Otita seroasă (otita medie cu efuziune) este o afecțiune din spectrul ORL foarte des întâlnită și, de fapt, una dintre principalele cauze pentru care o persoană se prezintă la consultul medicului specialist. Otita definește inflamația urechii medii, iar în cazurile de otită seroasă la acest nivel se acumulează lichid, fiind blocată comunicarea cu trompa lui Eustachio care are rolul biologic de a echilibra presiunea de la acest nivel. Consecința principală este scăderea acuității auditive și, în unele cazuri, apariția unei dureri pulsatile, senzație de amețeală și de plenitudine la nivelul urechii afectate. Afecțiunea mai poate apărea și în mod secundar unei răceli sau infecții.
Otita seroasă este o afecțiune în care se găsește lichid în urechea medie, însă fără a exista semne ale unei infecții acute. Pe măsură ce lichidul continuă să se acumuleze la acest nivel și la nivelul trompei lui Eustachio, crește presiunea exercitată asupra membranei timpanice. Drept urmare, presiunea împiedică membrana timpanică să vibreze în mod corespunzător la stimulii auditivi, iar conducerea sunetului devine deficitară și, astfel, scade acuitatea auditivă. Otita seroasă care persistă mai mult de 3 luni de la examinare este considerată cronică, deși specialiștii recomandă ca termenul de „cronic” să fie rezervat cazurilor în care membrană timpanică a fost perforată.
Ce este otita seroasă?
Otita seroasă definește un proces inflamator relativ comun al urechii medii, care tinde să apară îndeosebi în perioada timpurie a copilăriei. Apare în mod obișnuit din cauza disfuncției trompei lui Eustachio, fără semne sau simptome de infecție acută ale urechii, și se prezintă cu efuziune (prezență de lichid sau mucus) la acest nivel. Dacă otita seroasă este bilaterală, poate afecta în mod semnificativ dezvoltarea unui copil, prezentându-se cu deficit de creștere și reacție. Există mai multe stadii ale otitei serioase, variind de la catar tubotimpanic, otită acută și otită cronică, care poate progresa, în lipsa tratamentului, spre otită fibro-adezivă.
Otita seroasă – cauze și factori de risc
Copiii sunt cei mai predispuși să dezvolte otită seroasă. Principalele cauze și principalii factori de risc asociați cu această patologie sunt următorii:
- reacțiile inflamatorii și imune împotriva infecțiilor rinofaringiene pot duce la producere de citokine și secreția unui exsudat bogat în proteine și mediatori inflamatori;
- fumatul pasiv și expunerea la compuși chimici nocivi, iritanți;
- frănirea cu biberonul în poziție de decubit;
- la copii, trompa lui Eustachio este poziționată mai orizontal, iar pe măsură ce crește aceasta se alungește și se înclină caudal;
- anomalii de dezvoltare (palatoschizis, anomalii ale oaselor faciale);
- sindromul Down (tulburări ale funcției mucociliare care cresc riscul de otită seroasă);
- refluxul gastroesofagian;
- prezența de adenoizi voluminoși care pot obstrucționa trompa lui Eustachio, ceea ce poate duce la ventilarea slabă a urechii medii. Deoarece adenoizii prezintă structură limfatică, ar putea exista și posibilitatea ca acestea să transmită bacterii în trompa lui Eustachio, ceea ce permite creșterea și dezvoltarea biofilmelor;
- biofilmul bacterian provoacă inflamație și facilitează, de asemenea, blocarea și acumularea de lichid la nivelul urechii medii, ducând la otită seroasă.
Un caz particular este reprezentat de otita seroasă care se dezvoltă secundar radioterapiei pentru tumori din vecinătatea urechii. Se crede că acest efect secundar este cauzat de umflarea masivă a mucoasei, ceea ce duce la obstrucția trompei lui Eustachio și acumularea de lichid seros steril.
Otita seroasă – simptome
Clinic, otita seroasă medie se caracterizează prin:
- disconfort la nivelul urechii afectate (unilateral sau bilateral);
- senzație de plenitudine auriculară;
- scăderea acuității auditive;
- tinitus ocazional;
- otalgie (durere la nivelul urechii afectate) intermitentă;
- senzația de corp străin la nivelul canalului auditiv extern.
