Revista care te menține sănătos

Wellness club

Ozonoterapia, tratament revolutionar

Cosmin Anghel, consultant: dr. Sandra Adalgiza Alexiu, medic specialist medicina de familie
17 mai 2024
Share

Cum nu avem un ritm de viata sanatos, nu ne odihnim suficient, iar conditiile de stres cresc zilnic, trebuie sa recurgem de cele mai multe ori la un tratament de refacere. Problema vine abia in momentul in care vrem ca terapia sa fie nedureroasa si, pe cat posibil, permanenta. Intr-o astfel de situatie, numarul remediilor se reduce drastic, iar printre optiunile ramase se numara si ozonoterapia, care e una dintre solutiile terapeutice de durata, fara riscuri sau efecte secundare.

Terapia cu ozon reprezinta un tratament revolutionar, cu efecte pe termen lung si cu proprietati curative remarcabile. Aceasta si-a dovedit eficienta in numeroase domenii medicale, dar este utilizata cu succes, de ceva ani, si in segmentul cosmetic, pentru tratamentele impotriva imbatranirii. Cu toate acestea, pornind de la faptul ca la originea oricarei afectiuni se afla oxigenarea insuficienta la nivel celular, tratamentul bazat pe un amestec de oxigen si ozon face „reparatia” din interior, reducand zona afectata si inflamata.

Astfel, oxigeno-ozonoterapia constituie o metoda naturala de vindecare, ce exploateaza proprietatile celor doua gaze. Printr-o amestecare perfecta, se pot neutraliza toxinele acumulate de-a lungul timpului in interiorul corpului, se reduc inflamatiile, se regleaza pH-ul sau se activeaza circulatia sangelui.

 

Ozonoterapia – antioxidant puternic pentru organism

Leziunile celulare care stau la baza multor afectiuni, dar si a procesului de imbatranire, sunt produse mai ales de speciile reactive de oxigen sau radicalii liberi ai acestuia. Asadar, el e absolut necesar celulelor corpului, dar poate fi, in acelasi timp, nociv daca sistemul antioxidant nu functioneaza eficient. S-a demonstrat ca `n organism este un puternic antioxidant.

Desi privita cu suspiciune la inceput, terapia cu ozon castiga din ce in ce mai mult teren gratie unor beneficii asupra organismului uman. Acestea sunt stimularea producerii de neutrofile (celule ale sistemului imunitar), cresterea nivelului de interferon, a interleukinelor (substante implicate in imunitate), a elasticitatii globulelor rosii, cu oxigenare consecutiva mai buna a tesuturilor.

Ozonoterapia stimuleaza sistemul imunitar

Beneficiile terapiei au facut ca aceasta sa se adreseze mai multor afectiuni medicale, in timp ce efectele negative se pare ca nu exista. Cele mai importante proprietati medicale ale ozonoterapiei includ reducerea durerii, a inflamatiei, accelereaza eliminarea toxinelor, combate infectiile virale si bacteriene, ori pe cele fungice.

De asemenea, remediul cu ozon stimuleaza sistemul imunitar si activeaza circulatia. In ceea ce priveste aplicabilitatea acestui tratament, putem spune ca, la ora actuala, este folosit atat in dermatologie, pentru herpes, acnee, eczeme ori celulita, cat si in medicina interna, pentru hepatita, boala Crohn, in cefalee, depresie, boli neurovasculare ori in reumatologie si ortopedie, pentru reumatism articular, hernie de disc, lombosciatica si gonartroza.

Terapia cu ozon – adoptata si de cosmeticieni

De asemenea, ozonul a dovedit a avea efecte tamaduitoare si in angiologie, pentru insuficienta venoasa, ulcer diabetic, ulcer postflebitic, sau oncologie, prin efectul de limitare a diseminarii tumorale.

Cum domeniul cosmetic nu putea sa ocoleasca aceasta terapie, a preluat-o si a adaptat-o. Acum se foloseste pentru ascunderea ridurilor, prin practicarea injectarii subcutanate, si a aspectului de coaja de portocala a pielii, prin practicarea bailor. Dar si a formatiunilor nodulare din tesutul adipos al persoanelor care au celulita, prin injectari subcutanate combinate cu autohemoterapie, pentru estomparea ectaziilor venoase, mai ales de la nivelul coapselor si gambelor. Totodata, prin injectari subcutanate, in cazul bolii varicoase, al infectiilor cutanate cu fungi si a onicomicozelor (infectia fungica a unghiilor).

Ozonoterapia, aprobata si in Romania

Inceputurile terapiei cu ozon s-au concretizat in mai multe tari din vestul Europei, in urma cu aproximativ 20 de ani, iar practicile medicale sunt recunoscute de ministerele sanatatii din tarile respective.

Relativ recent, terapia cu ozon a fost aprobata si in Bulgaria, Romania, Germania, Franta, Italia, Israel, Cehia si Rusia. Acest lucru a fost determinat si de faptul ca, in ultima perioada, lupta antiimbatranire a cunoscut o deosebita amploare, iar medicii de diverse specialitati incep sa fie din ce in ce mai interesati de combaterea efectelor ei. Desi s-a dovedit extrem de folositoare in mai multe domenii, tot recent s-a demonstrat de catre specialistii britanici ca terapia cu ozon da rezultate bune si in cazul persoanelor supraponderale care doresc sa slabeasca.

Text: Cosmin Anghel
Consultant: Dr. Maria Nicolau,
specialist in ozonoterapie, Clinica AlphaMed
Telefon: 021/326 72 26

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.