Hepatita virală de tip B este o boală infecțioasă transmisă de virusul hepatic de tip B (HVB) care conține ADN, fiind caracterizată printr-o evoluție extrem de variată și adesea dificilă. Virusul de hepatită B se găsește în sângele infectat sau alte lichide infectate ale organismului uman, de exemplu sperma sau secrețiile vaginale.
Anual, apar în lume aproximativ 50 milioane de cazuri de hepatită virală de tip B, alimentând un imens rezervor de virus hepatic B, constituit din 300 de milioane de persoane infectate, rata mortalității fiind de 2 milioane pe an. Procentul persoanelor infectate cu hepatită B este de aproximativ 5-30% în zonele tropicale și 5-10% în zonele temperate.
Hepatita B este mai răspândită în rândul adulților decât al copiilor, ținând cont și de modul în care se transmite această boală infecțioasă. De asemenea, frecvența hepatitei virale B este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar decât la restul populației.
Transmiterea virusului de hepatită B de la mamă la făt (transplacentar) este întâlnită în aproximativ 10% din cazuri. Riscul de transmitere a HVB de la mamă la făt este de 100%, dacă femeia face hepatită B în primele 3 luni de sarcină. Copiii dezvoltă o hepatită cronică, cu evoluție mai puțin zgomotoasă.
Hepatita B, cai de transmitere
Sursa de infecție o constituie bolnavii din toate categoriile de evoluție a infecției (acută sau cronică). Cea mai importantă cale de transmitere pentru hepatita B este cea percutana (prin penetrarea pielii și ajungere în sânge), prin manevre medicale sau nemedicale, toate fiind în legătură cu infectarea sau inocularea incidentală de sânge chiar și în cantități extrem de mici.
Hepatita B, modalități frecvente de răspândire
- transfuzii de sânge sau derivate infectate cu HVB;
- recoltări de sânge sau infecții; perfuzii cu ace nesterilizate;
- folosirea instrumentelor chirurgicale nesterilizate suficient;
- refolosirea acelor spirale în stomatologie (folosite în denervarile canaliculare);
- acupunctura efectuată cu ace nesterile;
- vaccinarea în serie cu „pistol” (jet gun);
- folosirea în comun a truselor de manichiură, a lamelor și bricelor de ras, găurirea lobilor urechilor pentru cercei (piercing), tatuajul amator.
Faptul că HVB se găsește în diferite fluide (secreții, salivă, spermă, lichid vaginal), face posibilă și transmiterea prin contact cu aceste secreții sau mucoasele respective (sărut, contact sexual) sau prin plăgi contaminate cu surse de HVB.
Virusul de hepatită B este foarte rezistent la alcool și dezinfectante uzuale, fiind distrus doar la fierbere peste 60’sau sub presiune (autoclavare). Riscul de infectare depinde de cantitatea de virus care pătrunde în organism (de aceea sângele reprezintă sursa principală de infectare).
Cum apare hepatita B, cum se manifestă
Din momentul infectării, virusul de hepatita B are o perioadă de incubație (în care se instalează în ficat și începe să se înmulțească) de 45-160 zile. Urmează invazia, cu o durată de 7-21 zile, cu manifestări variate. Astfel, la debut, se pot semnala: disconfort digestiv, astenie și indispoziție generală, creșterea temperaturii discret, fără frisoane, dureri de tip reumatismal, mai ales noaptea și în repaus (debut de tip reumatoid), erupții cutanate de tip urticarian. Ulterior, poate apărea icterul, care se instalează de regulă lent și durează câteva săptămâni. Însă, în 50% din cazuri, hepatitele B nu sunt însoțite de icter. Există și forme de hepatita B care debutează brusc, cu evoluție de obicei letală, care necesită măsuri de terapie intensivă. Convalescența este lungă și durează aproximativ 3 luni.
… și cum evoluează hepatita B?
Hepatita B evoluează spre vindecare cu dispariția virusului din organism în 75% din cazuri. Restul de 25% evoluează către: purtători sănătoși de virus, hepatită cronică, ciroză hepatică, cancer hepatic (mai rar decât la hepatita de tip C).
Cum se stabilește diagnosticul de hepatită B?
Diagnosticul de hepatită B se sprijină pe:
Date epidemiologice (aflarea modalității de transmitere, a contactului infectant cunoscut: focar familial, colectivități incluse).
Datele clinice (modul de manifestare al bolii, plus eventuală mărire a ficatului și splinei; culoarea modificată a urinei și fecalelor).
Date de laborator (pun în evidență și faza de evoluție a hepatitei de tip B.)
Transaminazele (TGO, TGP) sunt indicate în special în perioada de debut, proteinogramă, leucogramă cu număr crescut de leucocite și limfocite. Confirmarea în laborator se obține prin depistarea și cercetarea markerilor virali, care orientează asupra fazei în care se află boala. Se poate evidenția chiar ADN-ul viral cu determinarea viremiei. Alte metode: ecografia, tomografia computerizată, precum și tehnici invazive: puncția/biopsia hepatică.
Conduita terapeutică în caz de hepatită B
Inițial este obligatoriu repausul la pat, pentru ameliorarea circulației sangvine la nivel hepatic. La începutul bolii, dieta este foarte importantă, în faza de intoleranță digestivă, când se recomandă mese mici și repetate, de tip hidro-lacto-zaharat, fără dulciuri concentrate, condimente iuți, grăsimi și conservanți.
Terapia medicamentoasă în hepatita B include:
- Vitaminele B1 și B6, pe o perioadă scurtă de timp, administrate oral;
- corticoterapia în anumite forme de hepatită B;
- terapia antivirală cu Interferon și Ribavirina, numai în funcție de faza de evoluție a hepatitei, având în vedere efectele secundare ale acestei terapii.
Atenție!
Este contraindicată vitamina C, inutilă în condițiile dietei echilibrate, excesul de vitamina C stimulând cicatrizarea fibroasă la nivelul ficatului.
Vaccinarea, metodă de profilaxie specifică în hepatita B
Există două tipuri de vaccin: cu virus viu inactivat și cu ADN recombinat. Vaccinările se efectuează în prezent la nou-născuți și sugari. Se recomandă vaccinarea la bolnavii cu risc posttransfuzional (hemofilici, hemodializati), la personalul din sectorul sanitar. Imunizarea postaccident se face imediat, printr-o schemă accelerată de vaccinare (3 inoculări la interval de o lună). Eficiența vaccinării este în acest caz de 95%.
Lucia Comănescu
Consultant: Dr. Ioana Costă
Medic specialist medicină de familie
