Ocluzia intestinală este o urgenţă medico-chirurgicală. Cauza care a condus la dezvoltarea ocluziei (mecanice sau dinamice) trebuie descoperită cât mai rapid pentru a se putea lua atitudinea terapeutică adecvată (care, în imensa majoritate a situaţiilor, implică intervenţia chirurgicală).
Ocluzia intestinală este un sindrom care are drept caracteristică oprirea patologică şi persistentă a tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze. Etiologia este variată, iar consecinţele ei se petrec atât la nivel intestinal, cât şi la nivel sistemic, cu implicare din partea mai multor organe ce pot fi afectate. Oprirea tranzitului intestinal poate avea cauze mecanice, situate la nivelul intestinului subţire sau colonului (obstrucţii de diverse etiologii), dar şi cauze dinamice – caracterizate de prezenţa tulburărilor funcţionale ale musculaturii intestinale.
Ocluzia intestinală mecanică
Ocluzia la nivelul intestinului subţire este frecvent determinată de blocarea herniilor sau de prezenţa de aderenţe; mai rar – cauzele sunt reprezentate de tumori, prezenţa de corpi străini, diverticulul Meckel sau structuri rezultate în urma proceselor inflamatorii din boala Crohn. Volvulusul în intestinul subţire se petrece rar, iar intususcepţiile (o parte a intestinului pătrunde în zona alăturată acestui organ) au drept cauză prezenţa unor tumori.
Ocluzia la nivelul intestinului gros (colonului) este determinată în primul rând de tumori, diverticulită (inflamaţia diverticulară), volvulus (răsucirea interstinului). Tumorile sunt în principal de etiologie malignă (care infiltrează peretele colonic şi stenozează lumenul), dar pot exista şi tumori benigne de dimensiuni mari, care duc la ocluzie intestinală (polipi cu diferite caracteristici anatomopatologice, lipoame).
Fiziopatologia şi complicaţiile ocluziei intestinale
Ocluzia mecanică simplă se produce fără afectarea vascularizaţiei (arteriale sau venoase) a segmentului intestinal respectiv şi fără dezvoltarea de efecte patologice asupra sistemului nervos local. Se produce distensia segmentului situat deasupra sediului obstrucţiei şi colabarea (turtirea) segmentului post-obstrucţie, cu alterarea funcţiilor normale ale mucoasei intestinale (de secreţie şi de absorbţie). Peretele intestinal devine edematiat, inflamat, iar în lipsa atitudinii terapeutice adecvate există un risc major de deshidratare, ischemie, necroză, care duc la perforaţie şi peritonită, cu consecinţe potenţial letale.
În obstrucţia consecutivă unei strangulări a anselor intestinale, hernierea, volvulusul, intususcepţia şi ocluzia vasculară sunt elementele patologice cheie. Care duc, de asemenea, la ischemie, infarct, cangrenă şi perforaţie într-un interval de timp scurt. Decizia de a se interveni chirurgical nu trebuie amânată într-o astfel de situaţie.
Simptomele ocluziei intestinului subţire
Ocluzia intestinului subţire se manifestă prin:
- durere abdominală colicativă – periombilicală şi în epigastru
- vărsături – cu debut precoce după instalarea ocluziei
- întreruperea completă a tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze. În situaţia în care ocluzia nu este completă, simptomatologia se poate manifesta printr-o „falsă diaree”.
- durere abdominală severă şi constantă, cu durata de câteva ore, eventual după un debut cu dureri abdominale colicative – în cazul în care s-a produs strangularea anselor intestinale. Intervenţia chirurgicală trebuie efectuată urgent.
Simptomele ocluziei intestinului gros (colonului)
Simptomele se dezvoltă gradual, într-un interval de timp ceva mai lung decât atunci când ocluzia este localizată la nivelul intestinului subţire. Principalele manifestări sunt:
- constipaţie care se agravează brusc, până la oprirea tranzitului pentru materii fecale şi gaze
- „falsă diaree”
- vărsături – apar tardiv după instalarea obstrucţiei
- dureri colicative în etajul abdominal inferior
Volvulusul, o urgenţă majoră
Simptomele volvolusului debutează brusc, brutal, cu oprirea fluxului sangvin la nivelul zonei afectate, având drept consecinţe ischemia, necroza şi cangrena peretelui intestinal, cu producerea peritonitei. Intervenţia chirurgicală reprezintă o urgenţă majoră.
Ocluzia intestinală dinamică
Are drept cauză fie paralizia, fie contracţia spastică a musculaturii intestinale, care blochează peristaltica intestinală. Simptomele sunt reprezentate de durere abdominală colicativă, distensie abdominală, vărsături, absenţa tranzitului pentru materii fecale şi gaze. Principalele cauze sunt reprezentate de infecţii intraperitoneale sau retroperitoneale; ischemia mezenterică; hematoame retroperitoneale sau intraabdominale; afecţiuni renale, tulburări hidroelectrolitice (hipopotasemie); tratamente medicamentoase pentru alte cauze (boli neurologice, tulburări depresive).