Revista care te menține sănătos

ORL

Otita medie. Manifestări clinice și tratament

Andrei Cioată; Surse: ncbi.nlm.nih.gov, sciencedirect.com
29 martie 2024
Share
Otita medie. Manifestări clinice și tratament

Otita medie definește inflamația urechii medii, partea mijlocie a urechii, fiind al doilea cel mai frecvent diagnostic în rândul populației pediatrice, după infecțiile căilor respiratorii superioare. Deși otita medie poate apărea la orice vârstă, este frecvent întâlnită în rândul copiilor cu vârsta între 6-24 luni. Aproximativ 80% dintre toți copiii vor prezenta un caz de otită în timpul vieții, iar 80-90% vor avea otită medie cu efuziune înainte de vârsta școlară. În funcție de simptome, prezentare și durata acestora, diagnosticul inflamației poate fi următorul:

  • Otită medie acută: debut acut, efuziune, prezența semnelor inflamatorii. Forma recurentă a patologiei se definește drept cel puțin 3 cazuri în decurs de 6 luni sau cel puțin 4 cazuri, de-a lungul a 12 luni.
  • Otită medie cu efuziune (otită seroasă): efuziune, cu sau fără simptome de infecție, iar acest revărsat persistă mai mult de 3 luni;
  • Otită medie supurativă cronică: inflamația urechii și cavității mastoide cu otoree (scurgere de lichid) activă prin membrana timpanică perforată. Pentru diagnostic, este necesar ca otoreea să se prezinte de-a lungul a cel puțin 2 săptămâni.

Otita medie, cauze și factori de risc

Infecția urechii medii poate fi virală, bacteriană sau coinfecție. Etiologia este multifactorială și factorii infecțioși, alergici și de mediu contribuie la fiziopatologia afecțiunii. Cel mai frecvent, otita medie se datorează următoarelor cauze:

  • Infecții bacteriene: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, însă și Moraxella catarrhalis, Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus și Streptococcus agalactiae în special la nou-născuți;
  • Infecții virale: virusul sincițial respirator, coronavirusurile, virusurile gripale, adenovirusuri și picnovirusuri, metapneumovirusurile umane;
  • Infecții fungice: specii de Aspergillus, Candida.

Infecția căilor respiratorii superioară joacă un rol important în patogeneză. De exemplu, forma acută a bolii se identifică drept o complicație a infecțiilor respiratorii, în 50% dintre infecții cu coronavirusuri, virus sincițial respirator și adenovirusuri și în 60% dintre cazurile în care apare infecția cu metapneumovirusuri umane. Principalii factori de risc asociați cu otita medie sunt:

  • starea imunocompromisă (infecție subiacentă cu HIV, diabet, alte imunodeficiențe);
  • vârsta sub 2 ani;
  • tendința generalizată spre atopie și hipersensibilizare (alergii, afecțiuni ale pielii);
  • sinuzita cronică;
  • disfuncția ciliară;
  • implanturile cohleare;
  • deficitul de vitamină A;
  • alergiile subiacente;
  • lipsa alăptării la sân și alăptarea copilului cu biberonul, în poziție de decubit dorsal;
  • expunerea pasivă la fumul de țigară;
  • trisomia 21 (sindromul Down);
  • refluxul gastroesofagian;
  • anomalii cranio-faciale (palatoschizisul, despicătura vălului palatin).

La sugari și copii, trompa lui Eustachio este mai scurtă și alcătuită dintr-un cartilaj flexibil, care este poziționat la un unghi aproape orizontal (spre deosebire de trompa lui Eustachio la adulți, care este mai fermă și plasată într-un unghi de 45° în raport cu planul axial). Această structură, implicit, compromite capacitatea de a ventila eficient urechea medie. Inflamația subiacentă, ce apare în urma infecției tractului respirator superior, rinitei alergice, refluxului, afectează și mai mult funcția trompei lui Eustachio. Secrețiile nazofaringiene pot refluxa la nivelul spațiului din urechea medie, servind, astfel, drept nidus pentru agenții patogeni infecțioși implicați în boală.

