Revista care te menține sănătos

Digestie

Obiceiuri alimentare care pot provoca probleme digestive

Andrei Cioată; Surse: ncbi.nlm.nih.gov, india.com, charlestongi.com, drgura.com
11 ianuarie 2024
Share
Obiceiuri alimentare care pot provoca probleme digestive

În societatea actuală aflată într-o permanentă dinamică și schimbare, rareori avem în vedere cât de complex și sensibil este, de fapt, sistemul digestiv. Ca urmare a obiceiurilor alimentare care se traduc în primul rând prin alimentarea dezorganizată și randomică, în primul rând în vederea satisfacerii senzației de foame și nu a necesităților macro- și micronutriționale ale organismului ca tot unitar, foarte multe persoane acuză probleme digestive.

Obiceiurile alimentare, totuși, se formează în timp și, în cele din urmă, se consolidează în mecanisme involuntare, iar uneori nu ne dăm seama că obișnuim să facem un lucru într-un anumit mod, deși acesta este unul greșit.

De exemplu, există o asociere directă între ce consumăm (și cum consumăm acel aliment) și sănătatea cardiovasculară. În mod evident, multe probleme digestive își extind complicațiile chiar și asupra stării psihice. Obezitatea, cauzată de alimentația nesănătoasă și sedentarism, este factor de risc pentru patologii care interesează, de fapt, și cu totul alte sisteme decât cel digestiv. La baza celor mai multe probleme digestive stau, în cele din urmă, obiceiurile alimentare nesănătoase, omniprezente și susținute pe termen lung.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Gastrocalmin. Ajută la menţinerea confortului digestiv şi ameliorarea hiperacidităţii gastrice.

Supraalimentarea și mâncatul compulsiv duc la probleme digestive

„Prea mult” poate să difere de la persoană la persoană. În schimb, necesitățile nutriționale, atât la nivel macronutrienți, cât și la nivel de micronutrienți, sunt specifice: pentru funcționarea cât mai optimă și eficientă, organismul are nevoie de un anumitor procent de proteine, carbohidrați și lipide, respectiv de un anumit aport energetic (calorii). Supraalimentarea apare în momentul în care aceste nevoie ale organismului sunt depășite, ceea ce înseamnă că există un exces. Acest exces este, în mod obișnuit, stocat sub formă de rezerve (glicogen și țesut adipos). Multe dintre cele mai comune probleme digestive (indigestie, balonare) se datorează supraalimentării acute.

Supraalimentarea cronică, dincolo de faptul că duce la acumularea de kilograme și crește riscul de boli, ajunge să fie tolerată de către organism, deoarece stomacul se adaptează. Deși semnele inițiale de probleme digestive se ameliorează, crește riscul de complicații. Simptome cum sunt refluxul postprandial, hipersecreția de acid, senzația de meteorism abdominal, balonarea, apar în special pe fondul supraalimentării la o singură masă. Mesele bogate în grăsimi pot duce chiar la crize biliare și dureri semnificative. Supraalimentarea poate avea mai multe cauze: mâncatul compulsiv, repausul alimentar prelungit și lipsa alimentării organizate de-a lungul zilei.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Carboment. Un supliment alimentar pe bază de carbune activat, care ajută în caz de indigestie, flatulenţă şi spasm abdominal.

probleme digestive, supraalimentarea, balonare, reflux, supraalimentare,

Mâncatul mult prea rapid și mestecarea deficitară a alimentelor

Probleme digestive apar și în urma mâncatului mult prea rapid, cu mestecarea insuficientă, deci incompletă, a alimentelor ingerate. Mâncatul rapid este asociat cu aerofagia (înghițirea de aer), ceea ce duce la simptome precum balonarea și senzația rapidă de sațietate. Mâncatul rapid chiar este asociat cu aritmia cardiacă și cu tipare patologice de respirație. Mestecarea deficitară duce la constipație, hipersecreție de acid gastric și absorbție deficitară a nutrienților. Pentru a reduce riscul acestor probleme digestive, se recomandă ca mâncarea să fie consumată încet, mestecată până când se transformă într-o pastă moale, ușor de înghițit și digerat.

În esență, alimentarea este un act reflex, deoarece organismul are nevoie de surse de hrană mai ales pentru a-și acoperi cheltuielile energetice necesare funcționării. Cu toate acestea, ar trebui avut în vedere faptul că, în același timp, este foarte important din ce anume își asigură energia organismul. Este important să facem alegeri alimentare în conformitatea nevoilor energetice și nutriționale ale organismului. Fiecare macronutrient este important pentru funcționarea optimă și normală a organismului, iar excesul unuia dintre aceștia (proteine, lipide sau glucide) ar putea duce, foarte ușor, la probleme digestive sau chiar patologii medicale specifice.

Nerespectarea celor trei mese principale ale zilei duce la probleme digestive

În mod ideal, o zi ar trebui să implice 3 mese principale (micul dejun, prânzul și cina), precum și gustările sănătoase dintre mese. Aceste mese ar trebui să fie echilibrate și atent porționate, în principal luate la ore stricte. Săritul peste mese crește riscul de supraalimentare la masa imediat următoare, ca urmare a faptului că organismul are nevoie de un surplus energetic mai mare. În astfel de condiții, apar probleme digestive asociate supraalimentării la o singură masă. Cele trei mese principale ale zilei ar trebui să fie respectate întocmai, pentru a evita mâncatul compulsiv și surplusul caloric ingerat la o singură masă, cauze ale apariției de probleme digestive.

Există studii care susțin că persoanele care nu iau micul dejun prezintă un risc semnificativ mai mare de constipație. Micul dejun este foarte important pentru că reprezintă prima sursă majoră de calorii necesare întreținerii activităților zilnice. O masă ar trebui să fie atent porționată, mai ales în sensul asigurării necesităților macro- și micronutriționale. Farfuria ideală trebuie să fie împărțită după cum urmează: jumătate de farfurie cu legume, un sfert de farfurie cu proteine și celălalt sfert cu sursa de carbohidrați sănătoși. Persoanele care respectă cele trei mese ale zilei au un risc mult mai scăzut de a se confrunta cu probleme digestive.

probleme digestive, supraalimentarea, balonare, reflux, supraalimentare,

Dieta alimentară nesănătoasă este asociată cu probleme digestive, și nu numai

Una dintre principalele cauze care duc la probleme digestive o reprezintă dieta alimentară, care de multe ori nu se conformează necesităților organismului. Consumul excesiv de alimente care sunt procesate, bogate în zahăr, grăsimi trans și sodiu, va duce, în timp, la probleme digestive, ba chiar și la alte tipuri de patologii extradigestive. Într-adevăr, privarea totală de aceste tipuri de alimente poate fi frustrantă, însă limitarea consumului acestora este de dorit. Este important nu doar ce consumăm, ci și cum consumăm acele alimente, ambele variabile putând duce la un tablou complex de probleme digestive, iar aportul susținut, pe termen lung, la foarte multe boli.

Alimentarea înainte de culcare poate provoca probleme digestive și de reflux

Un alt obicei alimentar nesănătos este alimentarea înainte de culcare. Poziția orizontală nu doar că favorizează regurgitarea alimentelor consumate, ci și a acidului din stomac, ceea ce irită, în timp, mucoasa, ducând la simptome de dispepsie. Mai mult decât atât, digestia alimentelor de-a lungul nopții poate interfera cu calitatea somnului, ducând la deprecierea acesteia. Astfel, este recomandat ca ultima masă să aibă loc cu cel puțin 3-4 ore înainte de orele de culcare, ceea ce reduce semnificativ riscul acestor tipuri de probleme digestive.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.