrugând țesuturile parodontale. Rar se întâlnesc persoane cu o bună igienă care să prezinte manifestări avansate ale parodontozei. Bineînțeles că există și alți factori favorizanti, iar din experiența mea, cea mai periculoasă este ocluzia (mușcătura) dezechilibrată”, explică Octavian Munteanu, medic stomatolog specializare Implantologie, fondator al clinicii Omnia Dental.
Abordarea medicală a parodontozei depinde întotdeauna de severitatea bolii. În clinica Omnia Dental, o echipă medicală specializată evaluează fiecare pacient și recomandă întotdeauna cea mai bună conduită terapeutică.
„De peste 10 ani promovez în clinică păstrarea dinților naturali cât mai mult posibil prin tratamentele necesare. Am mulți pacienți pentru care am reușit să prelungesc cu 5-10 ani viața pe arcadă a unui dinte, ceea ce este cu adevărat o bucurie. Totuși, în cazul în care s-a pierdut peste 60% din osul din jur, iar mobilitatea este foarte mare, precum și dacă există o infecție de mari dimensiuni de jur împrejur, dinții nu mai pot fi salvați. Iar în acest caz, pentru a reda pacientului calitatea vieții, trebuie să apelăm la implanturi”, explică medicul Octavian Munteanu.
Înainte de alegerea și amplasarea implanturilor, cel mai important este ca medicul să se asigure că nu există nicio infecție prezentă la nivelul gingiei (parodonţiului) sau osului.
Apoi, în funcție de particularitatea fiecărui caz, se recomandă un anumit tip de implant. Majoritatea producătorilor oferă implanturi de titan, cu o gamă variată de dimensiuni, însă ceea ce face cu adevărat diferența este calitatea materialului, respectiv gradul de puritate a titanului, dar și tratamentul de suprafață al implantului, adică forma ce i se conferă la nivel microscopic suprafeței implantului și soluțiile care se adaugă pe suprafața implantului, pentru ca acesta să fie mai ușor acceptat de organism și să se contopească cu osul propriu.
Din acest punct de vedere, în clinica Omnia Dental se folosesc în 95% dintre cazuri doar implanturi germane (Bredent) și elvețiene (Straumann). Straumann este singurul producător de pe piață care oferă garanție pe viață pentru produsele sale; în plus, este singurul producător ce produce implanturi din aliaj de titan cu zirconiu (Roxolid) și implanturi scurte de 4 mm ce pot fi folosite în cazuri extreme, cu foarte puțin os disponibil.
„Eu recomand întotdeauna pacienților să aleagă un implant de calitate de la un brand consacrat, chiar dacă prețul este mai mare. În ultimele 3 luni am avut o ofertă extrem de avantajoasă pentru implanturile de lux Straumann pentru a stimula pacienții să nu facă compromisuri și să aleagă un implant de cea mai înaltă calitate. Până la urmă, este o investiție pe termen lung, iar Straumann oferă cea mai completă și variată gamă de implanturi și componente protetice de pe piață. Practic, nu prea există cazuri ce nu pot fi rezolvate cu Straumann”, spune medicul stomatolog Octavian Munteanu.
În funcție de nevoile fiecărui pacient, în clinica Omnia Dental este disponibil și sistemul de ALL on SIX sau ALL on FOUR, pentru a evita adiții osoase și/sau implanturile scurte. Însă, în opinia specialiștilor, dacă se pot pune 8 implanturi în loc de 6, rezistența lucrării va fi mai mare, fără ca prețul să difere prea mult.
Confortul pacienților este prioritatea echipei medicale din clinică, astfel încât, oricât de complexă ar fi intervenția de plasare a unui implant, pacientul nu va resimți niciun disconfort, grație anesteziei locale.
Pentru cele mai bune rezultate, lucrările protetice permanente vor fi montate peste 3-6 luni de la plasarea implanturilor.
„Un aspect foarte important, pe care-l repet constant tuturor pacienților care vin la noi pentru că au nevoie de implanturi dentare este că igiena constantă și corectă este crucială. Dacă implanturile nu fac carii și nu dor nu înseamnă că nu se pot pierde. Din contră, ele sunt mai susceptibile la boală parodontală, iar dacă se distruge osul care le susține, se pierd și implanturile. Pacientul trebuie să se perieze de 2 ori pe zi, dimineață și seară, să folosească apă de gură și, ideal, un irigator sau duș bucal. De asemenea, trebuie să se prezinte la igienizări profesionale o dată la 6 luni”, a precizat medicul Octavian Munteanu, fondatorul clinicii Omnia Dental.
Acesta este un material publicitar.