Perioada Sărbătorilor de iarnă este „dificilă” nu numai pentru persoanele cu diabet, ci şi pentru cele cu hipertensiune, gută, dislipidemie sau pentru cele care vor să slăbească. Tentaţiile se află la tot pasul şi fiind o perioadă mai specială… suntem mai permisivi cu regimul alimentar. Tocmai din această cauză se ajunge foarte uşor la excese.
În cazul pacientului cu diabet, care ar trebui să ştie pentru fiecare masă cantitatea de carbohidraţi permisă (stabilită cu medicul curant diabetolog), o felie de cozonac poate avea până la jumătate din cantitatea de glucide ce poate fi consumată într-o singură zi. Se recomandă respectarea orarului meselor (pe cât posibil, în funcţie de invitaţi, locaţie etc.). Cât despre alcool, este bine de ştiut că poate precipita o hipoglicemie (scăderea valorilor glicemice sub 70 mg/dl), deci se recomandă a se consuma în cantitate mică (un pahar de vin sau bere pe toată durata unei zile).
Recomandări personalizate
- Dacă suferiţi de hipertensiune arterială (HTA) sau urmaţi tratament pentru HTA, trebuie să evitaţi alimentele sărate: telemeaua, covrigii săraţi, măslinele, murăturile, conservele, mezelurile, preparatele gătite cu adaosuri.
- În cazul colesterolului crescut sunt de evitat mâncărurile prăjite, cele cu un conţinut crescut de grăsimi (şorici, unt, untură, carne grasă, mezeluri, tobă, cârnaţi etc.), dar şi prăjiturile, produsele de patiserie/cofetărie.
- Atunci când trigliceridele sunt crescute, trebuie să ştiţi că acestea sunt influenţate de consumul de băuturi alcoolice, de sucurile îndulcite, de dulciuri, alimentele cu zahăr (inclusiv prăjiturile făcute în casă).
- O persoană obeză trebuie să se încadreze în numărul de kilocalorii stabilit cu medicul curant.
Verificarea glicemiei la insulinodependenţi
În cazul persoanelor care utilizează insulină cu acţiune rapidă, glicemia ar trebui monitorizată atât înainte de masă (pentru a stabili doza de insulină pe care urmează să şi-o administreze), cât şi la două ore după masă (pentru a vedea dacă se încadrează în valorile stabilite cu medicul curant). Pacienţilor trataţi cu o singură doză de insulină (cu acţiune lentă) li se recomandă monitorizarea zilnică a glicemiei dimineaţa, înainte de masă.
Diabetul: simptome, tratament si preventie
Atenţie la hipoglicemie!
Pentru cei trataţi cu medicamente orale sau injectabile, frecvenţa monitorizării glicemiilor se stabileşte cu medicul curant, însă, în această perioadă, este bine să se facă mai des. În plus, faţă de aceste recomandări, persoanele cu diabet trebuie să îşi verifice valorile glicemiei ori de câte ori se simt mai rău: transpiraţii, vedere înceţoşată, gândire mai lentă – acestea pot fi semne ale hipoglicemiei.
Secretul este cumpătarea
Abuzul de mâncăruri bogate în glucide are ca rezultat creşterea glucozei din sânge peste valorile-ţintă, semnificând astfel un diabet dezechilibrat. Acest lucru poate duce pe termen lung la complicaţii – de la afectarea vederii (cel mai frecvent apare retinopatia diabetică) până la afectarea rinichilor (boala renală diabetică) sau a sensibilităţii membrelor inferioare (când diabeticul simte furnicături, înţepături ce pot semnifica apariţia polineuropatiei diabetice). În cazurile grave, pot apărea cetoacidoza diabetică sau hipoglicemiile care, de multe ori, necesită tratament intraspitalicesc.