Scăderea forței musculare, după majoritatea studiilor, se pare că afectează cel mai mult, mușchii flexori și extensori ai genunchiului, la ambele sexe, ceea ce conduce la modificări ale mersului, caracterizat printr-o viteză mai lentă, o lungime mai mică a pasului, sprijin prelungit pe ambele membre și o bază de sprijin mai largă.
Pentru persoanele care suferă de scăderea forței musculare, efectele resimțite constau în ridicarea cu dificultate din pat sau de pe scaun, urcarea cu dificultate a scărilor sau efectuarea pașilor cu efort crescut într-un timp prelungit. De exemplu, de-abia reușesc să traverseze strada pe culoarea roșie, își pierd din capacitatea de prindere a lucrurilor (le scapă din mână sau nu pot să-și facă singuri cumpărăturile minime necesare). Toate acestea conduc la o creștere a dependenței față de ceilalți și a nivelului de neputință resimțite și inevitabil la scăderea și mai drastică a mișcărilor până la pierderea completă a mobilității, riscul de cădere și fractură, disfuncționalitate avansată și chiar mortalitate.
Pentru a contracara toate aceste efecte ale inactivității, recomandăm alături de kinetoterapie și o soluție proteică eficientă de protecție musculară, de care, din fericire, putem beneficia acum și în România, și anume Sarcodyn. Un supliment alimentar cu studii clinice care demonstrează atât profil de siguranță cât și de eficacitate privind îmbunătățirea performanței musculare, adică ne ajută la creșterea masei și forței musculară, recăpătarea și menținerea mobilității.
Pentru sinteza adecvată de proteine şi funcţionarea musculară normală
Sarcodyn prin ingredientul activ principal Ca-HMB, potențat de vitamina D3 și magneziu stimulează sinteza proteică și reduce proteoliza, procese esențiale în sarcopenie (afectarea/degradarea musculară). La nivelul fibrei musculare reduce degradarea proteică și previne ruperea fibrelor musculare post efort. Prin aportul de factori de creștere intracelulari, nutrienți sau aminoacizi (leucina – HMB), Sarcodyn activează sistemul mTOR / p70S6K, senzor implicat în activarea sintezei proteice. Este important de menționat faptul că exercițiul fizic activează sinteza proteică prin fosforilarea (activarea) p70S6K într-un mod care este dependent de mTOR, specific mTORC1. De asemenea, conform studiilor clinice, Ca-HMB din Sarcodyn a scăzut nivelurile plasmatice ale CPK (creatin fosfokinaza) și LDH (lactatdehidrogenaza), enzime ce intervin în metabolismul energetic al organismului.
Alături de administrarea unui plic de Sarcodyn dizolvat într-un pahar cu apă în fiecare zi, cu un gust plăcut de ananas, potențează excelent îmbunătățirea performanței musculare și a mobilității programul de kinetoterapie individualizat, în funcție de starea de sănătate și de condiția fizică a pacientului, și anume antrenament aerob alternativ cu antrenament cu rezistență. Principalul obiectiv este de a crește abilitatea unei persoane de a avea un stil de viață cât mai independent fizic.
Tipuri de exerciţii recomandate
Antrenamentul aerob constă în exerciții de mers, bicicleta staționară, hidrokinetoterapia, înotul, urcatul scărilor cu ajutorul dispozitivelor de asistență. Intensitatea exercițiilor trebuie să fie suficientă pentru a solicita sistemele cardio-vascular, pulmonar și musculo-scheletic, dar fară a le suprasolicita. În ceea ce privește durata antrenamentului aerob, acesta trebuie să cuprindă mai multe secvențe a câte 10 minute, de-a lungul zilei.
Antrenamentul cu rezistență la vârstnici presupune efectuarea unui set de 8-10 exerciții, fiecare exercițiu incluzând 8-12 repetiții, privind toate grupele musculare principale. Durata ședințelor ar trebui să fie de cca 20-30 minute. Frecvența antrenamentelor contra-rezistență ar trebui să fie de 2-3 ori /săptămână, cu pauză cel puțin 48 de ore între ședințe. În primele 8 săptămâni se începe cu o rezistență minimă, pentru a permite adaptarea elementelor țesuturilor conjunctive. Se recomandă realizarea exercițiilor multiarticulare (să implice cât mai multe articulații). De asemenea, se preferă utilizarea aparatelor pentru antrenament cu rezistență, în detrimentul greutăților libere. Se asociază exerciții de flexibilitate (stretching prelungit) pentru vârstnicii cu probleme de mobilitate și exerciții de echilibru, mai ales la cei care cad frecvent.
Mobilitate indiferent de vârstă
În concluzie, indiferent de vârstă trebuie să avem grijă de mușchii noștri pentru a ne putea bucura de mobilitate și independență; însă este nevoie de o precauție suplimentară atunci când suntem sedentari, trecem prin accidentări sau perioade de imobilizare, traversăm perioade de suprasolicitare (musculară sau stres psiho-emoțional), avem un bagaj genetic predispozant la afectarea musculară, suferim de anumite afecțiuni inflamatorii, endocrine, metabolice, etc (care au efecte secundare privind pierderea masei și forței musculare) sau pur și simplu înaintăm în vârstă când pierdem automat și gradual din masa și forța musculară (devenim mai fragili si suntem cu risc crescut de cădere și fractură). În toate aceste cazuri, pentru că este mai ușor să previi decât să tratezi, recomandăm în asociere Sarcodyn cu exerciții personalizate de antrenament sau mișcare, astfel încât să ne păstrăm mobilitatea și independența indiferent de vârstă!