În mod obișnuit, otita seroasă este relativ ușor de diagnosticat. Scăderea acuității auditive, deși nu este întotdeauna prezentă, este cea mai frecventă manifestare la pacienții afectați. În cazurile în care otita seroasă apare la copii, părinții deseori acuză lipsa de atenție a acestuia, sentimentul că nu aud anumite sunete, că vorbesc mai tare decât de obicei. Diagnosticul se pune cu ajutorul unui examen ORL care include examinare otoscopică, audiogramă și timpanogramă. Examenul fizic este relevant, deoarece la copii și adulți acest tip de otită apare frecvent concomitent și cu alte infecții ale căilor respiratorii superioare.
Diagnosticul otitei seroase
Testele de audiometrie și timpanometrie trebuie adaptate vârstei. O timpanogramă „plată” pare să sprijine diagnosticul de otită medie cu efuziune. La sugari, auzul poate fi testat folosindu-se testul de răspuns auditiv al trunchiului cerebral (ABR) care testează activitatea electrică pe care o manifestă trunchiul cerebral la stimuli acustici. Testul detectează atât intervalul de frecvență, cât și nivelurile de intensitate a sunetului la care există activitate electrică. La copii mai mari și la adulți, se efectuează de obicei teste clasice: redarea de sunete la nivelul urechilor, cu tonuri, intensități și frecvențe diferite. Pacientul trebuie să identifice în ce ureche a fost redat sunetul.
În timpul testului de audiologie, gama de frecvențe pe care persoana le percepe este trecută pe un audiograf. Intervalul de decibeli (dB) la persoanele cu otită cu efuziune este scăzut, ceea ce înseamnă o depreciere a acuității auditive, după cum urmează:
- depreciere ușoară: 26-40 dB;
- depreciere moderată: 41-60 dB;
- deteriorare severă a auzului: 61-80 dB;
- pierdere severă a auzului: 71-90 dB;
- deteriorare profundă, cu risc de surditate: peste 81 dB.
Valorile de mai sus indică nivelul de pierdere a auzului și reducerea pragurilor de auz (abaterile de la nivelurile considerate fiziologice).
Otita seroasă – tratament
Otita cu efuziune este o afecțiune autolimitată, care se rezolvă spontan prin gestionarea atentă. În cazul în care persistă, miringotomia cu inserarea tubului de timpanostomie este tratamentul cel mai eficient. O astfel de procedură presupune inserarea unui aerator transtimpanic la nivelul urechii afectate, ceea ce permite intrarea aerului în urechea medie, prevenindu-se reacumularea de lichid. După o astfel de procedură, mulți pacienți nu au nevoie de terapie suplimentară. O complicație relativ frecventă este apariția otoreei persistente (observată la 16% dintre copiii care au trecut printr-o astfel de intervenție, în decurs de 4 săptămâni de la operație).
Adenoidectomia (îndepărtarea chirurgicală a polipilor) se recomandă atunci când otita seroasă apare din cauza vegetațiilor adenoide mărite. Pierderea auzului în copilărie poate afecta într-un mod semnificativ dezvoltarea limbajului. Din acest motiv, aparatele auditive pot fi considerate o opțiune eficientă pentru redobândirea acuității auditive. Terapia cu presiune pozitivă poate fi o altă alternativă de tratament pentru otita seroasă, care ajută la eliminarea lichidului de la nivel auricular. În caz de otită seroasă, tratamentele medicamentoase tind să nu aibă efecte. Indivizii cu otită seroasă tind să adopte un tratament conservator, fără a apela la alternative chirurgicale.
Otită seroasă – posibile complicații
Majoritatea cazurilor de otită seroasă se rezolvă de la sine. În cazurile persistente, patologia are potențialul de a compromite funcția auditivă a unei persoane. Prin urmare, aceasta va prezenta întârzieri de dezvoltare verbală, comunicare și socializare. La copiii mici, deficitul de auz poate cauza probleme de învățare și întârzierea dezvoltării limbajului. Câteva complicații la care otita seroasă poate duce sunt amețelile, tulburările de echilibru, tulburările de comportament și lipsa de reacție, izolarea. Modificări pe termen lung ale urechii medii și membranei timpanice pot să apară în caz de otită persistentă, cu pierderea permanentă a auzului și timpanoscleroză.
Foto: shutterstock.com