otita medie, otoree, timpan, otită medie, otită,

Otita medie – manifestări clinice și simptome asociate

Întrucât otita medie se poate prezenta în 3 forme, clasificate și în funcție de simptomele asociate și manifestările implicite, vom aborda specific fiecare formă:

Otita medie acută

  • Otalgia (durerea de ureche) este cea mai frecventă manifestare; chiar dacă nu este un marker sensibil al bolii, are valoare predictivă pozitivă ridicată de prezența și certificarea infecției;
  • Otoreea (după perforarea acută a timpanului), hipoacuzia, vertijul, nistagmusul și tinitusul, pot fi alte simptome;
  • Aproximativ 60-70% dintre copiii cu otită medie acută prezintă febră de grad scăzut în cele mai multe dintre cazuri.
  • Umflarea urechilor, paralizia facială, pot sugera un proces invaziv în spațiul mastoid sau la nivelul osului temporal.

Otita medie cu efuziune

  • Simptome minime, diminuarea ușoară a auzului fiind cea mai frecventă manifestare.
  • Senzația de plenitudine auriculară.
  • Pot fi prezente simptome ale unui proces organic care are drept rezultat inflamația localizată la nivel orofaringian (infecții ale tractului respirator superior, rinită alergică, reflux).

Otita medie supurativă cronică

  • Otoree cronică, otalgie;
  • Pierderea auzului poate fi prezentă din cauza perforației membranei timpanice și a leziunii celor trei oscioare (ciocan, nicovală, scăriță) de la acest nivel;
  • Vertij, amețeli, tulburări de echilibru.

Otita medie se prezintă diferit în funcție de tip, însă, în esență, toate formele vor debuta acut și riscul de a dezvolta, ulterior, o altă formă, depinde de mai mulți factori și de agentul etiologic. Tratamentul, implicit, se individualizează în funcție de mai mulți factori asociați.

otita medie, otoree, timpan, otită medie, otită,

Otita medie – tratament

Tratamentul pentru otita medie necesită, în primul rând, identificarea formei specifice, iar mai apoi a agentului patogen implicat. Acesta poate fi următorul:

Tratament pentru otita medie acută

  • În cele mai multe dintre cauze, simptomele se ameliorează în 24 de ore și tind să dispară în proporție de 80% după 2-3 zile, punându-se accent pe ameliorarea durerii asociate.
  • Tratamentul se recomandă doar la copiii cu vârsta sub 6 luni sau cu vârsta de 6-12 luni dacă afecțiunea se prezintă cu otalgie severă sau febră.
  • Tratamentul specific include antibiotice, amoxicilina fiind acceptată pe scară largă – terapie de primă linie la pacienții cu otită medie acută alergici la penicilină.
  • Timpanocenteza se utilizează în cazuri severe, în cazul eșecului celorlalte alternative, mulți specialiști considerând că ar trebui rezervată în caz de otită medie recurentă.

Tratament pentru otita medie cu efuziune (seroasă)

  • Rata rezoluției spontane este ridicată (în 75% dintre cazuri se observă rezoluția spontană în decurs de 3 luni).
  • Se recomandă supravegherea și așteptarea, eu evaluarea calității auzului la fiecare 3-6 luni, pe lângă evaluarea otoscopică.
  • Efuziunile asimptomatice pot fi gestionate conservator.
  • În prezența simptomelor severe, se recomandă plasarea tubului de timpanostomie.

Tratament pentru otita medie cronică supurativă

  • Obiectivele tratamentului sunt îndepărtarea infecției și închiderea membranei timpanice.
  • Mastoidectomia cu timpanoplastie este curativă.
  • Tratamentul cu antibiotice individualizat în funcție de agentul etiologic implicat.
  • Dacă drenajul se rezolvă prin aceste metode, pacientul trebuie urmărit până când membrana timpanică se închide complet, de la sine.
  • Dacă perforația persistă, timpanoplastia se recomandă pentru a restabili funcția auzului.
  • Dacă perforația persistă și otoreea reapare, este indicată mastoidectomia.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.